Citat:
În prealabil postat de tigeratlantic9
Cum se numește faptul ca mereu mi-a plăcut sa fiu singur, îmi place singurătatea, deci nu îmi place la biserica unde e foarte multa lune, nu m-am prea integrat niciodată asa cum trebuie intr-un grup la scoala etc, nu îmi plac oamenii sau mai bine zis sa stau în preajma multor oameni
|
Agorafobie...
Cum zicea părintele Dumitru Stăniloae, la botez, cununie, se adună neamul în Biserică, e fain să stai cu neamul, să fie oaste puternică la Biserică, să se despătimească o întreagă cetate ca să atragem binecuvântarea lui Dumnezeu.
Când se zice un Tatăl Nostru să cadă ușile ca la minunea Sfântului Vasile cel mare când au picat încuietorile, să fie multe inimi care se roagă să ne dea Dumnezeu o țară binecuvântată.
Îmi aduc aminte de discursul memorabil a lui Sorin Lavric senator AUR de Neamț:
Vom schimba figurile, vom primeni limba, vom aduce bucuria de a fi români.
Vom regăsi gustul mistic de a fi creștini în umbra oricărei catapetesme din bisericile din țară. Vom
recăpăta căldura pe care ne-o dă gândul de a fi una în virtutea apartenenței la un neam. Vom aduce exaltarea de a fi parte dintr-un întreg numit România. Vom întreține cu venerație memoria deținuților politici. (…) De murit, murim cu toții.
Nu e păcat să nu ne dăruim României?