[Mihnea Dragomir]

Incepatura anului bisericesc (as spune, mai degraba, anului liturgic) este, pana la urma, o conventie. Tot asa cum o conventie este si incepatura anului nou calendaristic, putand exact la fel de bine sa ne imaginam un an calendaristic care ar incepe cu echinoctiul vernal precum suntem obisnuiti cu unul care incepe la data aleatorie de 1 ianuarie. De altfel, in anumite perioade ale istoriei omenirii, s-a mai intamplat ca socoteala zilelor sa inceapa cu primavara.

Asadar, in ambele cazuri, al anului calendaristic si al anului liturgic, avem de raspuns la o intrebare care se poate reduce la: "in care punct ar fi mai potrivit sa se socoteasca inceputul unui cerc ?"

In mod intelept, Biserica a ajuns la optiunea ca acest inceput sa fie toamna. In felul acesta, anul este centrat si nu initat de aniversarea celui mai mare eveniment din istoria omenirii: Invierea Domnului. Acest lucru are cateva avantaje:
-anul liturgic fiind o recapitulatie a istoriei, subliniaza ca istoria nu incepe cu Noul Testament, ci cu Vechiul. Asa cum Noul Adam a murit nu pe un pamant gol, ci pe unul in care murise vechiul Adam, moartea celui de al doilea inviindu-l pe primul, tot asa Anul liturgic e mai bine sa fie centrat pe Inviere, subliniind ca istoria are doua parti: inainte de Cristos si dupa Cristos. Una in care a fost toamna si iarna, cea de a doua in care este primavara si vara.
-principalele evenimente legate de viata de pe pamant a Domnului nostru e bine sa fie intr-un an si nu in ani diferiti, fiindca Anul Liturgic mai are o functie recapitulativa: aceea de a ne aminti ciclul vietii Domnului, asa cum aminteste ciclul istoriei omenirii. Astfel, un an in care Domnul mai intai se naste, pe urma e tait imprejur, pe urma este prins, chinuit, omorat, pe urma inviaza si trimite Duhul Sfant asupra Bisericii Sale e mai logic decat unul in care mai intai Isus inviaza si pe urma se naste.

Omenirea intreaga traieste, acum, in ultima perioada a istoriei ei, care e ultima a anului liturgic. Isus a inviat, a suflat peste ucenicii Sai, a trimis Duhul Sfant. Evanghelia a fost vestita tuturor natiunilor, potrivit poruncii Domnului si in aceasta perioada ne gasim noi. Cat de ciudat ar fi ca acest timp sa corespunda, in calendarul liturgic, nu partii lui dinspre sfarsit, ci partii dinspre inceput!

Mai seamana anul liturgic cu perioada celor trei ani (si ceva) cat a durat nu toata viata pe pamant a lui Isus, ci perioada misiunii publice a vietii Lui, a carui recapitulatie iarasi putem socoti ca este. Cu perioada in care El a fost, in aceasta ordine: Profet, Preot si Rege. Corespunzator, anul liturgic (in ritul bizantin) are trei perioade: a Triodului, a Penticostarului, a Octoihului. In perioada in care Cristos este rege (sau, asa ar trebui...) ne aflam noi. Cat de ciudat ar fi ca Anul Nou sa inceapa cu regalitatea lui Isus, apoi sa continue cu vremea profetiei Lui pentru ca sa se incheie cu Sfantul Sacrificiu! Noi nu Vinerea Patimilor asteptam, ci venirea Lui in glorie.

In examinarea subiectului, nu se poate sa nu ne referim la ciclul anual evreiesc, fiindca noi uitam, adesea, ca suntem evrei. Or, la evreii din perioada Torei, anul nou incepea toamna, odata cu Ziua Recoltei. Lucrurile s-au schimbat apoi, probabil sub influenta babiloniana, incat anul a inceput a fi socotit primavara, asa cum doreste Petru Pruteanu. De ce s-a schimbat si cand s-a schimbat exact nu se stie, dar toti exegetii sunt de acord ca 1) a existat o schimbare si 2) in perioada cea mai veche, anul incepea toamna.