Citat:
Īn prealabil postat de georgeval
Nu te contrazic, insa conteaza si contextul. Cand am afirmat cele de mai sus am avut in vedere invatatura teologiei rasaritene care a depasit extremele, dreptatea inflexibila a unui Dumnezeu impersonal, sau iubirea oarba care presupune la sfarsitul lumii mantuirea intregii creatii asa cum sustinea Origen prin invatatura sa despre apocatastaza. In Dumnezeu, dreptatea si iubirea se intalnesc, pentru ca El iubeste rational, dar fara masura si judeca iubitor, milostiv.
|
Dumnezeu este Iubire, Adevar si Dreptate. De dreptate insa nu face uz inca, caci ar fi vai de noi daca ne-ar socoti bob cu bob fiecare pacat, noi pacatuind in fiece secunda. Pacatuim pana si cand ne rugam. Ne mai ghideaza pe drumul vietii, oprindu-ne cand vede ca am aduna prea multe pacate, mai multe decat am fi in stare sa ducem, dar o face ca pe o manifestare a dragostei ce ne-o poarta, nu ca pedeapsa. Asta ar fi, transcris cu cuvintele mele, ceea ce cred eu, din cele citite.
Origen probabil ca nu stia ceea ce scrie in orice carte de rugaciuni si anume: ca prea marea incredere in bunatatea lui Dumnezeu, incredere care te face sa savarsesti fara contenire pacate, socotind ca Dumnezeu te va ierta chiar daca nu te indrepti, constituie un pacat impotriva Duhului Sfant si nu se iarta.
Ca la Dumnezeu totul e posibil o stim. Tocmai marea Lui dragoste pentru om este speranta noastra in mantuire.