View Single Post
  #6  
Vechi 07.06.2009, 12:40:04
mihnea45
Guest
 
Mesaje: n/a
Implicit

ADEVĂRATA CREDINȚĂ, este un DAR DUMNEZEIESC (Rom. 12, 3; Efes. 2, 8; Filip 1, 29, 2) însoțit de efortul omului de a-L cunoaște pe Dumnezeu și de a se asemăna cu Dumnezeu prin sfințenie, care se obține prin practicarea virtuților (împlinirea Poruncilor Dumnezeiești). Creștinul care CREDE în Dumnezeu și împlinește PORUNCILE DUMNEZEIEȘTI, va moșteni RAIUL și se va îndulci veșnic de SLAVA LUI DUMNEZEU. Există un SINGUR DUMNEZEU și o SINGURĂ CREDINȚĂ ADEVĂ- RATĂ - CREDINȚA ORTODOXĂ (Efeseni 4, 5). Celelalte credințe sunt deviate și rătăcite, sau dețin frânturi de adevăr, insuficient mântuirii. CREDINȚA ADEVĂRATĂ - ORTODOXĂ, este O PUTERE DUMNEZEIASCĂ (1 Corinteni 2, 5) și O VIRTUTE CREȘTINĂ, care întărește toate virtuțile și puterile sufletului. Pentru noi creștinii Ortodocsi, CREDINȚA, este un mare HAR și o MARE PUTERE în lupta acestei vieți pământești. (Filipeni 1, 29; 1 Cor. 12, 9). CREDINȚA ÎN SFÂNTA TREIME (Isaia 6, 3), este PUTEREA NOULUI TESTAMENT. CREDINȚA CREȘTINĂ ORTODOXĂ, este ÎNVĂȚĂTURA DUMNEZEIASCĂ, mai presus de cuvânt și de rațiune. ÎNVĂȚĂTURA DE CREDINȚĂ ORTODOXĂ, se cuprinde pe scurt în "SIMBOLUL CREDINȚEI" (CREZUL). Prin MĂRTURISIREA DE CREDINȚĂ, spunând zilnic "CREZUL" și mai ales noaptea, înainte de a adormi, PUTERILE ÎNGEREȘTI ne acoperă și ne păzesc, ca pe o ființă binecunoscută, iar duhurile diavolești se îndepărtează neputincioase. CREDINȚA ADEVĂRATĂ - ORTODOXĂ este PUTEREA, HARUL DUMNEZEIESC (2 Petru 1, 1), cu ajutorul căruia primim ca neîndoielnic, tot ce a descoperit Dumnezeu și învață SFÂNTA ȘI DUMNEZEIASCA BISERICĂ ORTODOXĂ, pentru mântuirea noastră. Aceasta este lucrarea lui Dumnezeu, ca să credeți în Hristos. Acela pe care El L-a trimis (Matei 6, 29). CREDINȚA ORTODOXĂ, se află prin lucrarea Duhului Sfânt în om (Galateni 5, 22), prin iradierea unei FORȚE DIVINE, când omul se face vrednic prin, sfințenie de ea. ÎNVĂȚĂTURA DE CREDINȚĂ CREȘTINĂ ORTODOXĂ, este cuprinsul DESCOPERIRII DUMNEZEIEȘTI. Creștinul Ortodox trebuie să cunoască foarte bine ÎNVĂȚĂTURA DE CREDINȚĂ ORTODOXĂ, pentru a nu fi amăgit de alte învățături eretice. Prin PUTEREA CREDINȚEI, cunoaștem ceea ce nu putem vedea cu ochii trupești și adeverim ceea ce nădăjduim de la Dumnezeu. Prin CREDINȚĂ, pricepem că s-au întemeiat veacurile cu CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU (Evrei 11, 3), prin CREDINȚĂ primim ca adevărată DESCOPERIREA DUMNEZEIASCĂ - CUVÂNTUL SFINTEI SCRIPTURI, PRIN CREDINȚĂ primim minunile și proorociile, prin CREDINȚĂ dobândim făgăduințele (Evrei 11, 3). De aceea Duhul Sfânt prin Sfântul Apostolul Pavel ne spune: "CREDINȚA, este adeverirea celor nădăjduite și dovedirea lucrurilor celor nevăzute (Evrei 11. 1). Deci CREDINȚA ADEVĂRATĂ, este primirea de către om, prin intermediul Duhului Sfânt și a vederii sufletești, a tuturor ADEVĂRURILOR pe care le avem prin DESCOPERIREA DUMNEZEIASCĂ, în scopul mântuirii noastre. CREDINȚA ORTODOXĂ, este învoirea liberă a sufletului, vederea sufletească a unui lucru nevăzut, statornicia în ceea ce este adevărat, înțelegerea celor nevăzute, potrivită firii. (Sf. Teodoret al Ciprului). Credința pe care o are un om în ceea ce îi spune un alt om, este o încredere, care își poate găsi întărirea în dovedirea sau arătarea văzută a lucrului care a fost susținut de unul și crezut de altul. Dar CREDINȚA ÎN DUMNEZEU,are o ÎNTĂRIRE TAINICĂ, NECLINTITĂ, prin PUTEREA DUHULUI SFÂNT, care se află în inima celui Botezat, care împlinește Poruncile Dumnezeiești. HARUL CREDINȚA ȘI FAPTELE BUNE, mântuiesc și înalță la Dumnezeu. Există O SINGURĂ CREDINȚĂ ADEVĂRATĂ - CREDINȚA ORTODOXĂ. Noi trebuie să mărturisim această CREDINȚĂ SFÂNTĂ ORTODOXĂ, în fața oamenilor, prin cuvânt și prin faptele noastre. Sfinții