View Single Post
  #135  
Vechi 10.06.2017, 12:15:33
sophia sophia is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 25.06.2007
Religia: Ortodox
Mesaje: 3.595
Implicit

Citat:
În prealabil postat de cristiboss56 Vezi mesajul
Moșii de vară preced sărbătoarea populară a Rusaliilor, care are loc la cincizeci de zile de la Paști, atunci când Biserica sărbătorește Pogorârea Sfântului Duh. La Moșii de vară se dă de pomană pentru sufletele celor morți, iar pomana era dată îndeosebi în vase de lut speciale, folosite numai cu această ocazie, numite și moșoaice. Sărbătorile Moșilor exprimă un anume tip de întrepătrundere între lumea celor vii, „lumea cu dor“, și lumea de dincolo, „lumea fără dor“, granița dintre cele două lumi fiind, în concepția înaintașilor noștri, extrem de permeabilă, conform celor precizate de etnograful Marcel Lutic. La Rusalii, la 50 de zile după Paști, se încheie ciclul sărbătorilor pascale.
„Pe vremuri, mai ales copiii și săracii așteptau cu mare nerăbdare sărbătorile Moșilor, care precedau invariabil marile sărbători. Moșii cădeau în zilele de sâmbătă, în mediile arhaice, această zi fiind considerată a morților, cea mai bună pomană pentru sufletele lor făcându-se acum“, a spus Marcel Lutic, etnograf din cadrul Muzeului Etnografic al Moldovei, Complexul Muzeal Național „Moldova“ Iași. Etnograful a menționat că românii cred că cea mai nimerită sâmbătă din an pentru dat de pomană este cea dinaintea Duminicii Mari, cum mai era numită Duminica Rusaliilor, în sâmbăta numită și a Moșilor sau Moșii de Rusalii, Moșii de Vară sau Moșii cei Mari.
La Moșii de Vară, gospodinele merg la morminte pentru a le curăța, dau de pomană cât mai multe bunătăți în vase din lut sau din lemn. Femeile sărace umpleau vasele pentru pomană cu apă de izvor, în timp ce altele, mai avute, puneau lapte, vin, bere sau mied, toartele vaselor fiind împodobite cu trandafiri ce amintesc de numele sărbătorii „rosa“ și Rusalii, la care se adaugă busuiocul, după cum a mai remarcat Marcel Lutic.
La Moșii de vară se puneau în străchini fructe coapte, plăcinte, caș, mămăligă, zeamă sau borș de pasăre, purcel sau miel, scrob (omletă), nelipsind pâinea, colacii, covrigii și lumânările. „Trebuie remarcat că bucovinenii nu mâncau la Moșii de vară până nu dădeau mai întâi de pomană, crezând că acum se împărtășesc morții cu Sfintele Taine. Gospodinele se mai duceau cu Moși pe la vecini și pe la neamuri, obișnuind să aprindă lumânarea la intrarea în casă. Moșii duși erau întorși, gospodinele nevenind niciodată acasă cu mâna goală. De multe ori, împărțirea Moșilor era continuată și în Duminica Mare“, a spus Marcel Lutic.
Moșii, o dublare a sărbătorilor celor vii pentru cei trecuți în „lumea fără dor“
Moșii reprezentau un fel de dublare a sărbătorilor celor vii, care aveau loc și pentru strămoși, cu o zi înainte de sărbătoarea propriu-zisă. „Pe vremuri, ar fi fost 18 sărbători de Moși într-un an, cele mai relevante fiind patru, fiecare corespunzând unui anotimp: Moșii de primăvară sau Moșii de Păresimi, sărbătoare fixă, pe 9 martie de Măcinici, apoi sunt Moșii de vară sau de Rusalii, ținuți în sâmbăta de dinaintea Rusaliilor, Moșii de toamnă care erau ținuți cel mai adesea de Sfântul Dumitru, precum și de Sfânta Maria Mică pe 8 septembrie sau de Ziua Crucii, pe 14 septembrie. Moșii de iarnă sunt plasați de unii etnologi în sâmbăta ce precede Postul Crăciunului, în timp ce alții amintesc de sâmbăta în care se lasă secul de carne, de dinaintea Postului Mare, foarte aproape de Moșii de primăvară“, a spus Marcel Lutic.
La Moșii de Rusalii se dădeau de pomană vase cu fructe, colaci și lumânări pentru cei răposați, în prima parte a zilei, iar în partea a doua a zilei, fiecare putea să dea de pomană pentru sufletul său. Se credea că nu era bine ca în această zi cineva să mănânce fără să dea de pomană. Tot ceea ce era dat de pomană se dădea în vase noi, împodobite cu flori.
