(III) EXEMPLE DE ÎNȘELARE, DE CONFUZIE ENERGII DEMONICE CU ENERGIA NECREATĂ
Sursă:
http://patermihail.wordpress.com/201...afim-de-sarov/
(A) „DESPRE ÎNȘELARE (I) – COMPARAȚIE ÎNTRE MISTICA LUI FRANCISC DE ASSISI ȘI CEA A SFÂNTULUI SERAFIM DE SAROV
De Părintele Mihail
Din cartea lui Iov aflăm că diavolul, începătorul răutății și al hulei, tatăl minciunii și ucigașul de oameni, după îngăduința lui Dumnezeu, ”l-a lovit” pe Dreptul Iov și cu răni de lepră pe tot trupul, urmărind să-l arunce pe Iov în răzvrătire față de Dumnezeu – Creatorul lui. Dar Iov, răbdând cu stăruință și nădejde în mila lui Dumnezeu, a fost pomenit și preamărit de Însuși Dumnezeu pentru credința lui nestrămutată.
Însă, diavolul, urzitorul vicleniei, nu a încetat să-i înșele pe oameni, ca să-i îndepărteze pe oameni de la Adevărul dumnezeiesc, uneori apelând și la ”semne și minuni” cu care să-i întrețină înregimentați într-o concepție și într-o conduită lipsite de harul, viața și binecuvântarea lui Dumnezeu. De aceea și face multe giumbușlucuri, jonglerii de idei, trucuri iluzioniste, sugestii în masă chiar, uneori cu ”arătări din viitor”, alteori cu ”mesaje din lumea de dincolo”, ca să ”învedereze” calea rătăcirii și a răzvrătirii de Dumnezeu.
Dacă Domnul Hristos – Dumnezeul Cel Viu și Adevărat nu Se dezminte, nu Se tăgăduiește pe Sine, nici nu-Și schimbă învățăturile și legea odată cu trecerea vremii, păstrând prin Biserica Sa Dreptslăvitoare calea mântuirii deschisă tuturor oamenilor, în afara ortodoxiei (dreptei înțelegeri și slăviri a lui Dumnezeu) colcăie duhurile mincinoase și mereu inventive la a confirma formele de înșelare mai vechi și la a plăsmui altele noi (erezii, ideologii, sincretisme filozofico-artistice, metode terapeutice, diete, rețete și sporturi de ”afirmare personală”, etc).
Diavolul vrea ca să-i pună pe oameni pe piste false și să-i întrețină în aceste rătăciri, inducându-le și mărindu-le mândria, slava deșartă, minciuna, chiar și unele foloase materiale. În creștinismul apusean, papalist și protestant, este propovăduit un hristos mincinos, un dumnezeu străin de Revelația dumnezeiască, plăsmuit în teoriile eretice și pătimașe ale oamenilor păcătoși și înșelați de diavol. De aceea, ”minunile” din romano-catolicism și din celelalte ideologisme ”creștine” sunt diversiuni ale diavolului care au rostul de a-i ține pe oameni în exaltarea înșelării, îndepărtându-i de calea strâmtă a realei pocăințe, a dreptei și roditoarei credințe.
Articolul de mai jos a fost publicat initial în REVISTA SYNAXIS: ORTHODOX CHRISTIAN THEOLOGY ÎN THE 20TH CENTURY, Vol. 2, pag. 39-56, sub semnătura lui George Macris (acum plecat la Domnul), care a fost preot în Biserica Ortodoxă Rusă din Afara Granițelor, în Portland, Oregon. REVISTA SYNAXIS este publicată de mănăstirea Noul Ostrog din Canada.
ÎN TIMPUL RUGĂCIUNII, ÎNAINTEA MEA S-AU IVIT DOUĂ LUMINI DEOSEBITE – ÎNTR-UNA L-AM RECUNOSCUT PE CREATOR, ÎN CEALALTĂ M-AM VĂZUT PE MINE.(Francisc vorbind despre rugăciunea sa)
EL [NEVOITORUL SERGHIE] SE GÂNDEA CĂ ESTE ASEMENEA UNEI LUMÂNĂRI ȘI, CU CÂT SE GÂNDEA MAI MULT LA ACEASTA, CU ATÂT SIMȚEA MAI MULT O SLĂBIRE, O PREFACERE A LUMINII DUHOVNICEȘTI A ADEVĂRULUI ÎN SINEA SA.(L.N. Tolstoi, “Părintele Serghie”)
CEI CU ADEVĂRAT CURĂȚIȚI SE VĂD PE SINE NEVREDNICI DE DUMNEZEU. (Sf. Isaac Sirul)
Cercetând datele biografice ale lui Francisc din Assisi, un lucru vrednic de atenție legat de mistica acestui ascet romano-catolic este manifestarea stigmatelor pe trupul său. Romano-catolicii văd această manifestare aparte ca fiind pecetea Duhului Sfânt. În cazul lui Francisc, aceste stigmate au luat pe trupul său forma semnelor suferințelor lui Hristos.
