[Iorest]

În prealabil postat de fallen

Ăsta cam așa este...
Noi mergem și împărtășim. Copilul, din superstiție poate pentru sănătate etc dar dacă noi ducem o viață păcătoasă și junii dam o educație creștinească și un exemplu bun, nu se va alege nimic de el...cel mult Dumnezeu îl va proteja cât de cât de neplăceri majore ( boli accidente) dar nu va deveni un copil mai bun sau ascultător.
O spun din proprie experiență. Împărtășesc cât pot de des copilul dar nu sunt în stare sa îl educ Cum trebuie pentru ca și eu la rândul meu sunt o păcătoasă (,și nici nu mai ajungla sa ma spovedesc sau mavar sa fîi atenta la slujba).

Dacă nu te împărtășești și tu odată cu copilul s-ar putea să considere gestul împărtășaniei ca pe o rutină, cea mai bună cateheză e viața duhovnicească a părinților.

Copilul neastâmpărat aleargă prin toată biserica și toată curtea. În curând nici nu au sa ne mai primească . Nu știu cât o sa îi mai tolereze apucăturile ( se baga în fata sa o dea prima, striga papa sau mai nou te rog). Ia câte un pumn de anafura și mai nou dacă o se oferă altceva ( cred ca încep sa am o problema și cu ăsta, ca sunt câteva doamne care stau acolo si oferă copiilor imediat după împărtășanie nenumărate dulciuri) a inceput sa scuipe sau sa arunce anafura. Iar eu nu sunt în stare sa îi dau o educație nici creștinească nici lumeasca pentru ca nici eu nu sunt educata în nici unul din aceste sensuri. Instinctul pe care îl are e sa ia cu japca și sa nu dea nimic înapoi. Sa facă numai ce vrea. Nu da înapoi orice i-ai zice nici cu frumosul nici cu uratul. O singura data s-a dat înapoi când alt copil a trosnit-o cu o lopatica în cap. Atunci a înțeles mesajul. Inițial am crezut ca face așa pentru ca îl moștenește sau ia exemplu de la tatal ei.

Nu te mai gândi că nu e un copil mai bun sau ascultător, s-ar putea să facă toate prostiile în copilărie iar după să nu-l mai poți urni să iasă din sedentarism, gândește-te și altfel cum unii fac „bolile copilăriei” până pe la 10 ani, alții epuizează prostiile la vârste mici.

Însă nici chiar el nu aproba astfel de comportamente și cu el de fata nici nu face așa, așadar tot eu am picat de vina ca învăț copilul rău. Adevărul e ca și eu sunt o persoana rea. Inițial am crezut ca sunt o persoana Bună și ca atunci când am păcătuit a fost din greșeală. Dar acum constat ca nu mai e nimic bun în mine.

Poate fi o ispită de deznădejde să crezi că nu ești un părinte bun, nu e chiar așa măcar faci ceva să știe de Biserică.

În prealabil postat de fallen

Invers cred ca nu se poate ( părintele sa ajunga în rai dacă copilul doamne fereste cade )

Se poate să fie părinți mântuiți și copii care nu se mântuiesc, de ce să nu se poată, copilul care nu ascultă de nimeni și face nelegiuri deși a fost învățat de bine toată viața lui nu e musai să se mântuiască pentru ce au făcut bine părinții.

Oricum nu din zburdălniciile copilului poți spune că va fi un om rău sau că nu se va mântui.

În prealabil postat de fallen

În sensul.ca un astfel de copil " prea bun" care se călugărește nu e tocmai visul oricărei mame care și -ar dori mai degrabă nepoți. ..un astfel de sacrificiu se înțelege ca nu poate se întâmplă decât prin voia celui în cauza și cu îngăduința celui de sus.

Încă n-am întâlnit părintele care să fie încântat de situația în care copilul lui va merge la mânăstire sau care să-și educe copilul pentru viața monahală, unii s-au supărat pe Dumnezeu pentru că le-a plecat copilul la călugărie.