La Moșii de Sân-Petru se dădeau ulcele pline cu cireșe din primul cules, iar la Sfântul Ilie se dădeau de pomană mere, mai ales femeile oferind aceste fructe copiilor. Prin Banat se oferea, la această dată, și porumb fiert. La Moșii de la Schimbarea la Față se ofereau struguri, se făcea chiar și colivă de struguri. La Vinerea Mare, așa cum era numită popular Sfânta Parascheva, se împărțeau colaci și mere, după cum a remarcat Marcel Lutic.
În general, o mare parte din gesturile cotidiene sau a micilor petreceri au momente care amintesc de cei morți, așa cum se întâmplă când se varsă din pahar câteva picături „de sufletul morților“, datul de pomană din primele plăcinte care se fac după post, pomenile care se fac la hramurile satelor sau ale bisericilor și relevă relația cu lumea de dincolo a satului arhaic. Se credea că, în zilele de moși, cei răposați așteaptă să primească de pomană și, dacă asta nu se întâmplă, rămân supărați. De asemenea, era încurajată oferirea de pomeni săracilor și străinilor, fiind dezaprobată schimbarea de pomeni între rude. Se mai credea că mâncarea oferită ca pomană era bine să fie caldă, astfel încât mirosul acesteia îl putea sătura pe cel mort, astfel că, în unele locuri din Moldova, masa de pomană se mai numea și „aburi“, iar în Muntenia - „aburel“.
Pomenile erau oferite în recipiente speciale de lut, numite și moșoaice, lutul fiind și materia cea mai potrivită pentru vasele de pomenire.
Crengile de tei de la porți
Duminica Pogorârii Sfântului Duh era numită în popor Duminica Mare, deoarece se credea că este ziua Maicii Domnului. „În cinstea acestei duminici, flăcăii aduceau din păduri nuiele, crengi și frunze de tei, întreaga gospodărie fiind împodobită cu acestea. Unele crenguțe erau duse la biserică, aici fiind sfințite și puse la icoane. De aici erau luate mai ales când ploua cu piatră. În tradiția populară se credea că teiul ferește gospodăriile de fulgere, sau de grindină, sau de duhurile rele ale zânelor. Cei prea temători de zânele numite Rusalii trebuiau să aibă asupra lor crenguțe de tei și să pocnească din frunze atunci când le simțeau în preajmă“, a spus Marcel Lutic.
Rusaliile erau, în mitologia populară, un tip de zâne care umblau pe pământ și prin aer fără a fi văzute de oameni. După unii, acestea rămâneau printre oameni aproape o lună. Rusaliile erau respectate, însă nu erau îndrăgite pentru că, așa cum spun legendele, aduceau tot felul de boli. Din acest motiv, oamenii căutau tot felul de mijloace de apărare, precum pelinul și usturoiul, care se pare că nu le priau Rusaliilor, ținându-le la distanță, așa cum arată legendele. Tot de Rusalii avea loc și bătaia cu pelin. Fetele și băieții care se întâlneau în această zi se snopeau cu pelin, sărbătoarea Rusaliilor fiind numită și a pelinului. Tot acum, pelinul se punea în toate băuturile, cu excepția apei.
Dansul călușarilor
Călușarii erau în număr de 13, jurau pe steagul călușeresc la Todorusalii, o sărbătoare ce avea loc la mijlocul zilelor dintre Paști și Rusalii, iar pregătirile lor continuau până în Săptămâna Rusaliilor. Numele acestei sărbători are mai multe origini posibile. Astfel, este o veche sărbătoare romană Rosalia, mai erau Rusalcele slave, un fel de zâne ale apelor, iar despre Rusalii se mai spune că ar fi fost fiicele lui „Rusalim împărat“, personificare a Ierusalimului biblic. Rusaliile sau ielele erau rele, astfel că oamenii din vechime le mai numeau „Frumușelele“, „Cuconițele“, „Împărătesele“, pentru a le îmbuna.
Ele erau temute pentru că aduceau multe boli, pe care dansul călușarilor părea că le poate vindeca. „Călușarii erau flăcăi aleși de vătaf, șeful lor, dintre cei mai buni dansatori ai satului. Erau organizați într-o ceată care putea să numere până la 13 călușari. Vreme de aproximativ o lună erau legați prin jurământul călușeresc, o adevărată conspirație a muțeniei, acesta impunându-le o anumită comportare“, a spus Marcel Lutic. În „Descrierea Moldovei“, Dimitrie Cantemir nota că „Mulțimea superstițioasă crede că ei au puterea de a izgoni bolile cronice, iar vindecarea se face astfel: după ce bolnavul s-a așternut la pământ, aceia încep săriturile lor și, la un anumit loc al cântecului, calcă, unul după altul, de la cap până la picioare, pe cel culcat; în sfârșit, îi suflă la ureche câteva cuvinte anume ticluite și poruncesc bolii să iasă“.