Stigmatele lui Francisc nu reprezintă un fenomen rar printre nevoitorii din lumea romano-catolică. În general, stigmatele par să fie o trăsătură a misticii romano-catolice, atât înainte de Francisc, cât și după el. De pildă, Peter Damian vorbește despre un călugăr care avea pe trupul său o imagine a Sfintei Cruci. Cezar din Geisterbach povesteste despre un novice pe a cărui frunte se putea vedea urma unui cruci. [1] De asemenea, există multe informații care arată că după moartea lui Francisc au apărut mai multe stigmate care au fost cercetate de mai mulți cercetători, în special în vremurile noastre. Potrivit spuselor lui V. Guerier, aceste fenomene aruncă ele însele o lumină asupra originii lor. Multe au făcut obiectul unei cercetări atente, fiind descrise în amănunt, așa cum este cazul Veronicăi Giuliani (1660-1727) care s-a aflat sub îngrijirea unui doctor; al Luisei Lato (1850-1883) descris de dr. Varleman, [2] și al Madelainei N. (1910) descris de Janat. [3]
În cazul lui Francisc din Assisi, trebuie arătat că Biserica romano-catolică a arătat o mare cinstire față de stigmatele lui. Fenomenul a fost primit ca o mare minune. La doi ani de la moartea sa, Papa l-a sanctificat pe Francisc. Principalul motiv al beatificării au fost stigmatele miraculoase de pe trupul lui, care au fost acceptate ca dovadă a sfințeniei. Acest lucru prezintă un interes deosebit pentru creștinii ortodocsi, dat fiind că nu există nimic de felul acesta în viețile sfinților Bisericii Ortodoxe – unul dintre aceștia fiind și Serafim din Sarov, un sfânt din Rusia.
Trebuie arătat aici că relatările istorice despre stigmatele lui Francisc nu ridică nici un semn de îndoială în lumea cercetătorilor. În această privință, se face trimitere la Sabbatier care a cercetat viața lui Francisc și îndeosebi stigmatele sale. Sabbatier a ajuns la concluzia că stigmatele erau fără îndoială adevărate. Sabbatier a încercat să găsească o explicație a stigmatelor în domeniul necercetat al patologiei psihice – undeva între psihologie și fiziologie. [4]
Înainte de a formula o explicatie a stigmatelor lui Francisc din punctul de vedere al misticii ortodoxe – scopul principal al acestei lucrări – vom cerceta stigmatele ca fenomen fiziologic, dat fiind că această abordare va contribui cu informații importante la o ulterioară apreciere ortodoxă a misticii “sfântului” romano-catolic.
Guerier include în lucrarea sa despre Francisc constatările științifice ale lui G. Dumas, care a studiat procesul apariției stigmatelor din punct de vedere psiho-somatic. [5] Iată mai jos concluziile la care a ajuns Dumas în legătură cu stigmaticii:
1. TREBUIE SĂ RECUNOAȘTEM SINCERITATEA STIGMATICILOR, PRECUM ȘI FAPTUL CĂ STIGMATELE APAR DE LA SINE, ADICĂ NU SUNT RĂNI AUTO-PRICINUITE ÎN TIMP CE PERSOANA SE AFLĂ ÎNTR-O STARE DE INCONȘTIENȚĂ.
2. RĂNILE STIGMATICILOR SUNT PRIVITE CA FENOMENE LEGATE DE SISTEMUL CIRCULATOR (VASELE DE SÂNGE) ȘI REPREZINTĂ EFECTE ALE SUGESTIEI MINTALE ASUPRA DIGESTIEI, CIRCULAȚIEI SÂNGELUI ȘI SECREȚIEI GLANDULARE. ACEASTA POATE DUCE LA RĂNI LA NIVELUL PIELII.
