[penticostalul]

În prealabil postat de stefan florin

draga mea, penticostalii vorbesc in limbi extraterestre, demne de Star Wars. Cred ca din aceste "limbi" vorbite de penticostali s-a inpirat in filmul sau celebrul producator George Lucas. Forta sa fie cu voi penticostalilor!

Si sa-i lasam pe penticostali o vreme pentru ca e timpul Reinnoirii Carismatice, Aleluia!
Sa vedem parerea catolicilor din Miscarea de Reinnoire Carismatica:

DARUL LIMBILOR
Mulţi mi-au mărturisit că doresc acest dar de mult timp. Alţii nu vor deloc acest dar. Când Duhul Sfânt coboară asupra cuiva aşa cum a coborât asupra apostolilor, bucuria invadează inima, apostolii au fost consideraţi beţi.
Trăsătura sa distinctivă este lauda.
După primirea Duhului Sfânt apostolii făceau cunoscute minunile lui Dumnezeu. Indică bucuria inspirată de victoria lui Dumnezeu prin stabilirea Noii Alianţe. Bucuria de a fi născut din învierea lui Dumnezeu. Bucuria de a fi iubit de Dumnezeu. Pentru a primi darul limbilor, trebuie să-l cerem. Să începem să-l lăudăm pe Dumnezeu, lăsându-l pe Duhul Sfânt să decidă şi să formuleze cuvintele. Noi trebuie să ne supunem inspiraţiei de a lăuda, şi în timp ce noi lăudăm, îi dăm Duhului Sfânt deplina libertate de a conduce această laudă.
Dacă nu deschizi niciodată gura, nu vei vorbi niciodată în limbi.

Cum să vorbim sau să cântăm în limbi?
Cerând acest lucru.

Când este un concert de laudă, ne alăturăm melodiei, cântând numele lui Isus, sau Aleluia, sau o altă laudă adusă lui Dumnezeu. Duhul Sfânt va fi atunci liber să dezvolte darul său în noi. Acest dar ne face capabili să ne bucurăm în Dumnezeu, printr-un fel de beţie spirituală, care îmbogăţeşte întreaga persoană şi tinde să realizeze unitatea chiar în subconştient. Să-i cerem
des Domnului să transforme în noi lauda sub forma unui cânt în limbi sau a unei rugăciuni în limbi.
Trebuie să cedăm darului, să facem efortul să scoatem sunete. Avem deplina stăpânire asupra acestui dar. Ne oprim când vrem, reîncepem când vrem.

Să dorim sau nu acest dar ?
Cântul este cel care a intrigat cele mai multe persoane la începuturile Reînnoirii Carismatice. Multora le este frică de acest dar şi nu îl vor deloc, toate celelate daruri, dar nu acesta. Sunt idei atât de false cu privire la acest dar. Credem că vom fi prinşi în mrejele senzaţiei, stil exorcism. Ne este frică, nu vrem să părem ridicoli. Cu Dumnezeu, vom înţelege că nu este nici un pericol pentru noi, dorinţa lui e mereu de a ne salva şi nu de a ne distruge. Deodată veţi avea supriza să înălţaţi din inima voastră o rugăciune sau un cânt în limbi. Un obstacol de învins: se naşte în noi îndoiala „Aceste silabe vin de la mine şi nu de la Duhul Sfânt”. Va fi întotdeauna un spaţiu pentru o îndoială, căci cuvintele în limbi vin şi de la mine şi de la Duhul Sfânt. Eu nu sunt folosit de Duhul Sfânt ca un obiect. Cuvântul sau cântul în limbi presupune colaborarea mea.

Ce este rugăciunea în limbi?
Rugăciunea în limbi este înainte de toate rugăciune. Sf. Pavel ne spune: Cel care vorbeşte în limbi, nu vorbeşte oamenilor, ci lui Dumnezeu; şi nimeni nu-l înţelege (1 Cor 14,2). Acelaşi Pavel care vorbeşte în limbi mai mult decât toţi contemporanii săi, aşa cum spune el însuşi în 1 Cor 14,18, nu aminteşte de mesajul adresat unei persoane prin acest mijloc. Dimpotrivă el scrie: Dacă mă rog în limbi, duhul meu se roagă, dar mintea mea este neroditoare.

Ar părea să fie clar că pentru Pavel orice vorbire sau cânt în limbi în timpul întâlnirii este o rugăciune care se adresează lui Dumnezeu şi nu constituie un mesaj adresat persoanelor prezente.
Această rugăciune este, după caz, laudă, aducere de mulţumire, rugăciune de mijlocire: Duhul Sfânt ne ajută şi ne susţine în slăbiciunile noastre pentru că noi nu ştim întotdeauna ce rugăciune să înălţăm Domnului, nici cum să o facem. Folosim acest limbaj când suntem plini de bucurie şi
de iubire. Atunci cuvintele nu mai sunt de ajuns; astfel Duhul foloseşte acest limbaj pentru a ne face să ne rugăm. Pentru mine era un cântec ca un suflu care era necesar pentru a face să iasă bucuria mea ca o ţâşnire din prea marea presiune.

Cel care vorbeşte în limbi se edifică pe sine însuşi (1 Cor 14,4). Cine se roagă în limbi face experienţa de a fi consolat, încurajat, întărit. Acest dar personal ne introduce într-o întâlnire de iubire cu cele trei persoane divine.

Rugăciunea în limbi poate să fie deasemeni manifestarea Duhului pentru vestirea Evangheliei. Isus a dat vorbirea în limbi ca un semn care îi asigură pe apostoli în misiunea lor (Mc 16,17). Paul precizează că acest semn nu este pentru credincioşi, ci pentru necredincoşi (1 Cor 14,2).

