[Florinvs]

● Şi v-aţi reîntâlnit pentru a pregăti acest plan?
● Pe 22, ora 9:00, ne-am reîntâlnit, inclusiv cu şeful Pompierilor. Generalul Guşă ne-a dat un pachet de Kent şi ne-a zis: "Eu îmi văd de trea*bă, vedeţi voi ce faceţi". Discuţiile s-au reluat şi încercam să găsim soluţia. Noi încercam să aruncăm responsabilitatea pe reprezentantul Securităţii, iar ei pe noi. Guşă a deschis la un moment dat uşa şi ne-a zis: "Ascultaţi!". Televiziunea transmitea comunicatul cu sinuciderea generalului Milea. Imediat ne-am ridicat şi am plecat fiecare.
Ca stare de spirit, era aproape aceeaşi şi la militari, ca şi la civili. Numai că militarii nu depăşeau incinta, demonstranţii aveau cuvinte de reproş pentru 16-17-18. Am avut chiar o situaţie delicată, colonelul Ioniţă de la Direcţia de Informaţii Militare a ieşit în stradă ca să discute cu oamenii. Avea asupra sa şi pistolul la brâu. Am constituit o echipă, în civil, în care eram şi eu, şi echipa a intrat în mulţime. Cer*cetaşii au ajuns până la ofiţer, l-au înconjurat şi am simulat arestarea lui, ca revoltaţi, şi duce*rea în comandament. Mulţimea striga "Armata e cu noi!", dar, dacă erai în militar, pe stradă era groasă. Şi totul s-a întâmplat şi din cauza excesului de zel al unor comandanţi.
Am trăit chiar eu un asemenea moment la 19 decembrie. Împrumutasem maşina cumna*tului meu ca să fiu mai operativ şi mă îndreptam spre un focar de revoltă pe platforma industrială. M-am dus cu maşina şi în faţa mea era un TAB. Din turelă a ieşit un ofiţer, care *mi-a făcut semn să opresc. Când am ajuns în dreptul lui a început să vireze ca să se urce cu blindatul pe maşină. Am ieşit rapid în marşarier, dar fără aripa din dreapta. Nu era îndreptăţit să facă asta.
"DISPARIŢIA CADAVRELOR, BINE ORGANIZATĂ"
● Aşadar, coordonatorii cine sunt?
Indiferent de unde au venit coordonatorii revoltei din Timişoara, cert este că au venit pe filieră iugoslavă. Când s-a făcut Proclamaţia de la Timişoara s-a cerut deschiderea graniţelor şi foarte operativ s-a deschis graniţa cu Iugoslavia.

● Ce ştiţi despre morţii Timişoarei?
● În ziua de 22 decembrie a ajuns informaţia că se caută morţii Timişoarei şi se dezgroapă morţii. Am trimis o echipă care a văzut cadavrele scoase şi a concluzionat că nu erau aceia. Permanent am avut în Spitalul Judeţean un om care a urmărit situaţia de acolo, deghizat în centralist. A aflat numărul morţilor, îi ştia pe sexe, pe vârste, a urmărit tentativele de invadare a spitalului pentru scoaterea morţilor, dar nu a putut să-şi dea seama când au dispărut. A fost totul foarte bine organizat.

● Practic, la 22 decembrie nu mai aveaţi ce face la Timişoara.
● Am urmărit la tv ce se întâmpla în Bucureşti şi am hotărât că era cazul să ne întoarcem acasă, la Buzău. Am cerut un avion, pentru că nu aveam foi de drum la noi şi nici bani. Nu am putut obţine avionul şi am apelat la comandantul Diviziei să ne dea foi de drum ca să ne întoarcem cu trenul. A acceptat, şi în seara de 22 decembrie am fost duşi la gară. Pe timpul îmbarcării am fost filmaţi de câţiva indivizi, la vedere, cu reflectorul pus şi pe fiecare în prim-plan.
Era o echipă sârbească, i-am auzit vorbind între ei. Am făcut eschive cu autobuzul ca nu cumva să ştie că plecam la gară.
N-am văzut niciodată acele imagini la nici o televiziune...

● V-aţi suit în tren şi aţi plecat spre Bucureşti.
● La plecarea din Timişoara am apreciat că este periculos să ne întoarcem cu armamentul şi l-am predat la Divizie, pentru a-l prelua ulterior. Am venit în Bucureşti cu un vagon de dormit, bucuroşi că am terminat şi că e linişte. În dimineaţa de 23 decembrie, Gara de Nord era pustie şi un grup de persoane care se aflau pe peron ne-a aplaudat. Era trenul care venea dinspre Timişoara şi reprezenta un simbol. Aveam un personal spre Buzău în vreo două ore şi am încercat să ve*dem ce e în jurul Gării. Ne-a uimit că se auzeau focuri de armă. Am plecat spre Buzău cu personalul şi ascultam la un radio ce îl aveam cu noi, cu stupoare, ce e în Bucureşti.
La sosirea în Buzău m-a aşteptat înlocuitorul la comandă. Plângea. M-a informat că pe 22 plecaseră un detaşament de 50 de cercetaşi, condus de Truţulescu, şeful de stat major, care a fost prins în ambuscadă şi avem, probabil, patru morţi şi şapte răniţi. Au murit acolo locotenentul Filote, plutonierul Grădinaru, fruntaşul Onet şi soldatul Mărunţiş. Am sunat la eşalonul superior, mi s-a confirmat numărul morţilor, dar numărul de răniţi era incert. De asemenea, mi s-a mai spus că totul s-a petrecut la intrarea în Ministerul Apărării. Mi s-a ordonat să mai pregătesc un Detaşament de 50 de oameni şi să mă deplasez la Bucureşti cât mai repede. Eram echipaţi în militar, înarmaţi ca pentru război. Am hotărât să iau tot De*ta*şa*men*tul care fusese la Timişoara. Am plecat în seara zilei de 23 decembrie, pregătind deta*şa*men*tul ca la ordinul meu, în caz de atac, să riposteze cu foc, cu două camioane şi două autoturisme.