[cristiboss56]

CONTINUARE :

Cârja arhierească*aminteşte detoiagul de sprijin*pentru*călători(cf.*Facere*32, 10),*păstori*(cf.Ieşire*4, 2) şi*nobili*(cf.*Facere*38, 18), dar şi de*toiagul lui Aaron(cf.*Numeri*17; şi*Evrei*9, 4),Arhiereu al Vechiului Testament, care însă prefigura pe Arhiereul veşnic Hristos, despre Carecartea Apocalipsei*spune că:*„Se numeşte Credincios şi Adevărat şi judecă şi Se războieşte întru dreptate*(…)*şi este îmbrăcat în veşmânt stropit cu sânge şi numele Lui se cheamă Cuvântul lui Dumnezeu*(…)*şi El îi va păstori cu toiag de fier”(Apocalipsa*19, versetele 11, 13 şi 15) ca un păstor drept.

Pe scurt,*cârja arhiereascăsimbolizează*demnitatea, dreptatea şi responsabilitatea arhipăstorului de suflete, care va da seamă în faţa Dreptului Judecător pentru cei încredinţaţi lui spre păstorire părintească pe calea mântuirii, după cum îndeamnă Sfântul Apostol Pavel, zicând:*„Ascultaţi pe mai-marii voştri şi vă supuneţi lor, fiindcă ei priveghează pentru sufletele voastre, având să dea de ele seamă”*(Evrei 13, 17). De aceea, cârja arhierească dăruită noului Arhipăstor este numită în *cartea*Arhieraticon:*toiag de sprijin şi întărire*– pentru cei ascultători, iar pentru cei neascultători şi nestatornici –toiag de deşteptare şi îndreptare.

Prin urmare, arhipăstorul are datoria sfântă de a păstra cu fidelitate adevărul deplin al mesajului evanghelic (cf.*1Timotei*6, 20; 1, 3 ş.u.;*2 Timotei3, 14) şi de a lucra*cu timp şi fără timp*pentru a binevesti Evanghelia lui Hristos şi a face roditoare credinţa apostolică (cf.2 Timotei*4, 1-4).

Această mare responsabilitate de a veghea permanent ca dreapta credinţă mântuitoare a Bisericii să fie păstrată de către toţi preoţii, diaconii şi *credincioşii din eparhie explică de ce la toate slujbele ei Biserica pomeneşte pe episcopul arhipăstor iar episcopii sufragani pomenesc pe mitropolitul lor, *cerând lui Dumnezeu: „dăruieşte-l sfintelor Tale Biserici în pace, întreg, cinstit, sănătos, îndelungat în zile, drept învăţând cuvântul adevărului Tău!” (cf. 2 Timotei 2, 15).

Comuniunea sau legătura permanentă a preoţilor, diaconilor şi credincioşilor din toate parohiile, precum şi a monahilor şi monahiilor din mănăstiri şi schituri, cu arhipăstorul lor canonic este semnul sau*dovada menţinerii acestora în dreapta credinţă şi în comuniunea Bisericii Ortodoxe universale de azi, din toate timpurile şi din toate locurile.

Mitropolitul, ca arhipăstor întâistătător şi bun chivernisitor al eparhiei încredinţate lui de Dumnezeu spre păstorire, dar şi ca veghetor asupra Mitropoliei, precum şi ca reprezentant al acesteia în Sfântul Sinod, trebuie să-i adune şi păstreze pe toţi păstoriţii lui în Biserica lui Hristos şi în iubirea Preasfintei Treimi, călăuzindu-i prin rugăciune, cuvânt şi faptă pe calea mântuirii sau a dobândirii vieţii veşnice.

Chiriarhul Mitropolit este arhipăstor pentru eparhia sa, dar în acelaşi timp el estecoliturghisitor, coresponsabil şi împreună-slujitor în*şi*pentru Biserica cea una, sfântă, sobornicească şi apostolească a lui Hristos. Mai precis el este întâiul slujitor al lui Hristos pentru clerul şi credincioşii din eparhia sa, înţeleasă nu ca fragment dintr-un întreg, ci ca oepifanie*sau*manifestare*într-un loc şi un timp anume a Bisericii soborniceşti sau universale a lui Hristos din toate timpurile şi toate locurile, după cum Hristos-Domnul nu este parţial sau fragmentar prezent în Sfânta Euharistie, ci*întreg prezent în fiecare părticică din Sfânta Euharistie, pe care o primeşte cel ce se împărtăşeşte, potrivit făgăduinţei Sale:*„Cel ce mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu rămâne întru Mine şi Eu întru El”*(Ioan*6, 56).

Marea demnitate şi responsabilitate de a mărturisi şi sluji, prin cuvânt şi faptă, prezenţa şi lucrarea lui HristosMarele-Preot*sau*Arhiereul veşnic*în Biserica Sa, explică de ce episcopul a fost numit încă din primele veacuri ale Bisericii „om al lui Dumnezeu” (cf. 1Timotei*6, 11), „slujitor al lui Hristos şi iconom al tainelor lui Dumnezeu”*(cf. 1*Corinteni*4, 1), învrednicindu-se de îndoită cinste, ca unul ce se osteneşte „cu (vestirea) cuvântului şi cu învăţătura” (1*Timotei*5, 17).

Astăzi, prin voia lui Dumnezeu, împreună cu întreaga Biserică Ortodoxă Română, cu reprezentanţi ai clerului şi credincioşilor din Mitropolia ortodoxă română a celor două Americi, în prezenţa reprezentanţilor autorităţilor centrale ale statului român, sărbătorim ridicarea la demnitatea de Mitropolit a Înaltpreasfinţitului Părinte Nicolae.

*Calităţile teologice, pastorale şi administrative deosebite pe care Înaltpreasfinţia Sa le-a arătat în slujirea de chiriarh alArhiepiscopiei Ortodoxe Române a celor două Americi,vreme de 14 ani, ne îndreptăţesc speranţa că lucrarea pe care o începe astăzi ca mitropolit va fi o lucrare binecuvântată de Dumnezeu şi mult folositoare românilor ortodocşi care vieţuiesc pe continentul american, dar având dorul de-a revedea România şi de-a păstra comuniunea cu poporul român.

De aceea, cu multă bucurie, Vă încredinţăm, Înaltpreasfinţia Voastră, de sprijinul nostru personal şi al ierarhilor Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în lucrarea sfântă la care aţi fost chemat, spre slava Preasfintei Treimi, binele Bisericii noastre şi mântuirea celor binecredincioşi!

*† D A N I E L

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române