[LapetiteMoc]

1. Intaiul raspuns acordat de catre parintele Mitropolit unei credincioase de curand intrata in curtea Bisericii Ortodoxe. Laure isi exprima indignarea cu privire la atitudinea defaimatoare a unor preoti catolici la adresa islamistilor si budistilor.

Raspuns :

Va inteleg revolta. Deja incepand a categorisi oamenii in grupari - musulmani, budisti, barbati, femei, de stanga, de dreapta etc. - este o judecata, iar Hristos pe Care IL iubesc a spus adesea "Sa nu judecati!". Atfel de clasificari se fac ignorand complet ideea de persoana, de individualitate - "Hypostase" in greaca. Atunci cand acesti ministri judeca, se indeparteaza de Hristos si-i indeparteaza si pe altii, asemenea dumneavoastra. Ati vazut ca apar in fotografii alaturi de un preot budist, fotografii prilejuite de publicarea cartii mele "Calea tacerii". Am fost invitat de catre asociatia internationala a budistilor zen la congresul lor anual, intrucat, dupa opinia lor (in urma lecturii lucrarii mele referitoare la tacere) au sesizat numeroase similitudini intre atitudinea in fata rugaciunii a Printilor din pustie despre care nu stiau nimic (nici despre rugaciunea lor tainica, nici despre Traditia acestor rugaciuni). Astazi dupa-amiaza m-am simtit in puternica comuniune spirituala cu cativa preoti dintre care unul apare in fotografiile expuse. Nu avem aceeasi credinta, dar am intalnit in acest calugar budist dragostea lui Hristos. Probabil el numeste altfel aceasta dragoste, insa stiu ca acolo unde exista o pura compasiune, acolo este si Hristos (am intalnit crestini in care nu pot discerne nici dragostea pentru dusmani, nici rugaciunea pentru binele acestora, nici nelimitata iertare fara de care nu putem indrazni sa ne numim crestini). Daca ar fi trebuit sa raman in Biserica pe care tocmai ati parasit-o, si daca n-as fi intalnit aici decat credinciosi, preoti, calugari si cardinali care sa practice cu adevarat aceste virtuti ale dragostei si ale iertarii, cu siguranta as fi plecat ca si dumneavoastra acum... Atunci care este raspunsul? Sfintii au fost intotdeauna pusi la colt de credinciosi si de oficialii Bisericilor din care faceau parte. Dar ei nu au parasit Biserica, deoarece au vrut sa ramana acolo unde este Hristos pe Care IL iubeau si Care a vrut sa-i crucifice asemenea LUI, in mijlocul poporului din care faceau parte si de catre preotii acestui popor. Sfintenia inseamna acceptarea crucii. A fi in Biserica inseamna aproape intotdeauna a accepta sa fii umilit de catre oamenii Bisericii. Si iata ca tocmai din mana unui preot pe care il judec de nedemn primesc impartasania cu Sfantul Trup si Sfantul Sange al Mantuitorului. Eu insumi, prin pacatele mele personale, sunt un preot nedemn. Dar ca orice pacatos am nevoie sa ma curat prin Sfanta Euharistie. Acesta este motivul pentru care nu voi parasi niciodata Biserica, intrucat adevarata Biserica este plina de dragoste, de lumina sfanta, de putere curatitoare, imaculata, fara a lua in calcul preotii slujitori intre care sunt cel mai de pe urma. Adaug ca Adevarul in Biserica este prezenta lui Hristos, Insasi Persoana Lui. Daca ortodocsii marturisesc credinta ortodoxa, nu este doar un exercitiu de memorie, nici un adevar teologic invatat in vreo academie, ci este harul insusi al Bisericii lui Hristos, Mireasa imaculata a Mantuitorului - raspandirea Adevarului imaculat care este Cuvantul Evangheliilor. Din acest punct de vedere avem o credinta crestina care difera in puncte importante de cea a fratilor nostri catolici pe care ii iubim asa cum Tatal nu inceteaza sa-i iubeasca pe fiii risipitori care se departeaza de casa Tatalui (Biserica) asteptandu-i sa se intoarca. Nu avem dreptul sa criticam catolicii, ci sa privim cu rusine personala spre cei care sunt mai plini de virtuti crestine decat noi.

A discerne fara a judeca este un exercitiu dificil.
Dar raspunsul este simplu: trebuie sa iubim pacatosul, iar nu pacatele.