Da, poti sa-L iubesti pe Dumnezeu si sa fii neimplinit. De la sfinti invatam asta. Vechiul Testament ii are pe David, pe Iov, Noul Testament are multe asemenea cazuri, deci nu pune intrebari care sfideaza esenta crestinismului. Iubirea nu exclude starea de durere, de neimplinire.
Unii au trait numai in durere si prin asta si-au castigat sfintenia (martirii, nebunii pentru Hristos). Credinta nu e numai bucurie.

Hristos si-a facut cunoscuta lumii starea cand s-a rugat "Părintele Meu, de este cu putinţă, treacă de la Mine paharul acesta!"
Slabiciunea e normala, cine pretinde ca e perfect si puternic, e suspect. Lui Iisus Ii plac oamenii acestia - mai saraci cu duhul, mai plangaciosi. Prefer sa-I plac Lui, decat tie.

Duhovnicul meu spunea ca oamenii care par fara cusur, care afiseaza o alura perfecta, de crestini practicanti, fara pacate, capabili mereu sa te corecteze, sa-ti intoarca vorbele pe toate partile, sa te judece, sunt dubiosi. A spus ca sunt mai periculosi perfectionistii, cei corecti politic, decat smeritii, cei care isi asuma caderile, vulnerabilitatile si slabiciunile.
Deci, iarta-ne pe noi ca suntem oameni! Nu stiu cine sunt cei care se vor perfecti, siguri pe ei si pe credinta lor, puternici si convinsi ca opiniile lui sunt cele "corecte". Daca vreti sa fiti pe calea cea buna, cred ca trebuie sa schimbati directia.
Daca Iisus nu era sigur pe credinta Lui, va considerati voi mai stapani pe ce simtiti?