Părinți ai DUMNEZEIEȘTII BISERICI ORTODOXE, arată că, frica de Dumnezeu, este începutul CREDINȚEI, deoarece aceasta eliberează sufletul de teama păcatului și a morții celei veșnice, ajutându-l să intre sub stăpânirea Harului Dumnezeiesc(Matei 10, 28; Luca 12, 5). Prin CREDINȚĂ, începe și se sfârșește mântuirea, iar fără CREDINȚĂ, nu este cu putință a plăcea lui Dumnezeu (Evrei 11, 6). Credința vine și din auzirea Cuvântului lui Dumnezeu (Romani 10,17; Efeseni 1, 13, dintr-o auzire care este supusă înțelegerii, aprecierii și judecății noastre, dar care este însoțită de o lucrare a HARULUI CREDINȚEI. Căci la CREDINȚA în Hristos nu putem ajunge numai cu puterile noastre. CREDINȚA este un act sinergic, adică o împreună lucrare divină și umană. Din partea noastră, CREDINȚA este un răspuns la Harul Dumnezeiesc care însoțește propovăduirea Cuvântului lui Dumnezeu de către Episcopi, Preoți și Diaconi. Zadarnic caută unii să vadă minuni pentru luminarea și creșterea credinței lor, pentru că celor vrednici de credință, le ajunge Cuvântul lui Dumnezeu, care intră prin auz în sufletele lor. În acest mod Cuvântul lui Dumnezeu LUMINEAZĂ, întărește și sporește CUNOAȘTEREA LUI DUMNEZEU cea ADEVĂRATĂ și CREDINȚA ÎN HRISTOS. Fără de CREDINȚĂ, NU ESTE CU PUTINȚĂ SĂ FIM PLĂCUȚI LUI DUMNEZEU, pentru că cine se apropie de Dumnezeu, trebuie să creadă că El este și că se face răsplătitor celor care îl caută (Evrei 11, 6). A CREDE fără nici o îndoială, ÎNTR-UN DUMNEZEU simplu și nedespărțit, dar DUMNEZEU ÎN TREI PERSOANE; Dumnezeu Tatăl, Dumnezeu Fiul și Dumnezeu Duhul Sfânt, TREI după Ipostas, dar UNUL după FIINȚĂ și după FIRE, și iarăși A CREDE în UNUL Domn Iisus Hristos, Dumnezeu și Om în același timp, îndoit în fire dar UNUL după Ipostas. A CREDE în ÎNTRUPAREA Fiului lui Dumnezeu DE LA DUHUL SFÂNT ȘI PURUREA FECIOARA MARIA. A CREDE în ÎNVIEREA MORȚILOR, în Înfricoșata Judecată, în Rai și în Iad, a vedea pe Sfânta Masă și A CREDE cu adevărat că acolo este TRUPUL ȘI SÂNGELE LUI HRISTOS, TRUP ÎNTREG mărginit în loc, dar necircumscris, care se împarte dar nu se desparte, se mănâncă, dar nu se mistuie, și nu se sfârșește, se înmulțește în CER și pe pământ și în toate BISERICILE CREȘTINILOR Ortodocsi, dar este UNUL și ACELAȘI. A vedea în Sfânta Cristelniță, apa Sfântului Botez, care udă trupul și A CREDE că aceea este baia duhovnicească, care prin rugăciunile preotului ne curățește sufletul și trupul de păcate. A vedea în SFINTELE TAINE, altceva cu simțurile și A CREDE altceva cu mintea; mintea să tăgăduiască simțurile, ba mai mult chiar mintea să nu se încreadă în ea însăși: "Cine este înțelept și va înțelege acestea!" (Osia 14, 10). Acestea sunt DOGME (Adevăruri de Credință, Descoperite prin Revelație) pe care mintea noastră nu poate să le cuprindă și să le înțeleagă. Dar nu numai atât, CREDINȚA CREȘTINILOR Ortodocsi, este o lege cu totul duhovnicească, cu totul SFÂNTĂ. Lege care poruncește sărăcia, fecioria, postul, smerenia și o dragoste atât de desăvârșită, încât ne poruncește să iubim pe vrăjmașii noștri, lege care vrea ca omul să fie duhovnicesc și sfânt în lume, lege potrivnică lumii și trupului. Acestea sunt lucruri pe care firea și voința omenească nu le primește cu bucurie. O, CREDINȚĂ CREȘTINĂ ORTODOXĂ, DUMNEZEIASCĂ în început, DUMNEZEIASCĂ în creștere, DUMNEZEIASCĂ în întărire, ai fost făcută de Dumnezeu, ai fost crescută de Dumnezeu, ești întărită de Dumnezeu. Tu ești CALEA CEA ADEVĂRATĂ (Ioan 14, 6), cine merge pe tine ajunge negreșit în RAI. CREȘTINE ORTODOX, ai datoria să mulțumești neîncetat lui Dumnezeu, pentru că ți-a dat să te naști într-o astfel de CREDINȚĂ. Trebuie să mulțumești lui Dumnezeu, pentru că te-ai născut creștin ortodox și nu păgân sau eretic, pentru că ești: "NEAM SFÂNT, PREOȚIE ÎMPĂRĂTEASCĂ". (1 Petru 2, 9).
Reply With Quote