Problema zic eu că e următoarea : tu te gândești ce ai alege dacă ar trebui să iei decizia prin puterile tale sufletești(rațiune, simțire, voință) actuale. Lucrul pe care nu îl iei în calcul este că, la fel ca în cazul marii majorități, aceste puteri sunt pervertite de păcatele noastre și de o viață petrecută pe drumuri străine de Dumnezeu. Tu vezi totul ca pe un circ absurd dar dacă te-ai angaja pe altă Cale, ai începe să vezi lumea ca pe un rai ce așteaptă să fie transfigurat. Circul ăsta absurd ar putea să fie mijlocul prin care să ajungi(încă din viața asta) la mai multă fericire, veselie și pace decât îți poți imagina că există.

Când tratezi problema darului vieții, pe care într-adevăr nu te-a întrebat nimeni dacă îl dorești sau nu, tu nu te gândești la dar în sine ci la ce ai făcut tu cu acest dar. E ca și cum cineva ar primi o cupa poleită cu aur ce poate fi umplută cu vin sau cu noroi ; ar scrijeli aurul de pe cupă, ar umple cupa cu noroi, iar apoi ar întreba „pe mine m-a întrebat cineva dacă vreau cupa asta scrijelită și plină cu noroi ??”

La asta se poate lesne replica că tu ai refuza cupa cu aur numai de frica de a nu ajunge victima propriilor acțiuni...și că de fapt libertatea tot ți-a fost încălcată...dar asta nu este adevărat...dacă în secunda următoare după ce ai spune lucrul ăsta ai fi curățat de păcate, și de celelalte consecințe ale propriilor acțiuni, adică dacă cu alte cuvinte ai fi adus la starea în care ai fost creat, și te-ar întreba „Vrei cupa de aur pe care o poți umple cu vin sau Mi-o dai înapoi ca nu cumva prin propria-ți voie să o umpli cu noroi?” NU AI RĂSPUNDE „o dau înapoi”. Cum poți să știi că nu ai răspunde asta?. Deocamdată nu ai cum să știi. Fiindcă pentru a știi trebuie întâi să crezi. Dar asta știm cu toții că poate fi o treabă extrem de complicată.

Doamne ajută!