Postul moderat și cumpătat este baza și capul tuturor virtuților. Cum lupți cu leul și cu groaznicul șarpe, așa trebuie să lupți cu dușmanul în neputința trupească și sărăcia sufletească. Dacă cineva vrea să aibă mintea trează de la gânduri murdare, trebuie să-și curețe trupul prin post. Este cu neputință să fii preot fără a ține post. Postul este necesar ca și aerul. Postul, pătrunzând în suflet, omoară păcatul din adâncul lui”.
Adu-ti aminte, suflete al meu, despre îngrozitoarea și înspăimîntătoarea minune a Creatorului tău, Care pentru tine s-a făcut om și a suferit pentru mîntuirea ta; îngerii Lui se înfiorează, Heruvimii se îngrozesc, Serafimii se înspăimîntă și toate puterile cerești îl proslăvesc neîncetat, iar tu, nefericite suflete, te lenevești, măcar de acum înainte nu amâna, scumpe suflete al meu, sfînta pocăință, întristarea inimii și ispășirea pedepsei (epitimia) pentru păcatele tale.
Amînînd însă an cu an, lună cu lună și zi cu zi, nu vei mai dori să te pocăiești din toată inima și nu vei găsi pe cineva să te compătimească; o, cu cîte chinuri vei începe să te căiești, dar fără folos. Avînd putință să săvîrșești astăzi o faptă bună nu amîna, iubite suflete al meu, nu amâna sfânta pocăință, pentru că nu poți ști ce poate aduce ziua de azi, orice nenorocire se poate întâmpla cu tine în noaptea aceasta, fiindcă nu știi ce îți va aduce ziua ori noaptea: te așteaptă o viață lungă sau o moarte grea și năprasnică. Astăzi, scumpe suflete al meu, este timpul sfintei pocăințe; astăzi, suflete al meu, este timpul răbdării; astăzi este timpul să înduri amărăciunile; astăzi este timpul îndeplinirii poruncilor și săvîrșirii faptelor bune; astăzi este timpul plânsului dulce și al bocetului cu lacrimi. Dacă cu adevărat vrei să te mîntuiești, suflete al meu, iubește amărăciunile, oftările, cum mai înainte iubeai liniștea; trăiește ca și cum ai muri zilnic; căci repede va trece viața ta ca umbra nourului înaintea soarelui și vei rămîne necunoscut și uitat; zilele vieții noastre parcă se scurg în aer; nu ceda nici în fața celei mai grele amărăciuni. In relațiile cu oamenii, în suferința nevădită și cea vădită nu te deda mîhnirii, nu te tulbura, nu fugi, dar socoate-te ca pulberea de sub picioarele lor. Fără acestea nu te poți mîntui și scăpa de chinul veșnic. Căci repede trece viața noastră de parcă ar trece o zi. Omul dacă nu se va desăvârși cuvios prin virtuți sau nu-și va jertfi viața pentru îndeplinirea poruncilor Sfinților Părinți, nu se poate mântui.
(
din: Sfântul Paisie Velicikovski – “Crinii țarinei sau flori preafrumoase“)