[adam000]

@Mosh-Neagu: Fata de cele scrise de tine aici, iti raspunde IPS Mitropolit Ierotheos Vlachos intr-o cuvantare tinuta la o Facultate de Teologie Ortodoxa:

http://www.pemptousia.ro/2013/09/rug...ima-partea-ii/

(multumesc inca o data lui tot-Laurentiu pt linkul acesta pe care el l-a postat pe un alt topic si care pe mine m-a folosit atat de mult!)

În primul rând, toate lucrurile acestea pe care încerc să le descriu aici nu țin de starea unui supraom, ci reprezintă starea firească a omului creat de Dumnezeu. Nu vorbesc de lucruri exagerate, ci de lucruri care se pot realiza. Este o blasfemie să credem că Hristos, Apostolii și Sfinții Părinți cer de la oameni lucruri irealizabile. Luminarea minții este starea firească a omului.

În al doilea rând, întreagă această învățătură care se recunoaște limpede în Sfânta Scriptură este ignorată astăzi peste măsură și inadmisibil, dar nu doresc să mă refer la acest lucru aici. Și asta pentru că trăim un creștinism secularizat, lumesc. Secularizarea este cea mai mare vătămare pentru creștinii de azi. Am ajuns să considerăm starea firească a omului, anume luminarea minții, ca fiind o stare suprafirească. Însă această stare pe care noi o socotim suprafirească este o stare pe deplin firească în viața Bisericii, care este Trupul lui Hristos.

În al treilea rând, eu unul cel puțin vorbesc cu atâta certitudine despre aceste lucruri, adică nu am absolut nici o reținere, pentru că am cunoscut mulți oameni care trăiesc aceste lucruri. M-a învrednicit Dumnezeu să cunosc oameni care au experiențe ale rugăciunii minții (noetice) și chiar ale vederii Luminii necreate. Și printre acești oameni nu se numără doar monahi, ci și oameni care trăiesc în lume. Acest lucru mă face să spun că rugăciunea minții (noetică) este starea firească a omului și singura cale de reuşită în rezolvarea problemelor noastre.

În al patrulea rând, din experiența mea pastorală am constatat că mulți oameni au dobândit în viața lor, fie și pentru un scurt interval de timp, cunoașterea luminării minții și a rugăciunii minții în inimă. Probabil că cei mai mulți nu știu ce înseamnă acest lucru și nu îl pot explica, dar l-au trăit. Pot să spun că mulți oameni dobândesc cunoașterea acestei rugăciuni a minții (noetice) pe primele ei trepte și la începuturile intrării în perioada pocăinței. Poate să dureze puțin timp, câteva zile, câteva săptămâni sau luni sau chiar și un an, acest lucru depinde de modul lor de viață. Vreau să spun însă că mulți trăiesc această stare. Pot să adaug că în mod obișnuit se întâmplă la oameni care ani la rând au trăit în afara Bisericii și la un moment dat s-a aprins în ei pocăința. Câtă vreme, dimpotrivă, oameni care de mici trăiesc în Biserică, dar în mod convențional, și au ajuns la un formalism și la o obișnuință exterioară cu cele bisericești, de regulă nu trăiesc aceste stări și chiar ei sunt cei care aduc obiecții cum că este imposibil să trăiești în lume și să ai experiența rugăciunii minții.

Totuși, dacă cercetăm bine Sfânta Scriptură, mai ales Epistolele Sfântului Apostol Pavel, vom constata că primii creștini, deși trăiau în societate, în condițiile grele și obișnuite ale vieții, totuși aveau o puternică rugăciune a minții în inima

Mai ales:

Pe durata rugăciunii apar multe primejdii. Aș dori să mă refer mai ales la patru dintre acestea.
....
A patra primejdie provine de la gândurile (logismoí) demonice cum că rugăciunea minții este zadarnică, se face cu mult efort, nu aduce nici un folos societății și că mai bine este să înlocuiască rugăciunea minții (noetică) cu rugăciunea rațională. Diavolul îi laudă pe oamenii care lucrează în misiunea creștină, ca să îl facă să oprească râvna pentru rugăciunea minții