Citat:
Īn prealabil postat de fallen
Bine v-am regasit!
Exista oare niste reguli, reglementari, pentru ca cineva sa poata scrie literatura (de "fictiune")? trebuie sa aiba anumite studii, calificare in vreun domeniu? Poate scrie absolut orice ii trece prin cap, sau exista niste reguli? care ar fii macar "criteriile morale"pe care nu ar trebui sa le incalce nici un scriitor de fictiune, avand in vedere impactul pe care il are literatura asupra publicului? Cata lume nu crede lucruri ca fiind adevarate sau le ia de exemplu pentru ca au vazut intr-un film/citit intr-o carte? Poate fii oare viziunea/"fictiunea" creata de un anume autor, la un moment dat, o adevarata revelatie???
Cand creezi ceva, un roman de fictiune, o poveste, un scenariu, o telenovela, nu exista riscul sa faci tu o treaba pe care doar Dumnezeu o poate face, adica sa creezi o lume, sa nasti si sa omori oameni, sa-i faci sa faca voia ta, etc?
|
In general, scriitorii prind curaj sa scrie de pe bancile scolii, se remarca la olimpiade si la concursuri scolare. Sunt oameni care mai intai citesc mult, observa modalitatile altora de a deveni originali, apoi isi creeaza un drum propriu. Au o incliantie spre scris, dar accepta ideea ca munca de scriitor presupune 10 % inspiratie si 90 % transpiratie, asa ca in general sunt oameni care au un spirit critic si autocritic dezvoltat.
Daca citesti ,,Viata ca o prada" de Marin Preda, observi cat de cat cum a razbit in literatura un fiu de taran cu venituri modeste.
Apoi mai apare ceva, asa cum a spus Marcel Ionut si anume responsabilitatea fata de cuvantul scris. Prin cuvant, putem sa zidim, adica sa-i ajutam pe cei din jur sa devina mai buni sau dimpotriva, putem sa daramam, adica sa le traansmitem idei patimase, smintitoare pentru care vom da raspuns inaintea lui Dumnezeu. Scriitorul, de obicei, trebuie impresioneze criticii literari si sa se raporteze intr-un anume fel la curentele literare mai mult sau mai putin cuminti si asezate, dirijate din culise de marii puternici ai lumii. Asa apar filme si carti orientate spre patimi grosolane, in timp ce preocuparea pentru dobandirea virtutilor e oarecum marginalizata.
In viata, daca facem cu prioritate ce e mai de folos pentru mantuirea noastra si a semenilor, atunci suntem placuti lui Dumnezeu. Daca vrem sa fim pe placul oamenilor, sa ne cultivam mandria, atunci putem avea de suferit.