Citat:
În prealabil postat de Mihailc
Mi-am adus aminte de o istorioară, cred că a mai fost postată forum dar e un moment potrivit să ne aducem aminte de ea:
...
Este doar o reamintire pentru toți ce lucrează din greu în viață. Nu ar trebui să lăsăm timpul să treacă printre degete fără să petrecem timp cu cei care chiar contează pentru noi, aceia apropiați de inimile noastre. Să ne amintim să împărțim cei 50$ din timpul nostru cu cineva pe care-l iubim.
Dacă mâine murim, compania pentru care lucrăm ne va înlocui foarte ușor, în câteva ore. Dar familia și prietenii pe care îi lăsăm în urmă o să simtă pierderea pentru tot restul vieților lor.[/i]
|
Povestioara e impresionantă, o știam, într-adevăr. De altfel cred că e special scrisă pentru a impresiona și poate reușește să trezească la viață pe cei căzuți în capacana muncii în detrimentul ... vieții... Adică muncim ca să trăim, nu invers...
Câteva observații din partea mea - în cealaltă direcție:
Munca este și ea o necesitate, o datorie... ea ne maturizează, este mijlocul prin care mulți dintre noi ne lucrăm talantul, să zicem... Există și medici care lucrează mult, și scriitori, profesori (dacă mai dau meditații sau studiază pentru grade...) etc. - meserii nobile, zic eu... Calitatea se obține după efortul cantitativ, adică e nevoie de efort, timp și răbdare ca să reușești să faci un salt calitativ... Din ce am văzut eu e foarte greu să găsim un echilibru între serviciu și timpul liber. Și apoi depinde ce faci în timpul liber.
Cred că este foarte important să petrecem timp cu copiii când sunt mici. Pe măsură ce cresc, ei înșiși vor mai multă independență.
Chestia de la sfârșit, bolduită, a devenit un clișeu. Ar trebui analizată fiecare situație separat... când e cazul.