Da... Cei mai mulți dintre noi nu conștientizează cu adevărat faptul că, în mod real, concret, chiar în aceste clipe, există creștini persecutați pentru Hristos. Există chiar martiri... pe care nimeni nu-i apără. Atunci când populația este chemată să protesteze pentru revendicarea unui drept sau pentru câștigarea unui privilegiu în lumea aceasta, imediat se solidarizează, dar pentru acești confrați ai noștri prigoniți nimeni nu ia atitudine... Foarte trist. :) Cert este că pentru creștinii persecutați în statele islamice ar fi foarte dificil să facem ceva (îi putem ajuta, desigur, prin rugăciune), dar pe cei de lângă noi (așa cum este cazul creștinului arestat în Germania pentru grija față de educația religioasă a copiilor săi) am putea reacționa. Mă întreb dacă reprezentanții vreunei confesiuni creștine din Germania a luat atitudine public pentru apărarea acelui nevinovat, care a preferat să-și piardă libertatea, decât să pună în pericol credința și puritatea spirituală a copiilor săi. Mă întreb, de asemenea, dacă vreun credincios (nu neapărat cleric sau teolog, căci toți creștinii au misiunea de a-L mărturisi pe Domnul Iisus Hristos) din Germania a încercat să facă ceva pentru acest creștin persecutat.
În urmă cu 2-3 ani, citeam în ziarul Lumina că o angajată a unui magazin (nu mai rețin în ce oraș și la ce magazin, pentru că această știre a fost publicată în ziar cu aprox. doi ani în urmă) a fost concediată, doar pentru că li se adresa clienților, în perioada pascală, cu salutul "Hristos a înviat". A încercat cineva dintre noi să o ajute în mod concret pe această creștină autentică? Nu. :)
Sper că aceste cuvinte n-au descurajat pe nimeni... În general, sunt o persoană optimistă (chiar excesiv de optimistă, de multe ori), dar am scris acest mesaj în speranța că cei care spun că nu se poate face nimic se vor mai gândi... Împrejurările istorice sunt create de noi. Societatea suntem noi. Cetățenii Uniunii Europene suntem noi toți, ceea ce înseamnă că fenomenul secularizării se datorează nu doar necredinței unora dintre semenii noștri (pe care-i judecăm de fiecare dată când observăm în jurul nostru o atitudine incorectă față de religie), ci și indiferenței noastre, refuzului nostru de a ne implica, de a participa activ la progresul duhovnicesc al lumii. Pare utopic ceea ce scriu? Poate că este, dar să ne gândim că primii creștini, cei din Biserica primară, au crezut în Dumnezeu și L-au propovăduit în împrejurări incomparabil mai dificile. Dacă ei, în acele condiții critice, au reușit să învingă politeismul existent în Imperiul roman, mult mai ușor vom reuși noi să răspândim lumina credinței într-o societate foarte secularizată, dar bazată pe ideea de toleranță și libertate religioasă.
Sper din tot sufletul că vom reuși să-L mărturisim pe Domnul nostru Iisus Hristos, prin cuvinte și fapte, transformându-ne întreaga viață într-o neîncetată doxologie închinată Lui, potrivit unui îndemn minunat rostit în cadrul slujbelor ortodoxe: "Pre noi înșine și unii pre alții și toată viața noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm". Să ne ajute Dumnezeu să fim solidari față de frații noștri persecutați pentru El și, delimitându-ne cu hotărâre de orice formă a răului, să rămânem toleranți și iubitori față de toți semenii noștri, indiferent de atitudinea lor față de adevărata și sfânta noastră credință.
Cu dragoste,
A voastră soră întru Hristos,
Laura Stifter (creștin-ortodoxă)
Hristos în mijlocul nostru!