Deci pentru tine, omul numai prin suferinta se poate mantui, nu? Atunci de ce ne mai nastem si nu ramanem in starea superioara de dinaintea nasterii? De ce Dumnezeu ne da viata, daca ne face atat sa suferim? Daca in mainile mele ar sta soarta si suferinta unui biet copil bolnav, si as avea puterea sa il vindec, nu as mai sta pe ganduri.
Atat timp cat se sustine ideea ca Dumnezeu nu se amesteca in liberul arbitru, exemplul tau nu este relevant. S-a amestecat in mod indirect, prin uciderea copilului. Deci copilul nu a mai avut ocazia sa isi ucida parintii, sa faca o alegere. In schimb Dumnezeu putea interveni in alte moduri, putea sa ii ajute pe toti trei sa se mantuiasca, fara sa ucida un prunc nevinovat pentru pacatele parintilor.
Ma pune pe ganduri: Chiar ai putea sa ii spui unui copil de 5 ani sa zicem, bolnav de leucemie, ca este norocos,sa se bucure pentru boala lui, cand ii citesti in ochi o dorinta vie de viata?
Gandeste-te ca pentru noi moartea cuiva drag reprezinta o pierdere. Pentru cel ce moare, moartea il desparte de toti. Pentru el, moartea e moartea tuturor.
Sunt de acord ca moartea este calea spre implinire, atunci vom intelege tot ce nu putem intelege acum. Dar momentan, viata asta concreta e singura existenta reala, dovedita, palpabila, pe care o avem. Mai ales cand ni se spune cat de bun este Dumnezeu si daca te uiti putin in jur, vezi numai nedreptati, crime, morti; de ce permite Dumnezeu asa ceva? In aceste conditii, ideea de viata vesnica si dreapta pentru cei ce sufera este mai mult o consolare pentru nereusitele vietii pe pamant. De aceea nu mi-as irosi viata pe care o am slujind si sacrificandu-mi tineretea respectand niste dogme si o ideologie in care nu prea mai pot crede. Daca voi ajunge in Iad, daca exista, macar voi stii ca scurta mea existenta umana a reprezentat fericirea mea suprema, considerata poate iluzorie. Dar as sti ca mi-am trait "ora de iubire". De asta mi se pare atat de tragica moartea copiilor nevinovati: ei nu au dreptul sa aleaga.
|