[viorelll]

Hristos a Inviat!

Sa avem mare grija la tot ce scriem in spatiul public, mai ales pe forumuri.
La adapostul unui user anonim si la un click distanta putem posta tot ce ne trece prin cap.

Nu ne gandim ca putem rani, sminti sau atenta la mantuirea sufletului aproapelui.

Si pentru orice cuvant spus in desert vom da socoteala in fata lui Dumnezeu.
Pentru tot ce am gresit fata de EL si fata de aproapele, fata de sufletul aproapelui si mantuirea lui. Ne sinucidem spiritual daca nu luam seama cu grija.

Daca spunem ce nu trebuie, efectele si urmarile care le lasam in omenire ne pot chinui vesnic cumplit, fara de sfarsit, pentru ca este imposibil ca sufletul sa se mai poate intoarce la Dumnezeu, deoarece Dumnezeu a facut si imposibilul pentru noi. Starea aceea este deci fara de speranta.Asta daca nu regretam, nu ne cerem iertare, nu ne pocaim si nu incercam sa indreptam, pe cat putem, raul facut. Si sa ne indreptam viata pe cat putem, cu mila lui Dumnezeu.Si asa, tot vor ramane urmari, rani....

Acum legat de experienta proprie. Pe langa patimi trupesti, am avut suferinte si framantari puternice suflestesti si am avut momente de hula la adresa lui Dumnezeu, a persoanelor Sfinte si mai ales in mediul virtual, pe forumuri. Am realizat inca o data pacatele grele, de moarte, de neiertat, facute mult timp....

M-am gandit ca s-au putut sminti si alte suflete in urma a ceea ce am scris. Desi au trecut mai bine de 8 ani de atunci. Mi-am spus ca nu mai am cum sa ma mantuiesc.

Am regretat atunci, m-am spovedit si re-spovedit mereu, atunci m-am si impartasit. Mi s-a spus sa nu cad in deznadejde, dar nu am cum.

Iau si pastile (antidepresive, anxiolitice - pentru atacuri de panica, disperare si spaima) dar nu reusesc sa scap.
Ma rog cum pot, aproape in permantenta, nici nu ma mai pot bucura de viata.

Orice as face nu scap. Uneori ma simt pierdut definitiv. Ca Dumnezeu m-a parasit. Definitiv. Pentru totdeauna.
Ca orice as face am soarta pecetluita: chin si suferinta cumplita, inimaginabila, vesnica, eterna, fara sfarsit si fara speranta.

Nu stiu cum o sa mai scap de asa ceva vreodata.Desi regret mereu raul facut. Au trecut mai bine de 8 ani.... Dar nu imi dau pace hulele si smintelile pe care le-am scris.Ma gandesc mereu ca nu mai pot repara raul facut altora.

De asta cea mai mare grija la hule,in primul rand, pentru ca revolta la adresa lui Dumnezeu, a Cuvantului Sau , a persoanelor sfinte e cel mai grav pacat. Faptul ca sunt spuse la manie sau suferinta nu te indreptateste.

Iar in mediul virtual poti sminti pe multi altii si te incarci extra si cu acest grav pacat.Si vei raspunde si pentru sufletele lor si mantuirea lor. Aproapele tau te va acuza ca prin tine s-a smintit si la randul lui a smintit pe altii.

"Vai lumii din pricina smintelilor ei, ca smitelile trebuie sa vina, dar vai omului prin care vine sminteala. Mai bine era pentru acel om sa nu se fi nascut."

As fi dat orice sa nu intru in mediul virtual cu starea mea de om cazut in asemenea pacate.
Si mai ales sa nu fi scris nimic.Niciodata.

Scriu acum pentru altii, macar sa ia aminte la experienta mea si daca au aceasta ispita sa lupte, ca daca cedeaza va fi prea tarziu.

E ca o marturisire a mea.

Atat am avut de spus.