MARII INITIATI AI INDIEI SI PARINTELE PAISIE - Dyonysios Farasiotis - http://www.sfaturiortodoxe.ro/marii-...intele-paisie/

Toate cărtile care circulă în Occident, pornind de la Karl Jung, întemeietorul psihiatriei si autorul teoriei subconstientului, continuând apoi cu ideile pe care le-a exprimat Herman Hesse, scrierile diversilor yoghini, precum Vivekananda si altii mai noi, Yi Jing si textele confucianiste, teoriile diferitilor „oameni de stiintă“, precum cea a lui Lyall Watson despre „supranatural“, cartea lui Fritjof Capra „Tao-fizica“, Aldoux Huxley cu „Portile perceptiei“ - „Biblia“ hipiotilor anilor '60, textele de magie albă ale lui Omraam Aivanhov, bizarele lucrări ale lui Gurdjieff sau ale vrăjitoarei Alice Baile,y, cărtile Helenei Blavatsky, întemeietoarea Societătii Teozofice, toate aceste opere de aici îsi trăgeau seva. Toti erau influentati de India. India este un centru care emite o anumită frecventă, un anumit sistem de conceptii, iar centrul Indiei este „ashramul“. Dintre toate ashramurile pe care le văzusem si de care auzisem, acesta de aici părea diferit. Concentrat, integral! De altfel, Babaji era „gurul gurusilor“, dascălul dascălilor. îl recunosteau ca atare si alti yoghini pe care aveam să-i întreb mai târziu, si care îsi mărturisiseră chiar dorinta de a fi primiti cândva în ashramul său.

Afirm cu absolută certitudine că dacă n-as fi plecat mai întâi în Sfântul Munte si dacă n-as fi avut acele coplesitoare experiente datorate bătrânului Paisie, as fi rămas definitiv în ashramul lui Babaji si i-as fi devenit discipol.

Insă acum exista în sufletul meu o oarecare îndoială. Auzisem deja un punct de vedere diferit. Un punct de vedere care avea autoritate si putere duhovnicească, însotit fiind de un mare număr de minuni si de experiente spirituale distincte de toate cele pe care le traversasem până atunci prin yoga si prin cele asemănătoare ei. Acest punct de vedere era exprimat de părintele Paisie, de întreg Sfântul Munte, de întreaga Biserică Ortodoxă a lui Hristos de pe tot cuprinsul pământului.

Nu-1 puteam subaprecia pe bătrân socotindu-1 exponentul unui mod de religiozitate inferior, asa cum încercau să prezinte crestinismul toate cercurile influentate de conceptii orientale, căci niciodată în viata mea nu întâlnisem pe cineva care să se asemene părintelui Paisie, indiferent cu ce alt etalon l-as fi comparat.

Trăirile la care am putut accede prin rugăciunea lui erau cu mult mai pătrunzătoare, mai intense, mai adânci, mai curate decât orice altceva experimentasem cu ceilalti diversi gurusi. Si cunoscusem destui. însă nu-i puteam ignora nici pe ei. Ba, mai mult chiar, eram înclinat să mă alătur lor. Am hotărât asadar să caut moduri de expresie mai apropiate de original. Să vin în India, să trăiesc lucrurile efectiv. Mai mult, pentru a fi cu totul impartial si neinfluentabil, înainte de a veni mi-am scos cruciulita pe care mi-o dăruise bătrânul si i-am dat-o unei bune prietene de-a mea care crezuse de curând în Hristos. A fost un gest simbolic, ca si când as fi spus: „Acum să auzim, să trăim, să ne deschidem glasurilor mamei India“.

Ne apropiaserăm de poalele dealului unde se afla ashramul si ne mai despărtea de trepte doar râul, când multimea ce căra pietrele a început să se agite. S-au întors cu totii către vârful dealului, izbucnind în strigăte puternice: „Bole baba ke tzei!“, care însemna, precum am aflat mai târziu, „Sfinte părinte, biruitorule!“, strigăt de slavă si de cinstire. Atunci l-am văzut pentru prima oară pe Babaji. A stat putin pe vârful dealului. Avea în jur de 30 de ani, păr negru si lung până la umeri, cântărea cam 140 kg si era înalt de aproximativ 1, 70 m. Nu păstra nici o asemănare cu băiatul slăbut pe care îl văzusem în vechea fotografie. Intre timp câstigase foarte multe kilograme. Era îmbrăcat în stofe scumpe si purta ghete moi de piele aduse din Occident.

Cobora treptele în grabă, cu pasi mari si vioi, primind cu satisfactie si naturalete ovatiile multimii. Ca si când ar fi mărturisit: „Da, sunt exact ceea ce spuneti! Da, sunt biruitor! Da, sunt sfânt!“. Doar nu putea ascunde faptul că era stăpânul absolut... Nu numai că-1 ascultau neconditionat în orice, dar îl si venerau.

