[Florinvs]

– Şi ce-aţi făcut?

– M-am dus la prefectul judeţului, care era medic veterinar. Şi lui îi făcuse Tănase bine pe când era prim-secretar, în sensul că l-a luat de la ţară, de undeva, şi l-a făcut directorul Direcţiei Sanitare Veterinare, aşa că îi era dator domnului Tănase. Şi directorul Fabricii de ulei, şi mulţi alţii fuseseră ajutaţi de Gheorghe Tănase. Domnule prefect, domnul Tănase stă vai de capul lui într-un sat, vrea să vină aici, dar n-are casă. Îi putem face rost de o casă?, i-am spus eu. “Da, măi, hai să-i facem rost de-o casă. Găsiţi, domnule Stoian, o casă, vedeţi cât costă, pe mine mă interesează să fac rost de bani”, mi-a răspuns prefectul. Am început să caut peste tot, prin ziare, prin oraş, timp de vreo două săptămâni. Îmi doream să găsesc ceva potrivit pentru domnul Tănase. Într-o bună zi, am găsit apartamentul care să i se potrivească, în centrul oraşului Slobozia, doar la câţiva paşi de casa mea.

– Vă doreaţi să locuiască aproape de dumneavoastră.

– Dacă tot am putut să aleg, am ales să locuim unul lângă altul. Aveam şi piaţa aproape, şi gara, şi autogara. Apartamentul era bun, dar era nereparat. Am negociat cu proprietarul şi am ajuns la 16 milioane, pe vremea aceea. Acum e momentul să spunem clar nişte lucruri. O să povestesc ce s-a întâmplat cu acest apartament. M-am dus la prefect şi i-am spus că am găsit un apartamentul acela de 16 milioane. “Du-te fără grijă, că eu am să fac rost de bani”, mi-a spus el. Din când în când, mai treceam pe la el şi îl întrebam cum mai e cu banii ăia? ”Am găsit şase milioane”, îmi spunea. Altădată îmi spunea că a mai găsit două milioane şi tot aşa. Odată, a tras chiar sertarul de la biroul lui şi mi i-a arătat: “Uite, ăştia sunt banii pentru apartament. Îi ţin aici”, mi-a spus. La un moment dat, mi-a spus: “Am strâns toţi banii, dar sunt doar 13 milioane, te rog să mă crezi că nu mai ştiu de unde să iau încă trei milioane. Lasă, că o să vorbim cu domnul Tănase să dea şi el trei milioane”, mi-a explicat. A vrut să-mi dea mie toţi banii, să mă ocup de acte, să-i dau omului cu apartamentul, dar eu i-am spus că nu aveam cum să mă ocup de acte, că lipseau cele trei milioane. Lui Tănase cum să mă duc să-i cer şi nici nu-l puteam aduce la Slobozia, că nu aveam unde. Într-o bună zi, m-a chemat prefectul la el şi mi-a dat cheile apartamentului. Se ocupase el de vânzare-cumpărare.

– Cum se numea acel prefect?

– Gheorghe Savu. Când mi-a dat cheile, mi-a spus: “Vezi să fie curat acolo”. Apartamentul însă avea geamurile vechi, instalaţiile sanitare smulse, parchetul neraşchetat, era o mizerie îngrozitoare. Nu pot să-l aduc pe domnul Tănase aici, mi-am spus, şi am apelat la un administrator de firmă care avea sediul chiar în blocul acela. Când a auzi că e vorba de domnul Tănase, pentru că îl cunoştea, mi-a dat nişte muncitori, care s-au dovedit a fi nişte incompetenţi. Au făcut o curăţenie de doi bani şi când au raportat că e gata, m-am dus acolo şi mi-am pus mâinile în cap. Nu făcuseră nimic, cred că furaseră toate materialele. Atunci m-am dus la Hermes din nou, la Ilie Alexandru, care avea o mare echipă de constructori. I-am povestit: domnul Tănase trebuie să vină, am luat apartamentul, dar multe nu sunt cum trebuie acolo. “Să vină şeful echipei de constructori la mine, a spus el. Te duci cu domnul Stoian şi vezi ce trebuie la acel apartament. Îmi raportezi, apoi nu pleci de acolo până nu termini tot ceea ce e de făcut”, i-a spus el. M-am dus cu acel om la apartament, el şi-a notat tot ceea ce trebuie făcut, apoi mi-a spus: “Veniţi peste patru zile aici şi vă dau cheia!” Şi peste patru zile, la prânz, m-am dus şi mi-a dat cheia. Când am intrat, totul era nou, strălucitor, baia şi bucătăria erau superbe, apartamentul era gata să-l primească pe domnul Tănase. M-am dus din nou la cel cu prima firmă, ştiam că avea maşini, şi i-am spus: dă-mi o maşină să mă duc să aduc lucrurile domnului Tănase.

