Citat:
În prealabil postat de Theodore_of_Mopsuestia
Presupun ca daca se gasesc documente care atesta aderarea unui deocamdata-considerat/a-sfant/a la o erezie sau la practici vrajitoresti, acel sfant/acea sfanta vor fi scosi din sinaxar, nu? Asa mi s-ar parea normal. Evlavia populara, mai ales avind in vedere decaderea discernamintului spiritual din aceasta perioada istorica, nu e un criteriu suficient si/sau sigur, dimpotriva.
|
Am sa ma limitez la cateva observatii privind canonizarea in Biserica Catolica.
Multi teologi si-au pus aceeasi intrebare. Mai ales recent, in contextul in care Ioan Paul al II-lea, un papa cu conduita discutabila, in urma unui lung pontificat cu rezultate si mai discutabile, a fost canonizat.
Asadar, la intrebarea "este canonizarea un act infailibil/ireformabil ?" raspunsul marii majoritati a teologilor este afirmativ. Tot afirmativ a fost si raspunsul Sfantului Oficiu al Inchizitiei la o intrebare formala (adresata prin anii 30, daca tin minte bine) la aceeasi intrebare.
In favoarea unui raspuns afirmativ atarna urmatoarele lucruri:
-Biserica este infailibila in materie de credinta si morala. Ea nu s-ar putea insela in privinta unei chestiuni atat de importante ca cine se afla, cu certitudine, in rai. Aceasta ar insemna ca oamenii sa fie inselati atunci cand li se ofera modele exemplare. Avand in vedere ca un sfant este o imagine a lui Cristos, o eroare chiar si la o singura canonizare ar insemna ca Biserica s-a inselat in privinta sursei acestei imagini, adica nu ne poate transmite adevarul despre Cristos. La urma urmei, a fi declarat sfant inseamna a te afla, cu certitudine, in Rai. Or, "cu certitudine" este contrariul lui "in dubiu".
-Argumentul liturgic: formula de canonizare contine elemente dupa care ne putem da seama ca este un act care angajeaza infailibilitatea. Trebuie observat ca, in Biserica Catolica, declararea sfinteniei cuiva se face in doua "grade": beatificarea (declararea cuiva ca Fericit) urmata (sau nu) de canonizare, adica declararea aceluia ca Sfant. Diferenta dintre formulele folosite e remarcabila. Sa analizam care au fost formulele folosite in cazul lui Ioan Paul al II-lea:
La
beatificare, Papa a formulat (traduc din latina si subliniez cuvintele relevante):
"In numele Tatalui, al Fiului si al Sfantului Duh. Noi, ACCEPTAND dorinta fratelui nostru Agosto cardinal Vallini, vicarul nostru general pentru Episcopia Romei, a multor altor frati intru episcopat si a multor credinciosi, dupa ce am avut opinia Congregatiei pentru Cauzele Sfintilor, cu autoritate apostolica NOI CONCEDEM ca venerabilul servitor al lui Dumnezeu Ioan Paul al II-lea, Papa, din acest moment SA FIE NUMIT Fericit. Si ca ESTE POSIBIL sa fie celebrata sarbatoarea lui in locuri in functie de normele stabilite de legi, in fiecare an la 22 Octombrie. In numele Tatalui, al Fiului si al Sfantului Duh".
La
canonizare, Papa a formulat: "In onoarea Sfintei si nedespartitei Treimi, spre exaltarea credintei catolice si spre cresterea vietii in Cristos, CU AUTORITATEA Domnului nostru Isus Cristos, a fericitilor apostoli Petru si Paul si a Noastra, dupa matura deliberare si dupa ce am implorat de multe ori lucrarea divina, dupa ce am ascultat parerea a numerosi frati sfatuitori ai Nostri, DECLARAM SI DEFINIM drept Sfinti pe Fericitii Ioan al XXIII-lea si Ioan Paul al II-lea, ii inscriem in Diptic si STABILIM ca ei sa fie onorati cu pietate si devotiune intre Sfintii Bisericii Universale. In numele Tatalui, al Fiului si al Duhului Sfant".
Dupa mine (si dupa cei mai multi catolici) diferenta de limbaj e relevanta. In primul caz intelegem O PERMISIUNE ca sa fie adus cult public cuiva, in al doilea intelegem O OBLIGATIE la care suntem chemati sa aderam cu inima si cu mintea. In primul caz Papa vorbeste cu autoritate apostolica, adica e o decizie pe care un succesor al sau, avand aceeasi autoritate, o poate abroga, pe cand in al doilea vorbeste cu autoritatea lui Cristos, adica avem o decizie ireformabila.
Sa mai observam ca beatificarea este condusa, de regula, de un trimis al Papei si locul ei de desfasurare este in Biserica Locala unde Fericitul a lucrat pentru Domnul. Dimpotriva, canonizarea este condusa de Papa personal si locul ei de desfasurare este in fata Scaunului Petrin.
O minoritate de teologi considera, totusi, ca o canonizare este un act non-infailibil. Profesorul Roberto de Mattei (un eminent teolog laic contemporan), de exemplu, a avut o recenta lucrare pe aceasta tema. Numai ca Profesorul intrase in clenciuri cu Papa Ioan Paul al II-lea in timpul vietii acestuia in trup. Asadar, argumentele sale trebuie privite prin aceasta prisma a pasiunii personale. Pe scurt, se bazeaza pe doua argumente principale:
-Biserica judeca doctrine, nu persoane.
-in zilele noastre, procesele de beatificare si canonizare se desfasoara dupa o procedura mult mai expeditiva ca in trecut. De fapt, nici nu mai sunt adevarate procese. Cel putin lipseste "procurorul", reprezentat de Avocatul Diavolului, functia acestuia fiind suprimata chiar de Papa Ioan Paul al II-lea. Intervalul de timp intre moartea trupului si beatificare s-a scurtat de la 50 de ani la...5 ani, ceea ce face ca, in judecarea cauzelor, Biserica sa nu mai aiba perspectiva istorica necesara, nici sa poata urmari consecintele actelor candidatilor in timp.
Cu speranta ca cele de mai sus mai putin incurca decat lumineaza,
M.D.