View Single Post
  #9  
Vechi 22.02.2018, 21:19:37
Florinvs Florinvs is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 06.12.2012
Locație: Husi, judetul Vaslui
Religia: Ortodox
Mesaje: 2.893
Implicit

Mi-am dorit foarte mult să ajung la Gheorghe Tănase, atât timp cât a fost în viață, de aceea, poate acum, la plecarea lui de pe pământ, Dumnezeu a rânduit în așa fel încât să-i întâlnesc pe cei care i-au fost apropiați, pentru ca și noi, vasluienii, pe care Gheorghe Tănase i-a iubit atât de mult, să aflăm despre dorul pe care ni l-a dus.

Au trecut cele 40 de zile de când și-a dat sufletul, care acum îi este la judecată. Eu, reporterul, îl rog pe Bunul Dumnezeu să îngăduie să strâng mărturiile despre ceea ce a făcut Gheorghe Tănase aici, pe pământ.

“Să trăiți, domnule prim-secretar” (vă spun și eu, așa cum vă spuneau ialomițenii), în casa aceea frumoasă pe care sigur o aveți în cer și pe care o meritați. Nu uitați ca de acolo să ne vegheați și pe noi!

Vă oferim în continuare a treia și ultima parte a interviului cu ziaristul George Stoian.

– Ce spunea Gheorghe Tănase despre faptul că Nicolae Ceaușescu a fost împușcat?

– Nu discutam despre asta.

– Evita?

– Da, și chiar dacă eu aș fi vrut să-i aflu părerea, el nu mi-ar fi spus nimic. Nu voia să avem niciun fel de discuție despre acest subiect. Nu comenta nimic despre revoluție.

– V-ați dorit, totuși, ca ziarist, să vorbiți despre aceste lucruri cu el?

– Nu, nu mi-am dorit o astfel de discuție pentru că îl cunoașteam foarte bine pe Gheorghe Tănase și știam că nu mi-ar fi răspuns nimic. O să-ți povestesc însă o ciudățenie, dacă tot ai adus vorba de Ceaușescu. Nicolae Ceaușescu făcea dese vizite la Ialomița. Chiar ultima vizită în țară, înainte de a muri, a fost tot la Ialomița, pe 1 octombrie 1989. Și prima lui vizită ca secretar general al partidului a fost tot în Ialomița, la un IAS care se numea Gheorghe Doja, cred că în 1965. Cum s-a putut închide cercul vizitelor lui Ceaușescu, tocmai aici, în Ialomița! Eu eram prezent la aceste vizite pentru că răspundeam de partea artistică. Pregăteam lăutarii care să-l întâmpine, fetele în costume naționale care-i ofereau colaci și sare, flăcăii frumoși din spatele lor.

La această ultimă vizită a lui Ceaușescu la Slobozia, am avut și incidente. M-am trezit că aceia care cântau nu aveau pantofii făcuți și a trebuit să luăm măsuri, să le facem pantofii; unul era nebărbierit și a trebuit să îl trimitem să se bărbierească rapid. Am fost atunci la Țăndărei, la fabrica de zahăr. Locul în care trebuia să ajungă Ceaușescu să întâlnească oamenii de la fabrică era sub un măr mare. Tocmai acolo se încrucișau niște alei. Era vremea fructelor, dar mărul avea puține mere, așa că am adus mere din altă parte și le-am agățat acolo, pe ramuri. Pentru că pomul era puțin cam trecut, s-a suflat vopsea verde cu o pompă peste crengi.

– Să ne întoarcem la Gheorghe Tănase. A devenit la un moment dat bolnav?

– Nu părea a fi bolnav. Era demn, nu se plângea, dar se simțea că are o mare suferință la genunchi. Ajunsesem să nu-l mai pot lua cu mașina, pentru că nu mai putea urca. Am vrut să îl aduc iarăși la Vaslui, la Festivalul Umorului din 2012, dar n-a mai vrut să vină. A spus că nu mai poate sta mult timp nemișcat pe locul din mașină.

– Povestiți ultimele întâlniri pe care le-ați avut cu Gheorghe Tănase.

