View Single Post
  #63  
Vechi 04.03.2015, 03:40:11
Capy Capy is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 02.04.2007
Religia: Ortodox
Mesaje: 189
Implicit

Citat:
În prealabil postat de Ioan_Cezar Vezi mesajul
1) Oare este distincție între "persoană" și "ipostas"?
2) Ce raport este între persoană și fire? Dar între ipostas și fire?
3) Care dintre "persoană" și "ipostas" este nume pentru celălalt? Mai exact - nume în ce sens, pentru ce?
4) Putem folosi același termen, "persoană", în două sensuri diferite? Și astfel, dacă suntem din capul locului ancorați în cugetarea Sfintei Treimi să avem un sens al termenului de Persoană, iar dacă suntem ancorați în cugetarea omului, să avem alt sens al termenului de persoană.
5) Persoana din Sfânta Treime e aceeași realitate ontologică și semantică cu persoana din cuprinsul omenirii?
Trebuie specificat de la bun început faptul că, în filozofie, psihologie, sociologie șamd. termenii de persoană (ipostas, ipostasă) și fire (ființa, natură) nu sunt definiți la fel ca în teologie. Eu mă voi referi doar la înțelesul pe care îl au în teologie acești termeni, fiindcă subiectul topicului este strâns legat de teologie.

Termenii persoană și ipostas sunt sinonime, însă, în funcție de context îndică realități diferite.
De asemenea, termenii ființa / esență / substanță / fire / natură au același înțeles, însă pot indica realități diferite .

Persoana divină (dumnezeiască) nu este aceeași cu persoana umană (omenească), cum de altfel, nici firea divină (dumnezeiască), nu este aceeași cu firea umană (omenească). Divinul (dumnezeiescul) - fie că vorbim despre Ființă, fie că vorbim despre Persoane - este Necreat, pe când umanul (omenescul) este creat (făptură, zidire). Așadar, nu trebuie confundată niciodată Divinitatea cu omenitatea sau Divinul cu umanul. De asemenea, nu trebuie confundate nici Persoanele divine (dumnezeiești) cu persoanele umane (omenești) și nici firea divină (dumnezeiască) cu firea umană (omenească).

General vorbind, firea (natura, ființa) indică ceea ce este comun, pe când persoana (ipostasul, ipostasa) indică ceea ce este distinct. De aceea, există însușiri ale firii (însușiri firești, naturale) și însușiri ale persoanei (însușiri personale sau ipostatice).

Sf. Ioan Damaschin explică: "Tot ceea ce este comun și se observă în mulți, fără ca să fie în unul mai mult, iar în altul mai puțin, se numește ființă. Prin urmare, pentru acest motiv, se zice o singură fire a oamenilor, pentru că orice om este compus din suflet și corp."

Vlădica Hierotheos Vlachos explică foarte limpede: "Spunând însă că voința este a firii-naturii, nu ignorăm faptul că definim ipostasul ca esență caracterizată de anumite însușiri", "Ipostasul-persoana se definește ca esență având însușiri (idiómata). Astfel, energia-lucrarea este mișcare esențială-ființială a firii, dar elementul activ (energón) este persoana."

Când ne referim la ceea ce este Necreat - Divinitate (dumnezeire) avem spre exemplu:

Ceea ce este comun
Persoanele divine (dumnezeiești) sunt co-eterne, nedespărțite și de-o-ființă - de aceeași ființă / esență / substanță / fire / natură, de aceeași slavă (energie), de o voință, de o cinste, de o putere și nimeni nu este mai mare decât celălalt, adică Fiul și Duhul Sfânt nu sunt de o mai mică importanță decât Tatăl. Acestea sunt însușiri firești (naturale) și indică ceea ce au în comun Persoanele divine (dumnezeiești). Sf. Ioan Damaschin explică: "Căci cu privire la Sfânta Treime ceea ce o unește și o face una este examinat real din pricina coeternității și din pricina identității ființei, activității și voinței, din pricina acordului felului de a gândi și din pricina identității stăpânirii, puterii și bunătății. Nu am spus asemanare, ci identitate și unitate de mișcare, căci este vorba de o singură ființă, o singură bunătate, o singură putere, o singură voință, o singură activitate, o singură stăpânire, una și aceeași, nu trei asemenea unele cu altele, ci una și aceeași mișcare a celor trei ipostase. Căci fiecare dintre ele nu are mai puțină unitate față de altă ipostasă ca față de sine însăși, în sensul că în toate privințele Tătal, Fiul și Sfântul Duh sunt unul, afară de nenaștere, naștere și purcedere."

Ceea ce este distinct
Deosebirile dintre Persoanele divine (dumnezeiești) sunt date de însușirile personale (ipostatice). Tatăl este fără de început, necauzat și nenăscut, adică existența Sa nu este cauzată de ceva anume, Fiul S-a născut din Tatăl, iar Duhul Sfânt purcede din Tatăl. ÎPS Hierotheos Vlachos explică: "Fiecare Persoana din Treime are o insusire neschimbata: Tatal este Tata, si nu Fiu, Fiul este Fiu al lui Dumnezeu, si nu Tata, iar Sfantul Duh este Sfantul Duh, si nu Tata sau Fiu. Aceste insusiri nu se pot schimba, misca sau transforma. Tatal nu putea sa devina Fiu, si nici Sfantul Duh nu putea sa Se nasca, de vreme ce purcedea din Tatal; in schimb, cea de-a doua Persoana a Sfintei Treimi, Care S-a nascut din Tatal mai inainte de timp, putea sa Se nasca si in timp, dupa trup, din Preasfanta Fecioara." Acestea se numesc însușiri personale (ipostatice) și indică deosebirea dintre Persoanele divine (dumnezeiești).

