[Dr. Victor Ardeleanu]

În prealabil postat de Ovidiu b.

[i]O unguroaică ortodoxă cu suflet de român – Florescu Csilla Gyöngyvér traduce în limba ungară scrieri ale Părintelui Arsenie Boca[...]
Asta am simțit.

Fiindcă am descris, mai sus, pe scurt starea ucenicilor Părintelui Arsenie Boca, datorită acțiunii duhurilor ce l-au amăgit și le-a transmis mai departe, este bine să dăm acum un cuvânt al Sfântului Ierarh Ignatie Briancianinov despre cartea „Urmarea lui Hristos” care produce în cei ce o cultivă aceeași lucrare lăuntrică ca și fenomenul Prislop. Această descriere parcă analizează foarte minuțios tipologia celor cuprinși de „duhul Drăgănescu”:

Ucenicul: Spui ca lucrarea "Urmarea lui Hristos" a fost scrisa din amăgire de sine; totuși, ea are o mulțime de admiratori chiar printre fiii Bisericii Ortodoxe !
Starețul: Tocmai ca aceștia, fiind extaziați de valoarea ei, își dau cu părerea despre aceasta valoare fără sa aibă nici o pricepere. In înainte-cuvântarea traducătorului rus la cartea "Urmarea lui Hristos" - ediția din anul 1834, tipărită la Moscova - se spune: "Un foarte luminat bărbat - rus, ortodox - obișnuia sa spună: "Daca mi s-ar cere părerea as îndrăzni sa așez scrierea lui Kempis îndată după Sfântă Scriptura". Aceasta sentința atât de hotărâta da unui scriitor de alta lege deplina întâietate asupra tuturor Sfinților Părinți ai Bisericii Ortodoxe, iar cel ce se rostește, pune părerea sa mai presus de așezămintele întregii Biserici, care, la Sfintele Sinoade, a recunoscut scrierile Sfinților Părinți ca fiind de Dumnezeu insuflate, rânduind citirea lor nu numai spre zidirea sufleteasca a tuturor fiilor săi, ci si ca îndreptar pentru dezlegarea problemelor bisericești. In scrierile Părinților se afla păstrată o mare comoara duhovniceasca, creștina si bisericeasca: predania dogmatica si morala a Sfintei Biserici. Este vădit ca "Urmarea lui Hristos" este cea care 1-a adus pe sus-pomenitul bărbat într-o asemenea stare care sa-1 facă a se rosti într-un fel atât de îndrăzneț, atât de greșit, atât de trist*.
* "Urmarea" atunci când a apărut pentru prima oara, a fost osândita chiar de Biserica sa latina, fiind pusa sub urmărirea Inchiziției. Urmărirea a încetat, mai apoi, si s-a prefăcut in protecție, atunci când s-a văzut ca aceasta carte este o buna unealta de propaganda in rândul oamenilor care si-au pierdut adevărata înțelegere a creștinismului si au păstrat fata de el doar o legătura de suprafața. Sub numele de propaganda papista, se înțelege aici acea părere despre Papa, pe care Papa vrea sa o insufle despre sine omenirii, adică părerea despre puterea suprema, autocratica, nemărginita pe care Papa ar fi având-o asupra lumii. Propaganda, având acest tel, prea puțin ia seama la calitatea învățăturii pe care o propune; ei ii convine orice contribuie la împlinirea telului sau - chiar si credința in Hristos fără părăsirea credinței in idoli.
* Aceasta este amăgirea de sine ! Aceasta este înșelare ! Ea a luat ființa din păreri mincinoase; părerile mincinoase au luat naștere din simțirile greșite împărtășite de cartea cu pricina. In aceasta carte trăiește si din aceasta carte răsufla ungerea duhului celui viclean, care ii lingușește pe cititorii ei, îmbătând-i cu otrava minciunii, otrava îndulcita cu mirodeniile subțiri ale semeței cugetări, slavei deșarte si patimii dulceții. Cartea ii poarta pe cititorii săi drept spre părtășia cu Dumnezeu, fără a-i curați, mai înainte, prin pocăința: de aceea si stârnește o deosebita aplecare spre ea in oamenii pătimași, care nu au bătut cărarea pocăinței, care nu au fost preveniți cu privire la amăgirea de sine si la înșelare, care nu au luat povața din învățătura Sfinților Părinți ai Bisericii Ortodoxe, cum sa viețuiască după legea duhovniceasca. Cartea lucrează cu putere asupra sângelui si nervilor, ii ațâță - si de