Erotismul ca problemă
Tratarea homosexualității ca orientare de rang egal și egal îndreptățită față de relațiile heterosexuale schimbă fundamental modul de abordare a erotismului. Consecință a acestui fapt este revendicarea așa-numitei căsătorii homosexuale, care, la rândul său, duce la metamorfozarea atitudinii noastre față de instituția socială fundamentală, care este familia, și deci și față de societate ca întreg. În urma acestora trebuie să survină o răsturnare antropologică, deci o schimbare esențială a concepției despre om.
Se poate spune că secularizarea societăților occidentale, și în special inventarea pilulei anticoncepționale, au condus la transformarea modului de abordare a sexualității. Tabu-ul asociat acesteia a fost respins, iar erotismul trebuia să devină sursa unei fericiri fără probleme. Dreptul la orgasm a fost recunoscut ca un drept fundamental și el trebuia să conducă la crearea paradisului pe pământ.
Contracultura anilor ’60 și ’70 a promovat revoluția sexuală în locul revoluției proletare. Teoreticienii ei, în frunte cu Herbert Marcuse, au vestit transformarea fundamentală a lumii după eliberarea acestui element al naturii, care este erotismul.
„Faceți dragoste, nu război” chemau sloganele din acei ani. În această perspectivă,
„dragostea” era înțeleasă ca act fizic.
Acest lucru a condus la contestarea abordării civilizaționale a erotismului, și, în cele din urmă, a culturii ca atare. Locul culturii tradiționale, „patriarhale”, „opresive” trebuia ocupat de bucuria neîngrădită de nimic a copulației.
Această abordare era extrem de puerilă și trivială. Chiar și unul dintre părinții modernității, Sigmund Freud, care s-a luptat cu atitudinea represivă, complexogenă față de sexualitate, era totuși conștient de necesitatea unor restricții pe care le aduce cu sine civilizația. Lucrarea sa
Disconfort în cultură nu lasă nicio îndoială. Limitarea, renunțarea și suferința rezultată din acestea este fundamentul culturii.
Ca fenomen natural elementar și puternic, erotismul a constituit întotdeauna o problemă culturală. El este în același timp un impuls indispensabil și o amenințare mortală, un element pe cât de creator, pe atât de distructiv. Formele culturii l-au civilizat și l-au înnobilat. Eliberat de cătușele acestora, a reușit să distrugă totul.
Înecarea veselă și infantilă în sexualitatea eliberată a adus imediat consecințe sumbre. Creatorii mai raționali au început să vadă latura întunecată a acestei distracții deja în anii ’70. Filme cum ar fi
În căutarea Domnului Goodbar de Richard Brooks,
Șoferul de taxi de Martin Scorsese, precum și cele ulterioare,
Luna amară de Roman Polanski (bazat pe romanul lui Pascal Bruckner din 1981) au arătat unele consecințe sumbre ale eliberării sexuale.
Dar, probabil, cea mai completă și mai șocantă imagine a distrugerii provocate de acest taifun contracultural o dă celebrul roman al lui Michel Houellbecq
Particulele elementare apărut în 1998. O mărturie sumbră a nebuniei contraculturale sunt și jurnalele copiiilor acelei generații, astăzi deveniți adulți.
S-a dovedit că
împărăția orgasmului fără griji s-a transformat în singurătatea unor obsedați, aflați în căutarea unor experiențe sexuale tot mai efemere, ce rup orice legături de loialitate. Armonia sexuală se dovedește a fi domnia egoismului, iar existența umană a fost redusă la căutarea plăcerii imediate, pe care o însoțește o mahmureală tot mai adâncă.