Articolul mi se pare frumos, dar acestea sunt traditii de la sat. Eu asa ceva nu am pomenit la oras. Oare de ce este asa o deosebire mare intre sat si oras in acest domeniu?
Si diferenta mai mare este intre bisericile din tara si cele din diaspora.
La noi nu se fac parastase de Rusalii. In tara se fac probabil sambata.
Noi avem slujba numai duminica si ar fi imposibil sa se faca, pentru ca de Rusalii este si slujba de vecernie imediat dupa Sf. Liturghie. Cand sa mai fie si pomenire?

Pe urma eu nu prea inteleg sensul acestei sarbatori (Mosii). Mortii sunt sarbatoriti mereu. Se fac tot timpul parastase. Cred ca putine sunt zilele din an in care nu se fac. Unde este diferenta intre Mosi si parastasul obisnuit?

Pe urma n-as vrea sa sa lezez pe cineva sau ceva, nu am nimic cu parastasele in sine, dar am ajuns de o vreme la concluzia ca ne ocupam tot mai mult de morti si mai putin de cei vii.
Mereu parasatase, dar cu viii de langa noi nu gasim timpul/rabdarea sa vorbim macar. Si fiecare isi duce crucea si suferinta singur si nestiut.
Mie asta nu mi se pare normal.
In scripturi nu prea se vorbeste despre pomeniri pentru morti, ci despre cum sa ne purtam cu cei de langa noi (vii). Gresesc?

Inca ceva legat de obicieuri - nu stiu cum este la tara, dar banuiesc eu ca mancarea calda nu se serveste la biserica. Cred ca se duc preotii acasa si sfintesc. Si este si cum poate fiecare (si material si fizic). Unii fac parastase (mesele) la restaurant, altii impart doar pachetele si coliva la biserica.
La noi este cam problema, pentru ca in primul rand sunt oameni proveniti din diverse colturi ale tarii, cu traditii diferite.
Unii aduc oale cu sarmale si mancare la biserica (le mai si incalzesc) si miroase si e greu sa le impachetezi (ca in biserica nu este totusi locul sa mananci si se face mizerie).
__________________
A fi crestin = smerenie + iubire de aproape
Reply With Quote