[Laurentiu]

La mormantul parintelui ARSENIE BOCA,
sfantul facator de minuni al Ardealului


In fiecare an, pe 28 noiembrie, mii de credinciosi de pe toata intinderea tarii pornesc in pelerinaj la Manastirea Prislop din Tara Hategului, pentru a se ruga la crucea parintelui Arsenie Boca, ???Sfantul Ardealului”, cel facator de minuni
Duminica, in Tara Hategului, toate drumurile duc la Manastirea Prislop. Nici un anotimp nu-i opreste pe credinciosi sa ajunga la mormantul parintelui Arsenie Boca. Si vin cu miile, intr-un pelerinaj al sperantei, incheiat totdeauna cu impliniri. Rugaciunile rostite la mormantul parintelui se implinesc. Sfantul Ardealului isi tine promisiunea facuta in timpul vietii: ii ajuta, din cer, pe oameni, mai mult decat i-a ajutat, ca duhovnic al lor, pe pamant


Duminica pelerinilor

Sfarsit de toamna. Dealurile de la poalele Retezatului isi calcineaza culorile aramii, iar cararile sunt troienite de multimea frunzelor scuturate. Dangatul clopotelor care cheama credinciosii la Liturghie pluteste departe, peste unduirea molcoma a dealurilor din inima Transilvaniei. Spinarile lor, infiorate de brumele toamnei, sunt strabatute de siruri nesfarsite de pelerini care merg la Manastirea Prislop. Pe jos, ca in negurile Evului Mediu, in carute sau in masini, oamenii vin din cele mai indepartate colturi de tara, purtand fiecare in suflet o speranta de bine, o nadejde ce creste, pe masura ce turlele manastirii incep sa straluceasca la orizont. De prin vai, pe pantele acoperite de brume scanteietoare, urca grupuri mari de tarani, ce vin din satele apropiate. Cei mai multi sunt de jos, din Densus. Trec dealul prin paduri de stejari si de fagi, pe drumuri numai de ei stiute. Femeile duc brate de crizanteme si tufanele, iar barbatii, cosuri cu merinde, invelite in stergare de canepa. Si exact cum paraiele repezi, de munte, se varsa in ape mai mari, tot astfel, sirurile de pelerini se intalnesc la portile manastirii, curgand, navalnic, spre ocolul mare al curtii interioare, in mijlocul caruia se afla frumoasa biserica de la Prislop. Treptat, lacasul devine neincapator si oamenii raman, cu zecile, la intrare. Copiii stau cuminti alaturi de parintii lor, batranii se sprijina de bratul cate unui tanar, in vreme ce glasurile ingeresti ale maicilor se revarsa afara, prin usa boltita a bisericii, purtand spre cer laude aduse prea bunului Dumnezeu. Femei cernite se sprijina cu palma dreapta de zidurile vechii biserici, participand, reculese, la slujba. Intreaga poiana, in mijlocul careia este asezata manastirea, pare sa se transforme intr-o straluminata catedrala in aer liber, in care pasarile iau parte la rugaciuni. Si poate ca printre arborii dezgoliti, langa fantana pe care a desenat-o si a sapat-o cu mana lui, se afla insusi parintele Arsenie, binecuvantand nevazut multimea de credinciosi.

Calugarul de sub munti

Mormantul parintelui Arsenie Boca se afla pe o colina. Si-a ales singur locul de ingropaciune, langa biserica pe care a recladit-o si a insufletit-o cu toata fiinta sa. Sunt 17 ani de la moartea sa. Saptesprezece ani, de cand, pe 28 noiembrie, mii de pelerini ce strabat, adeseori, distante uriase vin sa se inchine la crucea sa. Iar in fruntea lor se afla fagarasenii, cei care l-au apucat pe Arsenie Boca in viata, pe cand era preot si staret la Manastirea Sambata, din judetul Brasov. L-au iubit ca nimeni altcineva, urmandu-l oriunde a fost surghiunit, convinsi ca in trupul ascetic al calugarului ce le prevestea cu mult inainte viata, se afla un sfant. ???Sfantul Ardealului”, asa cum l-au botezat dupa moarte, si asa cum asteapta sa se intample si in realitate, cand puterea minunilor sale va fi recunoscuta oficial. Pana atunci, mormantul sau a devenit loc de pelerinaj, loc de adunare si reculegere pentru credinciosii din toata tara, caci minunile pe care le facea parintele Arsenie in timpul vietii au continuat si dupa plecarea sa intre drepti. Chiar daca pastorul nu se mai afla printre cei vii, el nu si-a abandonat turma de credinciosi, iar lucrul acesta se simte, prin raspunsul care nu intarzie niciodata, atunci cand in fata mormantului sau se rostesc rugaciuni.

