View Single Post
  #17  
Vechi 14.03.2016, 19:19:35
Carina Laura Carina Laura is offline
Member
 
Data înregistrării: 04.10.2011
Mesaje: 54
Implicit

Am trecut si eu printr-o situatie asemanatoare...parintele din parohie ne-a zis in biserica pe la finele lui 2013 ca este o doamna, bolnava de cancer,care are nevoie de rugaciune, ne-a indemnat sa o mai vizitam, sa-i mai ducem cate ceva de mancare..avea 2 baieti, de 18 si 24 ani. M-am apropiat repede de ea...am simtit-o ca pe o mama, mama pe care n-o am langa mine aici, in It. Ea, la momentul in care am inceput s-o vizitez, era oarecum "invatata" deja de catre parintele lucrurile esentiale...era deja pe o cale in care incepea sa-si accepte soarta. Avea cancer la ficat, si pana in punctul de care va povestesc, facuse deja tratamente si terapii care esuasera, vreme de aproape 2 ani. Adica, spre deosebire de d-na de care povestesti, ea a avut timp de lupta...Ortodoxa era, dar nu foarte practicanta, pentru ca venea din Republica Moldova, si-mi povestea ca ei aveau bisericile inchise, au crescut fara...a aflat mai multe de-abia in cei 2 ani de boala de la parintele nostru. Nu stiu cum a facut parintele si ce i-a zis, dar atunci cand avea momente de teama, de durere ca-si lasa copii tineri, ca nu-i va vedea casatoriti si toate celelalte dureri...traind deja in spiritul nadejdii in vesnicie, o intaream spunandu-i ca daca rabda Dzeu ii va ierta pacatele, ii va face parte de Rai, si de acolo isi va putea ajuta copiii cu rugaciunea , mai mult decat ar face-o ca o simplu, pe pamant...si se linistea. Mi-e greu sa gasesc cuvinte..era o impletitura intre disperare si nadejde...Uneri zice...mergem cu Dumnezeu inainte...alteori plangea, ma intreba de ce, de ce...inspre final avea dureri mari, mai facea si atacuri de panica, dar facea tratament. Ultimele 3 luni au fost cele mai grele...Mergeam la ea cat de des puteam, apoi au luat-o intr-un spital pt cei care erau pe moarte...mergeam si acolo, si nu doar eu..faceam pe randuri..toata parohia ne-am mobilizat, vreo 10-15 familii mergeam pe rand, le mai faceam mancare baietilor, ca ea sa nu-si faca griji de nimic...Il placeau florile, si mereu ii cumparam, uneori ni le dadea parintele pe cele aduse la biserica de oameni...A primit boala si suferinta cu atata demnitate...Si ne zambea mereu..Slabise asa mult, avea momente de delir, uneori nu ma cunostea...dupa cateva zile ma lua in brate si-mi zicea fetita mea...se ruga pt noi sa ne dea Dumnezeu un bebe...Imi era rusine sa-i vorbesc despre moarte...dar ea imi zicea, imbracati-ma cu cutare lucru...faceti cutare lucru...in ultima saptamana avea dureri mari...si zicea Doamne, nu mai pot, nu mai pot, scarnea din dinti si ma strangea de mana....voia sa coboare din pat, sa mearga la baie pe picioarele ei...dar ea nu mai avea putere deloc..si plangea deznadajduita...imi era teama sa nu-si piarda increderea in Dzeu, sa nu I se intoarca impotriva acum la final, ultimele trei zile n-a mai fost constienta....ii faceau morfina continuu...sufla greu, luung, si din cand in cand gemea...O tineam de mana si stiam ca ma simte langa ea, era gheata toata, cand gemea ii mai ziceam sa aiba nadeje, ii mai ziceam rugaciuni..Faceam cu schimbul cu alte doaua doamne, ca sa nu ramana singura, nu se stia cat poate dura pana se duce, baietii erau la munca... In ultima zi, simteam efectiv moartea in camera, uneori mi se facea frica tinand-o de mana si ma retrageam pe un scaun, mai departe de pat...apoi o priveam si nu voiam s-o las...ma gandeam ca oricat de mare o fi frica mea..ea e in fata mortii si eu trebuie macar s-o tin de mana...A murit cand eu nu eram... Le-am fost aprope baietilor, ne-am ocupat noi cei din parohie de tot...Nu stiu ce viata a avut inainte decat in linii mari, dar stiu ca pentru demnitatea, smerenia si nadejdea cu care si-a primit boala, Dumnezeu i-a daruit un coltisor de rai. La cateva luni, fiul cel mare, care mereu o relatie serioasa a cunoscut o fata, cu care e si acum, eu am un bebelus de 8 luni azi, pe care i l-am dus la mormant sa-l vada, asa cum i-am promis, baiatul cel mic a terminat scoala si vrea sa continue studiile in Anglia, asa cum se sfatuise cu ea, toata parohia o trece pe pomelnic, si periodic facem parastase pentru ea, singurul regret e ca baietii nu au ramas apropiati...i-am promis ca le vom fi alaturi copiilor...am incercat , i-am cautat de cateava ori...ei fiind tineri insa nu ne-au mai cautat...nici parintele nu insista. Eu voi fi aici oricand vor avea nevoie...
Ce sa zic....roaga-te pentru ea, prezinta-i o noua lume, viata vesnica, povesteste-i toate lucrurile in care noi ortodocsii credem...poaveste-i despre Rai si ajut-o sa-si faca din aceste ultime luni bagajelul pentru vesnicie..Daca nu stie deja, spune-i despre tot ce ne invata biserica...ca viata pamanteana e testul nostru, e lupta de intoarcere la Dumnezeu...Si intreab-o, poate e de acord s-o viziteze si alti oameni, si asa, poate se schimba ceva... Daca ii cunosti duhovnicul si iti permiti vorbeste cu dansul...trebuie sa puteti s-o ajutati cumva.
Doamne ajuta!!!
Reply With Quote