[neica_nimeni2]

Şi ca să nu vorbim doar la modul general, să luăm exemple concrete pentru a vedea pe ce nisipuri mişcătoare ne bizuim în domeniul cosmologiei:

- "Ştiinţa vremii" a dovedit şi demonstrat "inechivoc" pe baza observaţiilor unor fenomene reale, observabile de către toţi şi peste tot, repetabile şi măsurabile, că Pământul se află nemişcat în centrul unui univers sferic închis, şi în jurul său se învârtesc 7 planete + un cer înstelat. Aceasta s-a făcut pe o durată îndelungată de mii de ani, şi are printre reprezentanţii de seamă pe Aristotel (sec. IV î.Hr.) mai ales în lucrarea De caelo şi pe Ptolemeu (sec. II d.Hr.) în lucrarea Almagest;

- Începând cu Copernic (sec. XVI) şi apoi cu Galilei, Kepler şi Newton (Sec. XVII), "ştiinţa vremii" a dovedit şi demonstrat "inechivoc" sfidând observaţiile fenomenelor reale, pe baza unor simple presupuneri şi unui aparat matematic dezvoltat, combinat cu aparate optice destul de primitive (luneta lui Galilei era un simplu ochean), că: Pământul este de fapt o planetă, care alături de alte 6 planete se rotesc în jurul Soarelui staţionar în centrul universului. Luna devine satelit al Pământului, iar cerul înstelat este fix.

- În secolele XVIIl-XIX, centralitatea şi nemişcarea Soarelui este anulată treptat, iar sistemul heliocentric devine "sistemul solar", care nu ocupă nici el centrul universului, ci se află pe undeva prin galaxii. Există o mare mulţime de planete, sori, constelaţii, galaxii, universul nu mai are nici margini spaţiale şi nici temporale.

- În sec. XX, ştiinţa "dovedeşte" şi "demonstrează" inechivoc, că universul este finit dar nemărginit (??), deci nu are nici centru, apare acentrismul. Cosmologia relativistă aduce noţiuni de spaţiu curb, totul se mişcă în univers, dispare repaosul absolut, totul e relativ.
Apare cu aceeaşi "demonstraţie şi dovedire" teoria big bangului şi al universului în expansiune, viaţa extraterestră în univers este deja o axiomă, contactul de gradul 3 e socotit doar o chestie de timp. Apar quasarii, găurile negre, mai multe dimensiuni, etc., ba chiar se presupune - dar nu chiar "inechivoc" - existenţa mai multor universuri, mai mult sau mai puţin paralele.
Chiar în timp ce scriem aceste rânduri, pământul efectuează (spune cu "dovezi" inechivoce ştiinţa vremii noastre) simultan cel puţin 4 mişcări, cu viteze şi sensuri diferite (!!)

Desigur că aceste lucruri vă sunt cel puţin în linii mari cunoscute. Ce vrem să spunem este aceasta: dacă fiecare "vreme" vine cu "ştiinţa" ei - şi cu siguranţă vom apuca noi teorii şi modele, cel de azi este deja născut mort - cum putem să punem vreo bază cât de cât serioasă pe asemenea jocuri ale minţii? Cine le insuflă pe acestea, începând din sec. XVI (Renaşterea)?

Sfinţii nu se bazau pe aceste podeli de rogojină sub care poate arde focul pus de capra din poveste, ci pe cele negreşelnice şi neschimbabile!

Dumnezeu acelaşi este şi adevărul Său asupra creaţiei lumii nu se schimbă cum bate vântul şi moda.

Se va vedea curând că teologia are competenţă - fiind de fapt "ştiinţa ştinţelor" - şi în cele ale creaţiei, nu numai ale Creatorului! (Nu insinuăm aici în domeniul aplicaţiilor tehnologice, aparate, maşini, etc...)