[Parascheva16]

În prealabil postat de laurastifter

"Cel ce va primi un prunc ca acesta în numele Meu pe Mine Mă primeşte" - a spus Mântuitorul nostru Hristos.
Cred că una dintre faptele cele mai bine plăcute în faţa lui Dumnezeu este aceea de a adopta un copilaş, de a-l lua dintr-o instituţie a statului (unde va fi crescut, ca vai de lume, până la majorat, când va fi lăsat, la propriu, pe străzi) sau dintr-o familie iresponsabilă şi de a-i oferi dragostea părintească după care orice suflet de copilaş tânjeşte din toată fiinţa lui!
Dumnezeu să le ajute tuturor celor care au această frumoasă, creştinească intenţie să aibă copilaşi adoptivi buni, recunoscători, iubitori de părinţi!
P. S. Cunosc personal mai multe cupluri care, după ce au adoptat un copil, au avut şi proprii copii biologici. Desigur, după ce ai ales să înfiezi un copilaş, acela îţi aparţine, îţi este fiu/ fiică, în aceeaşi măsură ca un copil natural (de vreme ce ţi-ai asumat, în faţa lui Dumnezeu, responsabilitatea de părinte). Totuşi, cred că aceste "întâmplări" (neîntâmplătoare...) sunt semne din partea lui Dumnezeu că fapta adopţiei a fost... scrisă-n Cartea Vieţii. :)
Doamne ajută!
P. S. 2. Mi-am pus de multe ori întrebarea: din ce motiv, oare, unii copii adoptaţi, atunci când află că părinţii lor nu le sunt părinţi biologici (ca şi cum asta ar fi important...), vor să-şi cunoască "părinţii" naturali.
Adică pe cine vreţi să cunoaşteţi? Pe ăia care v-au abandonat?!...
Cred că, dacă mâine mi s-ar spune că mama şi tata îmi sunt părinţi adoptivi (nu biologici), nu aş avea nici cea mai mică tresărire, în sensul unei dorinţe de a recunoaşte alţi părinţi în afară de ei! Părinţii adevăraţi, aşa cum atât de frumos scria Sfântul Ioan Gură de Aur, sunt nu doar cei care dau naştere unui copil (de fapt, viaţa o dă Domnul, Tatăl ceresc), ci cei care-şi câştigă calitatea de părinţi prin faptul că-i cresc pe copii cu dragoste, oferindu-le afecţiunea, protecţia şi educaţia de care au nevoie.
Părinţilor adoptivi Mântuitorul le va spune, neîndoielnic, în ziua Judecăţii:
"străin am fost şi M-aţi adus la voi".

Eu consider ca este normal sa doresca sa isi cunoasca adevratii parinti. Asta nu inseamna ca nu isi iubesc parintii adoptivi, ci vor sa stie cine sunt, de unde provin. Sa nu uitam ca, copiii mostenesc multe de la parintii si bunicii lor. Chiar daca sunt adoptati, mostenirea nu se sterge. Nu cred ca este usor ptr. nimeni sa afle ca parintii tai nu sunt ai tai. Poate vor sa intrebe de ce nu i-a crescut, daca i-au iubit. Sa aibe un fel de inchidere si lamurire.

Parintele Jar, cel care are grija de copiii abandonati, a spus ca o fetita care era de ceva vreme la ei, brusc l-a rugat sa mearga sa o vada pe mama, desi pana atunci nu mai intrebase. Simtea ea acea nevoie sa o vada. Si in acel timp, tatal ii taia mamei gatul cu cutitul.

Tot el a spus ca multi oameni merg la ei si vorbesc de rau pe cei care au abandonat acei copii. El mereu le spune sa nu mai zica asa ceva, mai ales de fata cu copiii. A spus sa nu ii judecam pe cei care isi abandoneaza pruncii, caci nu stim de ce fac asta. El ii invata pe copii sa isi iubeasca parintii, chiar daca nu sunt cu ei. Si Pr.Tanase a spus similar: vin oameni la el si ii critica pe acei parinti. Si dansul mereu ii intreaba cate avorturi au facut?!

O maica din Rusia povestea cum o fata care a fost abandonata de mama ei, s-a dus sa o caute si sa se certe cu ea. Un fel de razbunare, sa ii scoata ochii ca a abandonat-o. Dupa ce s-a dus sa o cunoasca, s-a linistit si s-a impacat sufleteste. Nu a mai certat-o pe mama ei.