???Aici sezum si plansem...”

Ma amestec si eu printre oamenii care urca in palcuri catre mormantul parintelui. Majoritatea lor vorbesc cu glas scazut si par vadit emotionati. Sunt crestini de toate varstele, unii mai instariti, altii mai modesti. Nimanui nu-i lipseste insa o lumanare si o floare. Femeile au capul acoperit si fuste lungi, monahale, pe care le primesc la intrarea in manastire. Se schimba vorbe cu accent ardelenesc, moldovenesc sau oltenesc, dupa locul de unde a sosit fiecare. Unii se mai opresc sa-si traga sufletul, caci urcusul spre mormantul parintelui e lung si abrupt. Iar cand sufletul e greu de necazuri, parca si pasii se afunda in pamant. Dar sus, in luminisul plin de flori si de cer, unde se afla mormantul parintelui, locul grijilor e luat de speranta. O bucata de paradis. Un ocol de lumina, marginit de cruci simple de lemn, asezate pe mormintele unor maici, ce poarta nume de ingerite din Imparatia lui Dumnezeu: Juvenalia, Apolinaria, Mariami, Heruvima... Iar in centrul luminii, chiar la marginea de sus a padurii, se afla mormantul parintelui, strajuit de o cruce mai mare, din lemn sculptat, si ingradit de o mare de flori. Se spune ca aici florile nu se ofilesc niciodata... Pe masura ce se apropie de locul de veci al parintelui, pelerinii amutesc, cuprinsi de o tulburare din ce in ce mai adanca. Se aseaza cuminti, unul in spatele celuilalt, asteptandu-si, rabdatori, randul. In fata crucii, fiecare ingenuncheaza, lipindu-si fruntea de ea, se inchina si incepe sa se roage, adesea cu lacrimi lasate sa curga in voie pe obraji. Purtate pana aici, adesea de la mii de kilometri distanta, suferintele ies la lumina cu o forta mistuitoare. Sunt oameni care izbucnesc in hohote amare de plans, sprijiniti cu o mana de unul dintre bratele crucii. Bolborosesc cuvinte neintelese, cer iertare, implora ori multumesc... Durerile si sperantele lor par fara de margini. Multi dintre ei ating de crucea de la mormantul parintelui obiecte personale ale unor rude bolnave: un batic, o cruciulita, o haina... Duse inapoi si purtate de cei bolnavi, se spune ca ele au putere miraculoasa, vindecand suferintele. Desi mormantul este pazit de o calugarita cu privire agera, unii pelerini profita de cate o clipa de neatentie si ascund in mana o pietricica sau un bulgare de pamant, pe care le iau acasa si le pastreaza langa icoane, caci sunt purtatoare de har si aducatoare de bine. Asemenea unor particele de moaste, lucrurile acestea marunte, luate de langa mormantul parintelui Arsenie Boca, calatoresc pana in cele mai indepartate colturi de tara, fiind asezate cu veneratie la icoane, pentru a intari rugaciunile si speranta in mila lui Dumnezeu.

