Să ne ferească Dumnezeu de savantlâc în cele duhovnicești, precum și de ispita de a cunoaște cantitativ mult din darurile ce ne stau la dispoziție și a viețui în continuare în afara lor, dedulcindu-ne cu gândul falsei smerenii a neputinței fatale de traducere în faptă a bunătăților din minte!
De fapt nu există înțelegere unilaterală a icoanei, cel mult un punct de plecare, un fel de linie de start comună, singura etapă asupra căreia se poate aplica o expertiză transdiciplinară parțial extraeclezială. Multă lume se oprește la acest nivel strict informațional lăsând impresia că a inventat coada la prună și că a delimitat perimetrul cognitiv al unui domeniu nesfârșit, ca toate celelalte lucrări ale Duhului Sfânt, despre al căror număr (sau dacă pot fi exprimate printr-o măsură cantitativă) știm doar ce putem pricepe .
Am spus că nu există înțelegere unilaterală a icoanei, dar asta nu atrage după sine că fiecare ar recepta ”vorbirea ei în limbi” (glosolalia) într-o subiectivitate ermetică. Citirea icoanei este eclezială, adică personală dar deschisă comuniunii. Condiția unei recepții fecunde nu e neapărat cultura teologică sau de altă natură, ci cultura inimii conectate, după dorința și putința fiecăruia, la rețeaua invizibilă de circulație a harului. Totuși, o bună asimilare a informațiilor care converg, pe căi directe sau abătute, în aprofundarea tainelor Bisericii sporește nivelul de transparență al iconicității realului.
Icoana ne arată fiecăruia dacă am luat startul în ”cunoașterea adevărului care ne face liberi” (Ev. d. Ioan 8:32), adică în ce măsură suntem înviați încă de pe-acum. Apoi aflăm dacă între gândire/simțire și viață ca realitate împărtășită cu alteritatea de orice natură, nu există o ruptură de proporțiile unei schisme ce ne deconspiră ca farisei și schizofrenici în cele duhovnicești.
Așteptăm cu răbdare și nădejde alte lecturi ale icoanei sau comentarii la citirea Deliei.
Ca desert la discuția noastră, o frumoasă ipostaziere a Sfântului Gheorghe biruind idolatria:
