[cristiboss56]

- Darul respins de omenire -

A sosit luna cadourilor, un timp de vis, exaltare, bucurie lăuntrică. Parcă totul a prins viaţă în jurul nostru. Deşi se spune că iarna este un simbol al etapei finale a vieţii, vedem cu ochii noştri că este anotimpul mult aşteptat de toţi. Trebuie să recunoaştem, tuturor ne place spiritul Crăciunului: brazi împodobiţi cu multă creativitate, lumini colorate, zăpadă, reuniuni cu familia, colinde, Moş Crăciun, cadouri. Sună de-a dreptul încântător! Indiferent de religia pe care o posedăm, Crăciunul este etichetat drept sărbătoarea bucuriei, a speranţei, simbolizată de actul dăruirii. Este nemaipomenit de frumos să primim cadouri de la cei apropiaţi nouă, avem o satisfacţie interioară, care de multe ori nu se poate explica. E vorba despre un lucru pe care îl primim, deşi nu merităm. Rar întâlnim oameni care să refuze un dar făcut cu multă dragoste (efort financiar, timp investit doar pentru a aduce un zâmbet în inima cuiva).

Orice dar are o anumită importanţă şi este primit, dar cel mai mare dar al universului încă continuă să fie respins. O! Câtă nesăbuinţă! Care e problema darului? Să fie oare vorba despre amabalajul urât al cadoului? E teama că lumea nu va reuşi să intre în posesia sa din cauză că un doritor mai ager ar putea pune mâna pe dar? Hmm…Oare teama că darul e prea fragil, iar o mică neîndemânare ar aduce dezamăgire? Totuşi, cadoul e aşezat ordonat undeva la o parte, pentru a nu sta în calea nimănui. Şi cât e de straniu! Nimeni nu vrea să se atingă de el. În schimb, în jur se află alte surprize, care, în mod bizar, atrag privitorii. Da, ai înţeles bine! Pe un cadou scrie „pofta firii pământeşti”, pe un altul e inscripţionat „pofta ochilor”, iar pe altul stă marcat „lăudăroşia vieţii”. Şi oamenii aleargă spre ele. Şi..stai! În loc să dispară cadoul ce e ridicat de o mână curioasă, el se înmulţeşte. De parcă nimeni n-ar fi pus mâna vreodată pe el!

Trecătorii continuă să se înghesuiască: privesc, iau ceea ce vor pentru vieţile lor, apoi îşi continuă drumul. Dar de fundiţa straniului cadou e ataşat un bileţel: „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa”. Doar câţiva ochi sfioşi se apropie cu teamă de el, îl analizează din toate părţile, iar un om îndrăzneţ are în final puterea să îl ridice. Deschide cu tremur darul, ochii-i se izbesc de nespusele comori ce se găsesc în el. Atunci iute aleargă la cei dragi şi le împărtăşeşete bucuria. Şi din nou, darul luat din acel colţ stingher reapare în mod miraculos. Doar aşteaptă să fie luat de cineva şi preţuit. Însă oamenii tot nu vor să audă de aşa ceva.

Nu-i aşa că întâmplarea ilustrată mai sus se aseamănă cu vremea lui Noe? Oamenii fuseseră chemaţi la pocăinţă, dar credeau că sunt basme închipuite de omul lui Dumnezeu. S-a văzut clar finalul tuturor celor care nu au vrut să primească salvarea. În această istorioară, darul este Însuşi Iius Hristos. Foarte puţini Îl doresc în vieţile lor, alţii sunt atraşi de comorile acestei lumi, dar vor da socoteală de trăirea lor. Isus este Calea, Adevărul şi Viaţa. Drag cititor, nu da cu piciorul în măreţul dar ce ni s-a oferit! El este Cel care îţi poate da adevărata fericire. Harul (darul nemeritat) nu trebuie să ne facă să vedem imposibilul şansei primite, ci, din contră, să îl dorim tocmai pentru că noi nu mai trebuie să facem nimic. Deja s-a plătit totul. Noi trebuie doar să-L acceptăm pe Iisus în inimi.