În prealabil postat de florin.oltean75
În dialogul cu Horia-Roman Patapievici, pe marginea âCărții simțurilorâ, care au fost părțile esențiale dezbătute? Nu știu dacă este cazul și în ce măsură aș putea să o sintetizez în câteva cuvinte. În primul rând, s-a punctat faptul că Dumnezeu este, într-un anume fel, accesibil omului pe cale senzorială. Dumnezeu poate fi văzut, auzit, gustat, pipăit, mirosit. Desigur, în condiții cu totul speciale, de nevoință și asceză și în temeiul adevărului că El ni se împărtășește în Duhul Sfânt. Istoria biblică, vechi și nou-testamentară, dar și istoria de două mii de ani a Bisericii susține acest adevăr, ilustrat în carte printr-o serie de mărturii provenind și de la monahi contemporani cu noi. Vorbirea despre Dumnezeu, teologia, s-a făcut întotdeauna pe temeiul experienței nemijlocite a vederii Lui, a trăirii, a experierii dialogului omului cu El. Așa cum mărturisește unul din marii asceți ai veacului XX, Cuviosul Siluan Athonitul, âoamenii desăvârșiți nu vorbesc niciodată nimic de la ei, ci numai ceea ce au văzut și au trăitâ. În contrast cu această teologie a experienței, s-a dezvoltat și o teologie speculativă, care presupune riscurile închiderii realității dumnezeiești în categoriile gândirii umane și, prin urmare, riscurile închiderii omului în cercul strâmt al imanenței. Mărturiile vederii lui Dumnezeu, ale vederii și împărtășirii de lumina dumnezeiască personală sunt numeroase și se confirmă unele pe altele, constituind un puternic fundament teologic pentru viața și credința noastră. S-a insistat mult asupra cunoașterii nemijlocite a lui Dumnezeu, prin intermediul experienței personale, tocmai pentru că în zilele noastre pare să se fi dezvoltat în exces discursul speculativ despre Dumnezeu și despre relația oamenilor cu Dumnezeu, adică discursul care se vrea o dezvoltare riguros logică a unui sistem de adevăruri teoretice, abstracte, pe care vorbitorul sau scriitorul nu le mai verifică în propria experiență sau în experiența semenilor săi. Omul nu este limitat la simțurile sale naturale, ci are șansa împărtășirii de Duhul lui Dumnezeu, de energia dumnezeiască, care-i potențează în consecință simțurile firii sale.
Este perfect adevarat, Dumnezeu poate fi văzut, auzit, gustat, pipăit, mirosit.
In budism este o etapa din Stadiul de Generare (Vajrayana) - se numeste "Impartasirea cu Nectar" - caci Dumnezeu este ca un nectar, Nectarul Vietii.
Scopul acesteia este apropierea din ce in ce mai mult de Dumnezeu chiar prin perceptia acestei lumi - ea nu este speculativa, conceptuala - ci efectiv senzoriala, "haric-senzoriala".
Deci avem totusi si un echivalent al practicii crestine pentru Stadiul de Generare. Imi retrag afirmatia anterioara, cum ca nu ar fi nicio asemanare pe acest palier.
Scuze pentru interventie (interferare cu crestinismul).
|