Subiect: Predica de azi
View Single Post
  #354  
Vechi 25.08.2020, 18:15:40
Demetrius Demetrius is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 02.04.2012
Mesaje: 2.987
Implicit

Citat:
În prealabil postat de Mihnea Dragomir Vezi mesajul
Predica auzită astazi, axată pe pericopa bunului samaritean, m-a ajutat să înțeleg două lucruri. La primul nu mă gândisem niciodată, pe al doilea nu îl observasem, deși citisem parabola aceasta de destule ori. Mi se întâmplă să trec pe lângă comori ale Sfintei Scripturi fără să le văd. René Guénon spune undeva că o comoară se lasă descoperită numai de acela căruia îi e destinată. Altminteri, poți să si calci pe diamante, crezând că sunt fragmente de cărbune, până ce vine cineva care, punându-le în lumină, îți deschide ochii.

Primul lucru pe care l-am aflat este acela ca locul in care e adapostit ranitul, acea casa de oaspeti, este Biserica. Desigur, stiam ca bunul samaritean, cel care il ingrijeste pe acel ranit si pe jumatate mort, oblojindu-l cu ulei si cu vin, este Domnul Isus. Ca in "preotul" si "levitul" trebuie sa vedem preotii si acolitii Vechiului Testament, nu e nicio dificultate, aici sensul alegoric e practic identic cu cel literal. Dar ca in acea casa de oaspeti trebuie sa vedem Biserica, iar in gazda pe preotii Noului Testament, nu stiam. Desi lucrul devine evident avand in vedere ca Isus lui ii spune sa il ingrijesca si, cand se va intoarce, il va recompensa.

Al doilea lucru, mult mai subtil, e sensul general al parabolei. Avem aici, aparent, o parabola despre iubirea aproapelui. Desigur, lucrurile pot fi interpretate si asa. Pe de alta parte, interbarea doctorului Legii nu este ce inseamna sa ne iubim aproapele si cum i-am putea noi da dovezi de dragoste, ci el intreaba pe Domnul cine este aproapele. Si asta raspunde Domnul. Aproapele este, in primul rand, cel pe care il intalnesti aproape, pe drumul tau. Dar nu toti oamenii sunt "aproapele" si nici macar pe oricine intalnesti iti este aproapele, fiindca iata, aflam ca "preotul" si "levitul" nu sunt "aproapele", de vreme ce Isus intreaba "care din acestia trei". Aproapele este cel care te ajuta cand furii (diavolul) te-au lasat ranit, la pamant, pe jumatate mort. Aproapele poate fi samaritean, desi nu faptul ca e samaritean il face mai aproape. Aproapele poate fi englez sau francez. Protestant sau (mai stii ?!) iehovist.
Finalul parabolei este raspunsul. Aproapele este "cel care a facut mila cu el". Iar Domnul il indeamna "Mergi si fa si tu asemenea". Adica: "considera ca aproape al tau pe cel ce face mila de tine, oricine este el".

Lauda Tie, Cristoase!
In veci, Amin!

Multumesc!
__________________
Sublimă fărâmă a Sfintei Chemări,
Zvâcnită din Vrerea divină,
Mi-e sufletul vultur ce spintecă zări
Și sus, printre stele, se-nchină.(pr. Dumitru)
Reply With Quote