Citat:
În prealabil postat de glykys
Ca daca te straduiesti sa vezi omul ca e bun, il vezi bun, daca il socotesti din start rau, o sa te convingi din ce in ce mai mult ca e rau.
Pe de alta parte, nu prea conteaza cat de buni crestini sunt cei din jurul tau, ci cum esti tu fata de ei. Desi este tare imbucurator si incurajator sa vezi crestini in actiune.
In principiu, multe din persoanele cu care intru des in contact le socotesc ca daruri de la Dumnezeu.
Familia e, fara indoiala, unul dintre ele si cred ca toti ar trebui sa gandeasca asa, indiferent daca se incadreaza sau nu in niste standarde. In familie ai prilejul sa iti exersezi (sau nu) virtutile crestinesti.
Prietenia mi se pare o forma minunata de cultivare a crestinismului. Prietenii se aleg unul pe celalalt, "cresc" unul cu celalalt. De cand am mai renuntat la autocentrism si la lumi paralele, am capatat si eu asa ceva...
|
Ma bucura fraza care ai zis-o: "Ca conteaza cum esti tu cu ei "
Noi nu putem doar sa observam lumea ci suntem participanti activi.
De aceea nu putem doar sa observam frumusetea celorlalti ,caci nu suntem impliniti,ci trebuie sa punem si noi un dram din frumusetea crestina,prin actiunile noastre
Oamenii in general sunt frumosi . Altii nu prea
Dar crestinismul ne aduce si fapte frumoase si armonie cu noi insine. Se echilibreaza si exteriorul si interiorul nostru
Totusi ,ce trebuie sa facem concret in viata de zi cu zi? Cum trebuie sa ne comportam cu ceilalti?
Aceste intrebari ma framinta. Ce sa facem ca sa avem un suflet deschis ,ceea ce ne va duce si la armonia cu ceilalti?