Citat:
În prealabil postat de bogdan81
Richard,
Dar omul Flavius, iertata sa-mi fie analogia, nu exista in acelasi mod precum o piatra sau precum un tigru. Ci exista ca o fiinta constienta de sine, ca orice alt om de pe aceasta lume. Aceasta constiinta de sine care este totodata si constiinta faptului ca va muri, este cea care ii cere omului la modul imperios sa-si caute un sens, sa-si caute nemurirea, sa-l caute pe Dumnezeu ca cel ce ne daruieste aceasta nemurire, si sa spere ca-l va intalni.
Ganditi-va putin, poate omul sa traiasca ca om, adica ca fiinta constienta, numiti cum vreti aceasta constiinta (o puteti considera la limita o boala, dar e o boala specifica omului, care face parte din conditia umana), poate deci omul sa traiasca ca om fara sa spere?
Nu cumva, incetand de a spera, se aseaza impotriva propriei lui conditii de om?
|
Raspunsul ar fi: "NU".
Exista oameni care nu se sperie, exista oameni care traiesc cu frica.
Exista oameni puternici si slabi.
Oameni care cred de frica si oameni care nu cred de frica, oameni care s-au nascut puternici sau oameni care au devenit puternici prin credinta.
Oamenii nu se nasc crestini (sau apartinand unei religii).
Toti crestinii sunt oameni, dar nu toti oamenii sunt crestini.
Flavius este pur si simplu un om care nu a fost si probabil nu va fi adeptul nici unei religii. Pentru el notiunea de Dumnezeu are tot atat de multa relevanta ca cea de Mos Craciun sau Iepurasul de Pasti sau Pestisorul Auriu.
Toti am fost dezamagiti cand am aflat ca nu exista Mos Craciun, dar am trecut peste asta.