aceea ea place cu osebire oamenilor robiți simțurilor: de aceasta carte poți sa te îndulcești fără a te lepăda de despărțirile grosolane ale simțurilor. Cugetarea semeață, subțirea patima a dulceții si slava deșartă sunt înfățișate de aceasta carte ca lucrare a harului Dumnezeiesc. Adulmecându-si dezmățul in forma subțire a lucrării sale, oamenii trupești cad in extaz de atâta beție, de desfătarea căpătată fără de osteneala, fără lepădare de sine, fără pocăința, fără răstignirea trupului cu patimile si poftele" ( 1 Galat.5, 24), prin lingușirea stării de cădere. Mânați de orbirea si de trufia lor, ei trec cu veselie din patul iubirii dobitocești in patul unei iubiri si mai nelegiuite, care domnește in casa de desfrânare a duhurilor lepădate. O oarecare persoana, aparținând, după starea ei pământeasca, societății înalte si cultivate, iar la arătare Bisericii Ortodoxe, s-a rostit in următorul fel despre o luterana răposata, socotita ca sfântă de către aceasta persoana: "Îl iubea pe Dumnezeu cu patima; se gândea numai la Dumnezeu; Îl vedea numai pe Dumnezeu; citea numai Evanghelia si "Urmarea", care este o a doua Evanghelie. Aceasta sentință exaltata a fost rostita in limba franceza, atât de potrivita pentru scenă: "elle aimait Dieu avec passion; elle ne pensait qu’ à Dieu; elle ne voyait que Dieu; elle ne lisait que 1'Evangile et 1'Imitation qui est un second Evangile”.
In aceste cuvinte a fost înfățișată tocmai acea stare in care sunt aduși cititorii si cinstitorii "Urmării". Întocmai, in duhul sau, cu aceasta fraza este sentința vestitei scriitoare franțuzoaice, dna de Sévigné, in legătura cu vestitul poet francez, Racine cel bătrân. "Îl iubește pe Dumnezeu - si-a îngăduit sa spună d-na de Sévigné - așa cum își iubea mai înainte amantele". „Il aime Dieu, comme il aimait ses maitresses".
Vestitul critic La Garpe, fost mai înainte ateu si care a trecut mai apoi, la un creștinism prost înțeles si schimonosit de către el, încuviințând rostirea d-nei de Sévigné, a spus: "Cu aceiași inima este iubit Creatorul cu care este iubita si creatura, deși urmările acestor iubiri se deosebesc la fel de mult intre ele pe cat se deosebesc si obiectele lor"*.
* C’est avec la même cœur, qu'on aime le Créateur, ou le créature, quoique les effets, soient aussi différents, que les objets.
Racine a trecut de la desfrâu la înșelarea numita "părere". Această înșelare se vădește cat se poate limpede in cele din urma doua tragedii ale poetului: in "Esthera" si in "Gotholia". "Înaltele" cugetări si simțiri creștine ale lui Racine si-au găsit un loc larg in templul Muzelor si al lui Apollo**; in teatru - au stârnit entuziasm, aplauze.
** Muzele si Apollo - sunt zeități ale vechilor păgâni, greci si romani; acești demoni erau socotiți de către păgâni ca protectori ai artelor frumoase.
"Gotholia", socotita drept cea mai reușită lucrare a lui Racine, s-a jucat de patruzeci de ori la rând. Duhul acestei tragedii este unul si același cu duhul "Urmării". Noi credem ca in inima omeneasca se afla o pofta dobitoceasca, semănata in ea de cădere, si care se afla in legătura cu poftele duhurilor căzute; noi credem ca se afla in inima si o dorire duhovniceasca, dorire cu care am fost zidiți si prin care iubim in chip firesc si legiuit pe Dumnezeu si pe aproapele, care se afla in potrivire cu dorirea sfinților îngeri. Pentru a-1 iubi pe Dumnezeu, si pe aproapele in Dumnezeu, trebuie numaidecât sa ne curățim de pofta dobitoceasca. Aceasta curățire o săvârșește Sfântul Duh in omul care arata prin viețuirea sa ca o voiește pe ea. De fapt, in înțelesul duhovnicesc, inima se cheamă pofta dimpreună cu celelalte puteri sufletești, iar nu inima ca parte din trup. Aceste puteri sunt strânse in inima trupeasca, iar numele a trecut, prin întrebuințarea obșteasca, de la partea trupului la suma puterilor sufletești.