Atunci mi s-a întâmplat ceva ciudat, o experientă ce-mi amintea de sedintele în care eram hipnotizat. Brusc, în timp ce-1 priveam coborând treptele, mi-am pierdut pentru câteva minute constiinta. Era ca si cum propria mea minte ar fi fost pur si simplu azvârlită departe de mine. Pentru un oarecare interval de timp, îmi pierdusem simtirea sinelui. Nu mai aveam constiinta trupului meu, nici a facultătii mele rationale. Părea că nici n-as fi existat. Un mare gol domnea în memoria mea. In acel scurt răstimp eram efectiv inapt să-mi dau seama ce mi se întâmplă, în ce stare mă aflu, dacă măcar mai exist. Primul gând pe care l-am avut după ce mi-am redobândit constiinta de sine a fost: „Ce ai, de tot zâmbesti ca un cretin?“, realizând că un zâmbet larg mi se întipărise pe fată.

M-am simtit... siluit. Ca si când cineva m-ar fi constrâns să zâmbesc, fără ca eu să am o asemenea dispozitie. Simteam că zâmbetul larg de pe chipul meu era fortat, venea în contradictie cu sentimentele mele. Eram stânjenit de acest eveniment, dar pe de altă parte mi se stârnise curiozitatea.

Intre timp Babaji coborâse dealul, în nesfârsite ovatii, împărtind porunci si binecuvântări, si se apropiase de vizitatori. Ceilalti i se închinaseră deja, si primiseră consimtământul său de a rămâne în ashram. Rămăsesem eu si cele două prietene ale mele, însă nu schitam nici o miscare. încremenisem de uimire. Nu stiam ce să fac. Babaji se apropiase la cinci metri de mine, si mă simteam cuprins de un tremur. Nădusisem de neliniste. Eram acum uluit de fizionomia sa cu totul neomenească. Dacă cineva mi-ar fi spus că ceea ce aveam în fata mea era o iluzie sau un extraterestru, mi-ar fi părut mai credibil si m-ar fi uimit mai putin.

Intreaga sa prezentă părea un eveniment supranatural. Privirea lui avea o asemenea intensitate, o asemenea putere, o asemenea energie, încât eram mai degrabă terifiat. Dacă mi s-ar fi spus că o entitate supranaturală locuieste în acel trup, as fi subscris fără rezerve. Mă stăpânea un amestec de spaimă, încordare si confuzie.

Atunci, unul din cei patru-cinci yoghini care îl înconjurau îmbrăcati în vesminte negre si tinând câte o lance cu un trident în vârf (simbol al zeului Shiva), s-a apropiat de mine, m-a privit drept în ochi si, dilatându-si pupilele la maximum, mi-a spus pe un ton aspru si poruncitor: „Scoate-ti încăltările si închină-te lui!“. Cunosteam aceste siretlicuri de duzină, asa încât, cu toată frica mea, l-am ignorat cu desăvârsire. M-am apropiat de Babaji, însă nu la mai putin de trei metri... Mi se părea că există un teribil câmp energetic împrejurul lui. „Namaste!“... i-am soptit, adresându-i politicosul salut zilnic al indienilor. Mi-a arătat drumul către ashram. Asadar ne primise. Puteam rămâne.

M-am îndepărtat usurat si am simtit imediat diminuându-se acea tensiune pe care o percepeam în apropierea lui.

Mă coplesise uimirea. Acest Babaji cu sigurantă că nu era om. Ce putere colosală! Era Dumnezeu sau demon? Mag sau sfânt? Om sau extraterestru? Aceste întrebări constituiau o uriasă problemă de constiintă pentru mine.

Era după amiază, si am început să urc treptele abrupte către vârful unde se afla ashramul. M-a depăsit în fugă un occidental gol-golut, de vreo 30 de ani, care tremura de frig întrucât tocmai iesise din apele înghetate ale râului. Citisem despre prelungitele băi reci pe care le fac yoghinii, unite cu anumite asane, pentru a stimula o serie de glande hormonale astfel încât să se modifice biochimia organismului. De altfel, tot ceea ce vedeam în jur venea să-mi confirme cunostintele pe care le dobândisem din cărti; erau lucruri pe care de ani de zile râvneam să le pun în practică. Domeniul magiei si universul yoga aveau pentru mine atunci un sens pozitiv.

Pe de altă parte, bătrânul Paisie, Sfântul Munte, experientele mele crestine strigau contrariul. Mă avertizau asupra Diavolului care se transformă chiar si în înger de lumină pentru a însela. Mă clătinam în îndoială, nestiind ce să cred. Era si motivul pentru care venisem în India. Ca să înteleg.

In vreme ce urcam scările în acea stare de mirare si de nedumerire, am simtit apropiindu-se în chip nevăzut o fiintă care mi-a adus alinare, linistire si sprijin, iar în acelasi timp am auzit foarte limpede în mintea mea un glas zicând: Să nu te închini la idoli si nici să le slujesti lor. Eu sunt Domnul Dumnezeul tău si să nu ai alti dumnezei afară de Mine.

Prima poruncă pe care o dăduse Dumnezeu lui Moise pe Muntele Sinai (les. 20, 2-3)!

In clipa aceea m-a cuprins o asemenea pace si am înteles atât de adânc sensul poruncii încât am fost absorbit cu totul de continutul ei, fără să mă mai minunez de modul neobisnuit prin care îmi fusese adresată. Astăzi cred că a fost vorba de un înger.