Citat:
În prealabil postat de Mihnea Dragomir
Dupa parerea mea, a doua nu va fi o simpla intoarcere la prima, ci o stare incomparabil superioara. Sau, daca preferati, o stare a deplinatatii fata de care starea primordiala a fost doar un antitip.
|
Tind să mă alătur acestei înțelegeri. Și nu știu ce mă oprește...:)
Pe de altă parte, o depășire, în planul ontologic, eu cred că nu se face prin anularea celor precedente ci prin integrarea și valorificarea lor. Altfel spus, chiar dacă starea finală va fi net superioară celei precedente, ea va conține, cumva, și starea primordială. Altminteri înseamnă că ar nega-o complet, ar zvârli-o în nimicnicie, ceea ce e inadmisibil - pentru că era bună foarte, Dumnezeire aplicată.
Nici Domnul nu și-a anulat rănile, ci le-a purtat și le poartă încă în Cer. Întrebați-l pe Toma, vă va confirma că așa e!
În concluzie, eu cred că atunci când Delia face trimitere la procesul oglindirii, nu voiește să cugete o simplă recuperare, de dragul elanului anamnestic. Ci crede că,
păstrînd și aceasta, ca prim gest al re-facerii, Dumnezeirea își continuă opera numită Om așa cum numai Bunul Dumnezeu o tăinuiește.
Modelul oglinzii folosește doar ca moment preliminar. Cugetat așa, eu unul îl accept cu folos.
P.S. În timp ce scriam se pare că a răspuns Delia. Nu știu dacă suntem în acord asupra acestei chestiuni...:)