Citat:
În prealabil postat de VladCat
într-adevăr trist însă citind ultimele ei mesaje am toată nădejdea că o pomenește Hristos în ceruri...tristețea e pt noi ăștia care am rămas aici în răutățile și singurătatea noastră.
|
Domnul sa o ierte pe Carmen, si sa ii daruiasca Imparatia sa.
M-am emotionat vazand posturile.In primul rand, datorita atitudinii ei in fata mortii.Fata era asa linistita, impacata iar ceilalti au interpretat-o ca deznadejde. Ea vorbea cu usurinta despre moartea ei.O simtea ca e aproape! Mare lucru! un mare dar. Imi povestea sotul de o cunostinta care atunci cand a murit si i s-a facut rau, a strigat dupa sotie sa cheme salvarea sa il duca la spital. Omul murea si habar nu avea.
Fata asta vb cu usurinta despre moartea ei. Dupa atatia ani de suferinte, sunt convinsa ca Domnul ii curatise sufletul. Dovada e acel dar frumos: de a-si intimpina senina clipa mortii si de a o simti dinainte.
nu oricine primeste un astfel de dar.
In al doilea rand, un fior m-a strabatut. Fiorul mortii.Acum scrii la calculator, iar peste o saptamana te odihnesti si pleci spre marea trecere. Infricosator moment. Cu atat mai infricosator cu cat avem sacul gol. Carmen il avea plin. Il umpluse cu rabdare.Grea cruce. Frumoasa cununa.Rabdarea in suferinta. Si iata ca atunci cand Carmen a simtit ca nu mai poate duce, ca e mult prea grea crucea, Domnul a hotarat sa i-o ridice. Ajunsese la capatul drumului. Probabil ca atunci cand ingerii i-au dat jos crucea de pe umeri, au imbracat-o in haina alba si i-au pus cununa pe cap. Cununa muceniciei. Dupa atatia ani de suferinta,
Carmen a ajuns acasa!
Domnul sa intareasca inimile celor care au iubit-o si sa umple golul lasat de Carmen.
Iar pe noi sa ne ajuta sa ne purtam cu rabdarea crucea, fara sa cartim. Sa ne dea si noua mintea treaza pe care a avut-o Carmen, si seninatatea in fata mortii, determinata ca am facut tot ce era omeneste posibil ptr mantuirea noastra.