Frate, dacă așa gândești, nu ești departe de Dumnezeu. Noi, cei de aici, nu-ți putem oferi dovezi că Dumnezeu există, ci doar că ne-am încredințat viața Lui (într-o măsură mai mare sau mai mică, deși trebuie să fie total), că L-am crezut, și că în viața cu El am găsit sens. Iar fără El, eu, unul, chiar nu găsesc sens în viață.

Într-un fel cu toții suntem chemați să ne desprindem de viața noastră, să ne omorâm într-un fel, însă nu ca s-o pierdem, ci ca să I-o oferim lui Hristos, să încetăm a trăi pentru noi ca să înceapă El să trăiască în noi. Atunci poți spune că ai căpătat o nouă viață și ai scăpat de a ta, care era moartă și tindea către moarte. Poate ceea ce simți tu e tocmai „boala de moarte”, de care suferim toți atunci când suntem departe de Dumnezeu, atunci când nu suntem în har. Și ea este, cu adevărat, cumplită, imposibil de suportat.

Dacă vrei să găsești adevărata viață, nu trebuie să aștepți, nu trebuie să te convingi, ci trebuie să te hotărăști, să faci o alegere. Lasă toată preocuparea de sine și de problemele tale, încetează să mai exiști pentru tine și începe să exiști pentru Dumnezeu.