Eu ma intreb, daca longevitatea este un scop al vietii.
Ma gandesc la Sf. Vasile, care a murit la 48 sau 49 de ani. Nici Sf. Ioan Gura de Aur nu a trait f mult; si ce au realizat in viata lor scurta. Eu am depasit varsta lor si nu am facut nimic in viata, comparativ cu acesti Sfinti Parinti...

Cat de putin ne umplem viata cu lucruri de folos, dar cerem longevitate.
Am vazut un reportaj despre o longeviva din Germania; avea 105 ani, a fost jucatoare de ruleta si traia in Baden-Baden. Nu am stiut, dar ea a ovestit, ca cei din Baden-Baden nu au voie sa joace la Cazino; dar ea fiind o persoana f cunoscuta, a primit aprobare de la primarul orasului. a povestit ca era sa moara la un moment dat, dar ca Dumnezeu nu a vut s-o primesca; nu a dat amanunte. ii parea rau ca nu poate muri, caci ii murisera rudele, prietenii si de curand ultima ei prietena. Era perfect lucida si inca vioaie la varsta ei. La sfarsitul filmului a scris ca a murit doi ani mai tarziu.

Si atunci ma intreb: oare stim ce cerem, atunci cand cerem longevitate? stim noi cum ne vom umple zilele la batranete, avand in vedere ca zilele omului sunt 70, si daca e in putere, 80, iar restul doar durere... Deci, de cata durere suntem dispusi sa ne umplem ultimii ani de viata? suntem siguri ca vom fi in deplinatatea facultatilor mintale si ca vom putea merge, ne vom putea ingriji singuri de noi, sau aceste lucruri nu sunt importante?!?