Smerenia si umilinta nu au legatura. Poti fi falnic si in acelasi timp smerit (cel mai tare exemplu e cand Dumnezeu i-a zis Sf Efrem Sirul sa mearga sa vada unul din placutii lui Dumnezeu, si cand l-a vazut pe Sf Vasile cel Mare in slava, s-a smintit, dar s-a trezit). Si asta e pentru ca smerenia nu e o virtute care sa aiba legatura cu ceilalti. Smerenia defineste mai degraba raporturile cu tine insuti. Raportul cu ceilalti nu este decat o consecinta a felului in care te vezi pe tine
Smerenia este singura virtute care nu se vede (toti smeritzii la infatzishare au o mare problema cu mandria)
Umilinta nu te ajuta la smerenie daca prin umilinta cauti smerenia.. Smerenia nu se poate castiga cum se poate castiga infranarea, sau postul... Ba chiar infranarea si postul in mintzile gresite pot sa fie daunatoare smereniei (vezi Vamesul si fariseul).
Smerenia nu inseamna sa te crezi pacatos, ci sa stii ca esti pacatos
Smerenia nu inseamna sa nu te crezi virtuos, ci sa iti dai seama ca orice virtute, orice dreptate, in fata lui Dumnezeu e ca o carpa lepadata.
Smerenia inseamna sa stii ca daca nu pune Dumnezeu mana, degeaba te chinui tu.
Smerenia inseamna pana la urma intelegerea si contientizarea Marturisirii de Credinta a sinodului 6 ecumenic: "Și cele două voințe firești nu sunt, cum au zis ereticii necredincioși, potrivnice una alteia, ci voința Sa omenească urmează celei atotputerniceși dumnezeiești, fără a i se împotrivi sau rezista, ci mai degrabă supunându-i-se." Adica virtutea noastra nu e virtute, ci e de fapt omenie, nu ne chinuim sa fim supraomenesti, ci mai degraba sa ne purtam ca oameni adevarati, vorba lui Steinhardt: trebuie sa redevenim ceea ce suntem
Last edited by culianul; 01.07.2011 at 09:46:42.
|