Frumusetea este in orice imprejurare omeneasca atunci cand lipsa, neajunsul de orice fel (fizic, psihic, material, spiritual) sunt intampinate cu marinimie de suflet de cel care detine sau are impresia, mai degraba, ca detine vreun avantaj: fizic, psihic, material, spiritual.

Cand am bani, uneori, ma intalnesc cu un barbat care nu are picioare. Sade intr-un carucior, langa un bloc cu magazine la parter, ca sa nu intre prea-n fata. Si cerseste.
Eu am bani, el nu are picioare.
Nu ii pot darui picioarele mele, ii pot darui insa 1 leu. Rareori mai mult.

Frumusetea lui este ca, de cate ori ii daruiesc un ban, isi ridica ochii spre mine si zice cu gura lui stirba un "Bogdaproste" cat un requiem de Mozart sau cat "oda bucuriei" a lui Beethoven, ca sa raman la muzica.
Iar in ochii acelui batran este o lumina care imi daruieste infinit mai mult decat soarele.
Iar bucuria din cuvantul lui este mai mare decat toata bucuria din pieptul meu pe care, ce-i drept, i-o ofer cat pot mai expresiv atunci cand ii intind hartia (ma jenez, din nu stiu ce prejudecata, sa ii dau monezi).

Lui ii lipsesc picioarele si banii. Mie imi lipsesc bucuria si credinta.
Iata, asta-i frumusetea: cand oamenii isi ofera unii altora ceea ce le lipseste, cu gandul la Dumnezeu si la semen.

Da, nu am tastat gresit. Repet: oferim ceea ce ne lipseste, de fapt - el imi ofera picioarele lui, eu ii ofer bucuria si credinta mea, care se oglindesc in el, asa incat sa aflu si eu cumva de ele...
Dar aici, "in ghicitura", cu totul altfel se vad toate acestea...:)

http://www.youtube.com/watch?v=Zi8vJ_lMxQI

Frumusetea este intalnire intamplata ca dragoste. Altminteri este uriciune.