De unde știm dacă cele mai multe din neputințele ce le arătau Sfinții nu erau prefăcute, pentru ca să-și ascundă sfințenia lor? Căci dacă Sfinții și-ar fi vândut sfințenia, nu ar mai fi avut sfințenie și în mod firesc nu ar mai fi fost sfinți.
De aceea, să-i avem la mare evlavie. Chiar și față de sfinții necunoscuți să arătăm multă recunoștință, deoarece ei ne ajută în tăcere cu mijlocirile lor și cu pilda tăcută a marii lor smerenii. Aceștia s-au rugat lui Dumnezeu cu insistență – așa îmi spune gândul – să rămână necunoscuți, ca să nu fie cinstiți de oameni, ci să continue a-i ajuta în același chip, „în ascuns”.
Sfinții s-au nevoit fiecare în felul său, iar acum ne ajută fiecare în felul său, vorbind fiecărui suflet în limba pe care o vorbește și o poate înțelege, ca să se folosească.
Toți Sfinții s-au nevoit pentru dragostea lui Hristos. Sfinții Mucenici și-au vărsat sângele lor, Cuvioșii Părinți și-au vărsat sudoarea și lacrimile, au făcut experiențe duhovnicești cu ei înșiși ca niște buni botaniști, s-au jerfit pe ei înșiși din dragoste pentru chipul lui Dumnezeu și ne-au lăsat rețetele lor duhovnicești, ca prin ele să prevenim răul sau să ne tămăduim de bolile duhovnicești, să dobândim sănătate și, dacă vom fi cuprinși de mărime de suflet și vom vrea să-i imităm în nevoințe, chiar să ne și sfințim.
Cuviosul Paisie Aghioritul
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie.
(Părintele Alexander Schmemann)
|