Când ne referim la ceea ce este creat (făptură, zidire) - omenitate (omenire) avem spre exemplu:

Ceea ce este comun
Persoanele umane (omenești) sunt de aceeași ființă / esență / substanță / fire / natură. Astfel, Petru este om, așa cum este și Pavel sau cum sunt ceilalți oameni. Sf. Ioan Damaschin explică: "se examinează logic și abstract ceea ce este comun între ei, ceea ce îi unește, ceea ce îi face unul. Căci gândim cu mintea că Petru și Pavel sunt de aceeași natura și au o natură comună, deoarece fiecare din ei este animal (ființă) rațional și muritor și fiecare este trup însuflețit cu suflet rațional și cugetător. Această natură comună, deci, este examinată logic."

Ceea ce este distinct
De asemenea explică Sf. Ioan Damaschin: "La toate făpturile deosebirea ipostaselor se examinează real. Căci ipostasele nu sunt unele în altele. Fiecare are ceva special și particular, adică este despărțită în sine și are multe lucruri care o deosebesc de cealaltă ipostasă. Sunt depărtate în spațiu, se despart în timp, se deosebesc în felul de a gândi, în putere, în figură, adică înfățișare, în capacitate, în temperament, în vrednicie, în ocupație și în toate însușirile caracteristice, dar mai presus de toate în aceea că ipostasele nu sunt unele în altele, ci despărțite. Acest lucru se poate vedea la orice făptură."

Citat:
În prealabil postat de Ioan_Cezar Vezi mesajul
În fine, cu riscul de a amplifica disputa, aș aminti și următoarea dilemă:
Este același lucru să spunem "În Hristos sunt două persoane, Una Dumnezeiască și una omenească" cu "Hristos este simultan/concomitent și Persoană Dumnezeiască cât și persoană umană"?
Utilizarea sintagmei "persoană umană" cu referire la Hristos, este greșită - ca să nu spun eretică -, deoarece această sintagmă indică prin ea însăși firea persoanei despre care se face vorbire. Persoana nu este ceva abstract, ci ea este fire (natură, esență) caracterizată de anumite însușiri prin care se deosebește de alte persoane. A fi de acord cu această sintagmă înseamnă, ori a introduce o persoană de natură umană în Hristos, ori a denatura caracterul neschimabil/fără schimbare al Ipostasului de natură divină al lui Hristos.

Vlădica Hierotheos Vlachos explică foarte limpede cum este definit ipostasul de către Părinții Bisericii: "Spunând însă că voința este a firii-naturii, nu ignorăm faptul că definim ipostasul ca esență caracterizată de anumite însușiri", "Ipostasul-persoana se definește ca esență având însușiri (idiómata). Astfel, energia-lucrarea este mișcare esențială-ființială a firii, dar elementul activ (energón) este persoana."

Putem spune că Hristos este o Persoană în două firi. Putem, de asemenea, spune că Hristos este Persoana a firii umane și a firii divine. Putem vorbi despre două firi în Persoana lui Hristos. Însă este greșit a spune că Hristos este "persoană umană" fiindcă acestă sintagmă indică natura persoanei în însăși conțintul ei. Pe când celelalte exprimări de care am amintit, indică unirea celor două firi în Persoana lui Hristos cât și posesia simultană a firilor de către Aceasta. Posesia simultană a firilor în Persoana lui Hristos, este posibilă tocmai pentru că Persoana Sa este de natură divină - Unul din Sfânta Treime. Iar în alt comentariu am arătat că "intrepatrunderea se face numai de catre firea dumnezeiasca, pentru ca fiind nezidita, aceasta trece prin toate si nimic nu poate sa treaca prin ea." (Vlădica Ierotheos Vlachos)

Dacă Hristos ar fi "persoană umană", după cum au afirmat unii pe aici, atunci ar fi imposibil ca cele două firi să se unească într-o "persoană umană" și totodată o astfel de persoană să posede simultan ambele firi (divină și umană), fiindcă întrepătrunderea nu se poate face de către o "persoană umană", ci numai de către Persoana de natură divină a lui Hristos pentru că fiind Nezidita/Necreată, numai aceasta a putut face întrepătrunderea prin care s-a realizat pentru totdeauna unirea celor două firi în Ipostasul Cuvântului.

Citat:
În prealabil postat de Ioan_Cezar Vezi mesajul
Cred că nu avem o problemă de Dogmatică, ci una de semantică.
Este mai înainte de toate o problemă de dogmatică. Nu e vorba doar de terminologie, ci de o înțelegere eronată. Toate erorile în dogme care au apărut de-a lungul istoriei, pentru care s-au întrunit Sfintele Sinoade Ecumenice, au pornit de la niște înțelegeri greșite: fie despre PreaSfânta Născătoare de Dumnezeu, fie despre Întruparea și unirea firilor în Persoana lui Hristos, fie despre Sfânta Treime, fie despre cinstirea icoanelor șamd.

Last edited by Capy; 04.03.2015 at 07:16:03.
Reply With Quote