Mai Stefane,tu n-ai pic de respect de sine,eu nu cred ca ai o viata de iad,ci i-ti faci o viata de iad,este o diferenta.Sa-ti spun o chestie care mi sa-ntamplat acum multi ani.Veneam de la liceul unde dadusem examenul pentru treapta-ntai,veneam plangand fiindca pe afise ma descoperisem la "oicati",culmea,la obiectul de lb.romana,obiect care de altfel mi-a placut intotdeauna(si mate),dar ma rog,si eu mergeam pe strada plangand,nu mai puteam de mahnire,toata lumea mea in acele momente se naruise,nu stiam in sinea mea ce voi face in continuare,eram doborata da acel esec.Pe drum mergand eu si plangand,vine de-odata o tanara la mine,o fata cu un handicap rau,avea cocoasa mare,era stramba toata,un picior mai scurt,fata aproape intoarsa,mica de statura,arata vai de capul ei in schimb avea un zambet pe chip,si-un optimism care,practic m-a smerit pe loc.Acea fata vroia sa ma intrebe unde se afla un anumit magazin prin apropiere,si am coordonat-o.Ceea ce vroiam sa-ti evidentiez aici,faptul ca in supararea mea credeam ca totul a devenit lipsit de sens,acea fata,in schimb,cu toate problemele pe care le avea,vizibile de altfel,avea o bucurie si-o multumire fata de viata pe chip,de neimaginat.Atunci,mi s-a smerit sufletul,m-am umilit si ocarat in sinea mea si m-am gandit ca problema mea era un fleac,pana la urma,chiar asa era.Deci ai inteles morala,si ca sa adaug si faptul ca speranta nu trebuie sa moara niciodata,ulterior, atunci, am facut si contestatie si am luat examenul(lic.economic).Asa ca mergi inainte cu incredere,ceea ce nu te doboara te intareste!
|