3. RĂNILE STIGMATICILOR APAR ÎN TIMP CE EI SUNT ÎNTR-O STARE EXTATICĂ, CARE APARE ATUNCI CÂND CINEVA ESTE CUPRINS DE UN ANUME FEL DE IMAGINE PE CARE O CONTEMPLĂ, CEDÂNDU-I CONTROLUL.
4. STIGMATELE APAR NU NUMAI CA REZULTAT AL ÎNCHIPUIRII PASIVE A UNEI RĂNI PE PROPRIUL TRUP, DAR, POTRIVIT MĂRTURIEI ACESTORA, ȘI ATUNCI CÂND ÎNCHIPUIREA ESTE ÎNSOȚITĂ DE LUCRAREA ACTIVĂ A IMAGINII ÎNSĂȘI – CEL MAI ADESEA ASEMENEA UNEI RAZE SAU SULIȚE ASCUȚITE CARE IESE DIN RANA CONTEMPLATĂ ȘI CARE PĂTRUNDE ÎN TRUPUL STIGMATICULUI. DESEORI, ACEASTA SE PETRECE TREPTAT ȘI NU DE LA PRIMA VEDENIE, PÂNĂ ÎNTR-ACOLO ÎNCÂT IMAGINEA CONTEMPLATĂ ÎN TIMPUL RĂPIRII MISTICE DOBÂNDEȘTE UN CONTROL TOTAL ASUPRA INDIVIDULUI AFLAT ÎN CONTEMPLAȚIE.
Dumas a stabilit următoarele criterii generale pentru apariția stigmatelor: toți stigmaticii suferă o durere insuportabilă în părțile afectate ale trupului, indiferent de forma pe care o iau stigmatele – urma unei cruci pe umăr, urme de spini pe cap sau, în cazul lui Francisc din Assisi, răni pe mâini, picioare și coastă. Alături de durere, ei simt o mare desfătare la gândul că sunt vrednici să sufere împreună cu Iisus, să poarte, așa cum a făcut El, păcate de care nu sunt vinovați. [6] (Desigur, aceasta se leagă de dogma romano-catolică a „satisfacerii divine”, învățătură străină Bisericii Ortodoxe.) [7]
Generalizările lui Dumas sunt foarte interesante pentru că implică faptul că în procesul apariției stigmatelor, separat de starea emoțională produsă (o înălțare emoțională a inimii), un important rol este jucat și de a) un element mintal; b) o închipuire mintală care implică o suferință aparte; c) auto-sugestie, cum ar fi o serie de impulsuri mintale și voite în sensul preluării suferințelor prezentate în închipuire; d) sentimente fizice – durere și, în fine, e) apariția semnelor (a rănilor) – stigmatele.
Observațiile lui Dumas cuprind niste factori mai mult decât emoționali (pe care William James îi consideră a fi sursa misticismului) [8] care joacă un rol egal, dacă nu chiar mai mare în apariția stigmatelor. Aceștia pot fi ordonați astfel:
1. O INTENSĂ MUNCĂ DE ÎNCHIPUIRE MINTALĂ,
2. SUGESTIE,
3. SENTIMENTE SENZUALE,
4. MANIFESTĂRI FIZIOLOGICE.
Semnificatia acestora o vom prezenta mai târziu. Redăm mai jos o scurtă analiză științifică privind stigmatele în general, cu date specifice legate de extazul și vedeniile lui Francisc, așa cum apar ele în lucrarea FIORETTI, ceea ce ne va ajuta să înțelegem temeiul vedeniilor, precum și o descriere a fenomenului.
Stigmatele lui Francisc din Assisi, datorate vedeniilor sale, sunt urmare a unei anumite rugăciuni. Este vorba de o rugăciune puternică prin care acesta cerea să simtă și el patimile lui Hristos, în trupul și în sufletul său. În rugăciunea sa, Francisc dorea să aibă parte de acele suferințe nu numai în sufletul său, ci și ÎN TRUPUL SĂU. Astfel, predându-se pe sine unei rugăciuni extatice, el nu renunță la trup, ci chemă asupră-i niște simțăminte pământești, adică trupești – cu alte cuvinte o suferință fizică.
Va urma
Rugăciunea lui Francisc nu a rămas fără răspuns.