[Mihailc]

Nu cred că inventarea unei nișe artificiale în beletristică (beletristica ortodoxă?) ar aduce vreun folos creștinului realist și responsabil de condiția sa, într-o lume cu valorile date peste cap, în care cuvintele nu mai fac corp comun cu Cuvântul de viață dătător. Ortodoxul nu trăiește într-o rezervație aseptică unde toate lucrurile de care se folosește, de cele mai banale și strict funcționale și până la cele cu impact formativ (cărți, reviste, filme, muzică etc), trebuie musai să poarte eticheta ”ortodox”, precum aplică evreii ștampila ”kosher” pe produsele dezirabile în vederea consumului alimentar.

Există autori explicit ortodocși de literatură , cum ar fi ieromonahul Savatie Bastovoi sau preotul Virgil Gheorghiu, ambii foarte talentați și deschiși unei perspective a lumii care ține cont și de înfrângerile omului călător spre Împărăție și nu doar de izbânzi mitologizate, cum găsim în literatura confesională proastă. I-am pomenit doar pe cei doi deocamdată, ca pe niște repere de excelență, însă lista e deschisă recomandărilor altora.
Mai interesantă mi se pare identificarea ”foamei și setei de Dumnezeu” în spațiul neutru al culturii de bun simț, adică aceea adăpostită din capul locului de pericolul ideologizării, de unde căutătorul sincer poate afla câteva scurtături spre Adevăr, dar cu multe capcane și primejdii de a pieri pe drum.
Totuși, se pare că cea mai bătută cale de întoarcere acasă (în Biserică la Hristos) este cea care vine dinspre fermecătoarele paradisuri mincinoase ale ezoterismelor de tot felul , susținute de o industrie mediatică profitabilă și un marketing al seducției extrem de sofisticat. Asta e zonă nerecomandată creștinilor care încă nu și-au zidit sălașul pe stâncă și mai bâjbâie prin zone întunecoase ale credinței.
Întru toate, recomandarea făcută creștinilor din Tesalonic de către sfântului Pavel trebuie luată în serios: ”Toate să le încercaţi; ţineţi ce este bine; Feriţi-vă de orice înfăţişare a răului.” 1 Tes 5: 21,22)