– Ultima dată l-am văzut cu mult timp înainte de a muri. Întrerupsesem orice legătură în ultima vreme pentru că Tănase voia așa. Cred că a început să simtă că boala îl doboară și că nu mai era stăpân pe el din această cauză. Cred că avea o reținere să fie văzut în situația neplăcută de a fi bolnav și, încetul cu încetul, i-a îndepărtat pe toți oamenii care îl frecventau. Eu rămăsesem ultimul. Dar odată, când m-am dus să o ajut pe doamna să cumpere un frigider, să o duc la supermarket și să-i aduc frigiderul, atunci, în acea zi, l-am văzut cum a privit către mine într-un mod foarte neprietenos. L-am întrebat ceva și nu mi-a răspuns. Atunci mi-am spus că se întâmplă ceva. Era jos, stătea pe o canapea, cu mâinile în față și privea către mine. Eu meșteream ceva la un video, o ajutam pe doamna să învețe să lucreze la el, și când am întors capul, am simțit că mă înțeapă cu privirea. M-am mirat și m-am întrebat ce se întâmplă. Am plecat și, după un timp, m-am dus cu împărțitul la el. Eu și soția mea obișnuiam ca, la pomenirea morților, de moși, să ducem la familia Tănase două dintre cele două farfurii, cele pentru tatăl și mama mea. Eu aprindeam lumânările, iar el venea imediat în bucătărie din sufragerie și era foarte atent cu mine. “Ce mai faci, domnu’ Stoian?”, spunea, apoi, după ce terminam cu împărțitul, mă invita să bem o țuică sau să jucăm o tablă. De data asta, l-a strigat doamna ca de obicei, că el trebuia să-l primească: «Tănase, vino, că a venit domnul Stoian cu împărțitul!” L-a luat, nu m-a privit deloc, l-a pus pe masă și mi-a întors spatele fără să-mi spună nimic. Nu mi-a zis nici să bem țuică, nimic… Nu știu ce s-a întâmplat. De fapt, cam așa făcuse cu toți, ca să fie lăsat în pace, ca să nu fie văzut în situația de neputință în care se afla. Mi-am dat seama că nu dorește să mă mai vadă. Deși doamna Tănase îmi spunea, atunci când ne întâlneam pe stradă: “Dar mai veniți și pe la soțul, că este singur”. Aș mai veni eu, dar cred că nu mai are chef de mine, îi spuneam.

«Era dur, dar cu măsură și cu grija de a nu umili oamenii»

– Ce a reprezentat Gheorghe Tănase pentru dumneavoastră?

– Nu pot să spun că a însemnat al doilea tată și nici o persoană oficială, pentru că au fost foarte multe momente și foarte mulți ani în care el față de mine nu a fost un oficial. Gheorghe Tănase a fost omul de la care am învățat foarte multe, mi-a arătat ce trebuie să facă cineva în viață, cum trebuie să se comporte pentru a-și atrage admirația celor din jur și respectul lor. Am învățat că trebuie să fii harnic și dăruit muncii tale, așa cum a fost el. Este foarte interesant că, în întâlnirile noastre, el nu prea era interesat să discute politică, așa că vorbeam numai despre sport și despre Vaslui. Ne aminteam de toți oamenii pe care îi cunoșteam și eu și el, despre CAP-urile, fabricile din Bârlad și Vaslui, care crescuseră sub atenția lui. Era mai puțin interesat de viața din Slobozia, unde trăia acum, decât de Vaslui. Îi plăcea să rememoreze episoade ale vieții sale în Vaslui. Mi-am dat seama că Vasluiul a însemnat atât de mult pentru mine în momentul în care am ajuns în Ialomița, și am spus-o și o spun mereu: oameni mai cumsecade decât moldovenii nu există, iar Gheorghe Tănase a fost foarte atașat de orașul Vaslui, chiar mai mult decât mine. Și vreau să vă mai spun că erau foarte mulți oameni de la Vaslui care îi făceau vizite la Ialomița.

– Probabil că aceștia erau foști subalterni. Cum se purta Gheorghe Tănase cu oamenii atunci când era prim-secretar.

– E o întrebare bună. Eu sunt adeptul ideii că un șef își devoalează cel mai convingător caracterul, felul de a fi, atitudinea sa față de maniera în care pot fi rezolvate sarcinile de serviciu și, până la urmă, educația sa, prin modul – sau, și prin modul – în care se poziționează față de subalterni. Ei bine, un prim-secretar de pe vremuri era, desigur, șeful suprem al județului și, astfel, putea să se îmbete cu credința că trei-patru sute de mii de oameni îi sunt subalterni, ca să nu zic supuși. Să știți că în unele județe lucrurile erau chiar așa înțelese. Cu Gheorghe Tănase era altceva. El era foarte sever, dar drept. Era dur, dar cu măsură și cu grija de a nu umili oamenii. Era extrem de serios în muncă și, din această perspectivă, era un foarte bun exemplu și, în mod nerostit, pretindea ca exemplul său să fie urmat. Pot să afirm că oamenii din subordinea sa directă, colaboratorii săi, munceau și îi îndeplineau dispozițiile nu de frica lui, ci din convingerea că așa trebuie făcut, că așa e bine. El nu glumea cu oamenii, nu se întindea la vorbă multă, la comentarea unor nesfârșite variante de a rezolva ceva. Nu, dispozițiile lui erau precise, rostite tăios și cu vorbe puține. Oamenii se obișnuiseră cu el și, chiar dacă se simțeau prea mult ținuți din scurt, lucrau din convingere.
Reply With Quote