" Într-adevăr, Domnul a plâns; şi tu arăţi un suflet milostiv stăruind asupra lacrimilor Lui.Aceste lacrimi au adus curăţirea conştiinţei multora, de aproape şi de departe.Hristos a plâns pentru prietenii şi neprietenii Săi.A plâns pentru Lazăr cel mort, a plâns şi pentru Ierusalim, văzându-i nimicirea cea viitoare.

Iisus a plâns (In.11,36), scrie într-un loc iar în altul:"Şi când S-a apropiat, văzând cetatea, a plâns pentru dânsa" (Lc.19,41).În amândouă împrejurările, El a plâns pentru oameni.În amândouă împrejurările, plânsul Lui a fost neobişnuit căci în vreme ce poporul plângea pentru Lazăr că a murit, Hristos a plâns nu pentru moartea lui Lazăr (căci iată, a venit ca să îl învie), ci din pricina tiraniei morţii care îi apăsa pe toţi cei de faţă.Cum să-şi piardă oamenii, cei zidiţi după Chipul Dumnezeului Celui viu, în a Cărui împărăţie nu sunt morţi, credinţa în viaţă şi în puterea lui Dumnezeu asupra morţii?

Cum să ajungă robi atât de sărmani ai morţii, crezând orbeşte în puterea, în atotputernicia ei? Şi văzându-i pe oameni supuşi atât de necondiţionat tiraniei morţii, Iisus a plâns. Altădată, Domnul a plâns pentru Ierusalim, cetatea sfântă, văzându-l în vedenia viitorului pe ea nimicită, iar pe fiii lui striviţi şi înjunghiaţi. De ce? Datorită nedreptăţii omeneşti faţă de cei drepţi, mai ales datorită nedreptăţii omeneşti faţă de El, Dreptul drepţilor.Cum să roadă boala nedreptăţii în aşa chip inima şi sufletul oamenilor, celor făcuţi de Dreptul Dumnezeu?

Şi- a plâns Domnul.Într-o parte a plâns pentru cel mort, în altă parte pentru cei încă nenăscuţi.Pe lângă acestea două, apostolul Pavel dă mărturie şi despre o a treia împrejurare, căci Domnul a plâns amar pentru întreg neamul omenesc de la începutul până la săvârşirea vremurilor.(Evr.5,7-9).Asta a fost în Grădina Ghetsimani, în lupta Lui cea grea, când se făcuse sudoarea Lui ca picăturile de sânge ce picau pe pământ. (Lc.22,44)

Acestea au fost ştiute şi însemnate în scris- dar cum a vărsat Domnul lacrimi pentru neamul omenesc în singurătate, în taină, în rugăciunile de noapte către Tatăl Său, lucrul acesta a rămas ştiut numai îngerilor din ceruri, care ca oşti ale Împăratului lor stăteau de strajă în jurul Lui.În aceste trei împrejurări ca şi în altele, Domnul nu a plâns pentru Sine, ci pentru oameni.Şi preacuratele Lui lacrimi sunt jertfă pentru curăţirea şi mântuirea neamului omenesc, la fel ca sângele vărsat de El pe cruce.Amintindu-ne de sfintele lacrimi ale lui Iisus, să ne ajute Dumnezeu să devenim mai buni şi mai apropiaţi de Hristos.Pacea şi binecuvântarea lui Hristos să fie cu tine." (Nicolae Velimirovici catre Fratele IS despre plânsul lui Hristos-Scrisoarea a 209-a)


Marele Inchizitor: "Crezi, oare, ca noi n-am iubit omenirea, de vreme ce am inteles cu atata umilinta slabiciunile ei si am cautat din toata inima sa-i usuram povara, ingaduind firii sale nevolnice chiar si pacatul, cu conditia ca sa fie savarsit cu stirea noastra? De ce atunci vii acum sa ne tulburi? De ce ma privesti in tacere cu ochii tai blanzi, convins ca dreptatea e de partea ta? Mai curand as vrea sa te vad manios, nu-mi trebuie dragostea ta, pentru ca nici eu nu te iubesc. De ce as incerca sa ma prefac? Nu-mi dau seama, oare, cu cine vorbesc? Stii dinainte tot ce as avea sa-ti spun, o citesc in ochii tai. Cum as putea, oare, să ascund de tine taina noastra? Poate ca vrei totusi s-o auzi din gura mea. Atunci asculta: noi nu suntem cu tine, ci cu El, asta este toata taina noastra! De mult nu mai suntem cu tine, ci cu El; au trecut opt veacuri intre timp. S-au implinit opt veacuri de cand am primit din mainile lui ceea ce tu ai lepadat cu indignare, darul din urma, pe care el insusi ti l-a oferit atunci, cand ti-a infatisat imparatiile pamantesti. Noi am primit de la el Roma si spada cezarului, decretandu-ne stapanitorii pamantului, singurii lui imparati."