Rugăciunea în limbi înseamnă a exprima inexprimabilul. Este o ruptură cu profanul. În Faptele Apostolilor, de fiecare dată când este menţionată o efuziune a Duhului, darul laudei este prezent ca un efect al său. Totuşi rugăciunea în limbi nu este un “test” al efuziunii Duhului. Altfel noi am impune o
lege Duhului care este în mod suveran liber şi suflă unde vrea şi cum vrea.
Roadele Duhului sunt totdeauna: iubirea, bucuria, pacea, îndelunga-răbdare, bunăvoinţa, bunătatea, încrederea în ceilalţi, blândeţea, stăpânirea de sine (Gal 5,22-23).
A ne ruga în limbi înseamnă a primi un semn care însoţeşte credinţa în promisiunea lui Isus.

Pentru mistici: consolarea spirituală cuprinde misticul cu o putere atât de mare, încât se simte incapabil să exprime experienţa sa într-un limbaj prin cuvinte şi să o redea în cuvinte ciudate şi nearticulate.

Sf. Tereza de Avila spunea: Rostim multe cuvinte de laudă lui Dumnezeu, dar fără ordine, doar dacă Dumnezeu nu face ordine în ele; cel puţin intelectului nu-i e cu putinţă să înţeleagă. Ne-ar plăcea să proclamăm cu voce tare lauda lui Dumnezeu, ea este în afara ei înseşi în delirul cel mai suav… Ea dorea să fie în întregime laudă pentru a-l lăuda pe Dumnezeu.
Acest dar cere un abandon total şi fără condiţii Darul limbilor poate fi considerat ca o cale spre rugăciunea contemplativă. Este o scurtătură pentru a intra în tăcerea lui Dumnezeu. Trebuie să fim foarte atenţi pentru a putea şti
dacă Dumnezeu ne cheamă să intrăm în tăcerea sa.

Este un remediu împotriva orgoliului intelectual. Orgoliul trebuie să cedeze în faţa acestui abandon. Rugăciunea care vine spontan, nu mai este o formulare a inteligenţei raţionale, ci un strigăt al inimii. De ce ar trebui să excludem din relaţia noastră cu Dumnezeu sensibilitatea, imaginaţia, emoţia? Nu există nici o şansă de a ne mândri cu o laudă pe care nu o înţelegem, nu
există o căutare a efectului şi nici cuvinte bine alese. Ea deschide drumul.
Vorbirea sau cântul în limbi dăruieşte lui Dumnezeu în umilinţă toate apacităţile omului. De aceea cântul în limbi permite recucerirea omului interior pus la adevăratul său loc sub privirea şi acţiunea lui Dumnezeu; ea deschide un drum de libertate, de sărăcie şi de abandon. Vorbirea în limbi nu poate fi înţeleasă fără un abandon total lui Dumnezeu. Ea ne este dată pentru a înţelege această docilitate interioară, iubitoare, această dependenţă de Duh a incapacităţii noastre de a iubi şi de a ne acorda, dăruindu-ne să comunicăm inimă la inimă. Este folositor.

Când ne rugăm în limbi cu punerea mâinilor, Dumnezeu dă ceea ce-i trebuie persoanei pentru care ne rugăm, El revelează ceea ce este, cauza blocajului, prin iluminări speciale. Ne rugăm direct pentru nevoile persoanei, şi prin inteligenţă ignorăm totul. Duhul vine să ne ajute, El cercetează interiorul (inconştientul) şi inimile (conştientul). El ştie cum să se roage, El vine în ajutorul slăbiciunilor noastre.

Acest dar favorizează unitatea în timpul întâlnirii. Aceeaşi lungime de undă este un remediu pentru neînţelegerea de la Turnul Babel.

Satana nu înţelege acest limbaj de iubire, nu poate să-şi bage nasul aici.

Mijloc foarte eficace împotriva ispitelor, O ARMĂ preţioasă pentru că este o rugăciune de laudă.
Atunci când vorbim în limbi, spiritul nostru comunică cu Dumnezeu.
Duhul Sfânt se roagă în locul nostru fără ca raţiunea noastră critică să poată face să acţioneze turnul său de control. Duhul Sfânt pătrunde în profunzimile fiinţei noastre. În Reînnoire 80% dintre oameni primesc acest dar.

Obstacole
1. Lipsa dorinţei de a primi acest dar: „Nu am nevoie de acest dar”.
2. Orgoliu: „Ce vor gândi cei din jur despre mine văzându-mă <bolborosind> în felul acesta ?” „Nu e pentru mine, să mă rog fără să ştiu ceea ce spun”.
3. Resentiment: care îngreunează inima noastră. Există o legătură între iertarea neacordată şi acest dar. Lipsa de iertare blochează acest izvor în noi. Cei care sunt specialişti în a fi nemulţumiţi au întotdeauna ceva de mârâit.
4. Frica de ceea ce Domnul ne va cere: „O femeie mi-a spus într-o zi când a ascultat mărturia mea: Tu şti că vei suferi mult, căci Domnul ţi-a dat mult”.
5. Concepţie falsă despre Dumnezeu şi despre tainele sale.
6. Nevrednicia: „Sunt prea păcătos ca să vorbesc limba Duhului Sfânt”.

Şi nouă ne-a fost dat Duhul Sfânt. El a pus în inimile noastre evlavia, blândeţea ca să continuăm în lume misiunea lui Isus. El ne invită, spunând: „Mergeţi, iată vă trimit ca pe nişte miei în mijlocul lupilor”. (Lc 10,3).