Domnul a plans asa cum nimeni dintre oameni nu ar fi putut-o face. Prin lacrimile Sale, da un alt continut si un alt sens lacrimilor noastre. Din semn al slabiciunii, le infatiseaza ca semn al pocaintei, al iubirii, al nobletii de care trebuie sa dam dovada. Omul slab, vulnerabil, se plange de tot si de toate, in timp ce omul puternic, in Hristos, plange numai pentru pacatele sale si pentru semeni.
In fond, viata fiecaruia dintre noi este marcata in mod fundamental de plans. Omul intra in viata aceasta plangand si o paraseste plans fiind de altii. Sunt lacrimi ce par a curge in zadar, dar pot avea si un rost mantuitor. Acest rost al lacrimilor ne indeamna sa-l deprindem plansul lui Hristos. Sa plangem acum si aici, pentru ca noi insine si nimeni dintre semenii nostri sa nu aiba parte, intru vesnicie, "de plangerea si scrasnirea dintilor".