Un alt gând, în continuarea celor de mai sus: Ramanujan nu primea pur și simplu iluminări, fără propria lui participare. El era preocupat intens de acele probleme.
Interesant este că atunci când ne gândim, accentul cade pe noi înșine, pe când atunci când suntem preocupați folosim diateza pasivă, acțiunea exercitându-se asupra noastră de către Cineva.
Există o conlucrare permanentă cu Dumnezeu, care este inițiată de El, chiar și atunci când nu ne dăm seama: ne gândim la ceva, dar și „suntem gândiți” atunci când mintea se ridică mai sus decât ceea ce poate descoperi prin puteri proprii; ne rugăm, dar de la un punct încolo, Dumnezeu Se roagă în noi, și abia atunci putem spune că ne rugăm cu adevărat.
__________________
Știu, vom muri. Dar cîtă splendoare! (Daniel Turcea)
|