Raportul dintre fapte si credinta, in insusirea personala a mantuirii, este abordat de catre Sfantul Apostol Iacov, in Epistola Soborniceasca, cu mult inainte de cristalizarea celor doua tendinte amintite de georgeval(sec. IV-V). Sfantul Apostol Iacov subliniaza nu atat compatibilitatea dintre acestea cat faptul ca sunt inseparabile, implicandu-se reciproc.
"Asa si cu credinta: daca nu are fapte, e moarta in ea insasi.
Dar va zice cineva: Tu ai credinta, iar eu am fapte; arata-mi credinta ta fara fapte si eu iti voi arata, din faptele mele, credinta mea.
Tu crezi ca unul este Dumnezeu? Bine faci; dar si demonii cred si se cutremura.
Vrei insa sa intelegi, omule nesocotit, ca credinta fara de fapte moarta este?
Avraam, parintele nostru, au nu din fapte s-a indreptat, cand a pus pe Isaac, fiul sau, pe jertfelnic?
Vezi ca, credinta lucra impreuna cu faptele lui si din fapte credinta s-a desavarsit?
Si s-a implinit Scriptura care zice: "Si a crezut Avraam lui Dumnezeu si i s-a socotit lui ca dreptate" si "a fost numit prieten al lui Dumnezeu".
Vedeti dar ca din fapte este indreptat omul, iar nu numai din credinta.
La fel si Rahav, desfranata, au nu din fapte s-a indreptat cand a primit pe cei trimisi si i-a scos afara, pe alta cale?
Caci precum trupul fara suflet mort este, astfel si credinta fara de fapte, moarta este."
Iacov 17, 26
|