ŤToată lumea îl cunoşteať

– Cum a fost când i-aţi spus domnului Tănase că apartamentul îl aşteaptă?

– Eu deja îi telefonasem domnului Tănase cu ceva timp în urmă şi îi spusesem: pregătiţi-vă, că vă aduc la Slobozia. Lichidaţi tot ceea cea aveţi acolo şi pregătiţi-vă! Acum, când totul era gata, i-am telefonat din nou. Alo, domnu’ Tănase, sunteţi proprietarul unui apartament în Slobozia! El, care nu a fost niciodată tipul de om care să răspundă cu efuziuni, ci un tip mai rezervat, a spus doar atât: “Da? Nu mă păcăleşti?” Asta a fost forma lui de a răspunde. Nu vă păcălesc, i-am spus. Aveţi casă, spuneţi-mi doar când să vă trimit maşina să vă ia lucririle şi să vă aducă definitiv aici. “M-am cam pregătit”, mi-a spus şi mi-a indicat ziua în care să trimit maşina. În ziua stabilită, la ora la care a spus, a avut maşina. I-am pus în maşină şi doi muncitori care să-i încarce lucrurile. Seara, a venit la Slobozia. L-am aşteptat cu alţi oameni care să-l ajute la transportat mobila. A venit şi fiul său, Nicuşor, că-l anunţaseră la telefon că se mută. “Vezi, să vii să ne ajuţi la descărcat mobila”, îi spuseseră. Am dus la etajul trei toate lucrurile.

– Era bucuros domnul Tănase? Era mulţumit de apartament?

– Vai, ce bucuros era! Nu făcea el munci fizice de obicei, dar atunci l-am simţit că voia să pună şi el mâna pe ceva. N-a făcut nici atunci prea multe, dar era plin de entuziasm. Erau fericiţi amândoi, şi el şi doamna Tănase. Doamna, imediat cum a coborât din maşină, s-a dus să vadă apartamentul. “Tănase, avem o casă foarte frumoasă”, i-a spus. El încă nu urcase. Pe la orele 23, erau deja cu lucrurile sus. I-am lăsat şi am plecat. M-am întors la ei peste două zile, să-i văd ce fac şi cum s-au instalat. M-am aşezat pe un fotoliu şi i-am întrebat: v-aţi aranjat bine, vă simţiţi bine? ”Da, ne-am acomodat imediat, ne simţim bine”, mi-a spus domnul Tănase. Dar de ce nu ieşiţi din casă? M-am uitat pe la piaţă şi nu v-am văzut, cred că vă uitaţi la televizor toată ziua. “Nu mă uit, că n-am televizor”, mi-a răspus el. Cum n-aveţi televizor? “N-am, dom’le, că mi l-au furat şi pe ăsta. Nu mi-am mai cumpărat altul!” Atunci, pe loc, am dat telefon din nou la Hermes, fiindcă Ilie Alexandru avea o fabrică de televizoare, de fapt o linie de montaj televizoare. Primea piese şi monta televizoare, care se numeau chiar Hermes. I-am spus că am nevoie de un televizor pentru domnul Tănase. “Mergeţi, că vă aşteaptă televizorul”, mi-a spus Ilie Alexandru. Am urcat în maşină şi m-am dus la fabrică. Mă aştepta şeful fabricii, cu televizorul împachetat. Stătea în uşă şi mă aştepta să vin. Scosese televizorul atunci de pe linia de fabricaţie.