Mantuirea risipitorului

???Cine vine o data aici nu se mai poate dezlipi de mormantul parintelui si se va intoarce iarasi si iarasi, cat il vor tine puterile si cat va trai pe pamant. Eu locuiesc foarte departe, in Buzau, insa dorul de parintele Arsenie nu ma lasa sa nu vin macar o data pe an, indiferent de anotimp. El m-a salvat...” Barbatul de langa mine isi sterge ochii rosii de plans. Coboram impreuna, pe cararea strajuita de castani, inapoi spre curtea manastirii. Este inca tulburat, caci abia si-a rostit rugaciunile la mormantul ???celui mai bun prieten” al sau. ???Da! Parintele Arsenie este pentru mine cel mai bun prieten pe care l-am avut vreodata...” ???Plecat a fost si nu l-am vazut, pierdut era si acum s-a intors...” Asa exclama tatal, la intoarcerea fiului sau risipitor. Pana acum zece ani, nici nu cunosteam aceasta pilda si nici nu aveam habar de cuvintele astea scrise in Biblie. Intr-un fel, eu ma simt ca fiul risipitor, cel intors acasa catre credinta, prin puterea parintelui Arsenie! Dupa cum v-am spus, sunt buzoian. Abia am trecut de 40 de ani. Sunt casatorit si am doi copii. Sunt instructor militar de zbor, la aeroportul de langa Buzau. Sa nu va suparati ca nu-mi dau numele si am sa va rog sa nu ma fotografiati. E mai bine asa! Pana la 30 de ani, am fost un betiv si jumatate... Nici nu stiu prin ce minune nu mi-am pierdut serviciul sau n-am avut vreun accident de zbor, atat de inconstient eram. Ma inhaitasem cu niste colegi, la fel de betivi ca si mine, si traiam ca niste golani, desi aveam toti familii. Sotia a incercat sa ma duca la biserica, pentru ca este credincioasa, dar eu nici nu vroiam sa aud de Dumnezeu. Nu pot sa spun ca eram ateu, dar subiectul asta nu ma interesa. Din cauza acestei patimi, ma certam neincetat cu sotia, cu copiii, cu socrii si cu parintii mei, chiar si cu vecinii de bloc. Aproape ajunsesem in pragul divortului. Daca lucrurile ar fi continuat asa, m-as fi despartit de nevasta, as fi pierdut copiii, as fi fost alungat din casa, iar in cele din urma, as fi fost dat afara si din serviciu. Dar viata mea a luat o cotitura neasteptata. In vara anului 1996, am plecat cu familia in concediu. Nu suntem niste oameni saraci si ne propuseseram sa facem un circuit cu masina. Sotia tinea mortis sa ajungem in Tara Hategului, la Manastirea Prislop, ca sa se roage la mormantul parintelui. Eu nici nu stiam cine fusese Arsenie Boca! Cand am ajuns, era tot duminica, ca acum, si m-a uimit numarul mare de oameni. Am facut coada la mormantul parintelui, intr-o doara... Imi tineam copiii de mana, dar gandurile mele umblau in alta parte. Cand am ajuns in fata crucii, mi-a fost rusine de ceilalti si m-am conformat obiceiului de a ingenunchea. Dar in clipa in care am sarutat crucea s-a intamplat ceva care m-a incremenit: lemnul ei, aproape inghetat de frigul de-afara, m-a ars!! Intelegeti ce va spun? Crucea mi-a fript gura, de parca era de fier inrosit! Acea senzatie de arsura mi-a ramas pe buze cateva zile. De cate ori am incercat sa mai beau, lasam paharul pe masa, fiindca gura frigea. Pana la urma, m-am lasat si de fumat. In cateva luni, viata mea s-a schimbat radical. Toate cunostintele si rudele mi-au spus ca nu ma mai recunosc! Treptat, mi s-a schimbat si mentalitatea. Anul urmator, cand am revenit la mormantul parintelui, am izbucnit intr-un plans amarnic... Nu stiam sa spun nimic, doar ii multumeam in gand lui Dumnezeu si parintelui Arsenie si ma coplesea un sentiment de uriasa recunostinta. Am sarutat din nou crucea, dar lemnul ei nu mi-a mai ars buzele.” Barbatul ma priveste in ochi. ???Acum intelegeti de ce ma simt ca un fiu risipitor, intors acasa de parintele Arsenie, cel care a ramas cel mai bun prieten al meu?! N-am fost vindecat de cancer, n-am inviat din morti, dar cred cu tarie ca am trait o minune. Nimeni, pe lumea asta, nu mi-a facut un bine mai mare decat parintele Arsenie, prietenul meu din cer... De noua ani, eu nu vin aici ca sa cer ceva, ci ca sa spun ???multumesc”!”

Taurul din vis si cei doisprezece apostoli

Treptat, multimea adunata in jurul mormantului se risipeste. Este ora pranzului, si desi iarba e uda, inca, de brumele topite ale toamnei, oamenii se aseaza pe jos, astern stergare inflorate, pun cosurile cu merinde pe ele si se aseaza roata, de jur imprejur, apucandu-se de mancat. Cuvinciosi, fac lucrul acesta ca pe un ritual, de parca pranzul lor, luat langa ziduri de manastire, e impartit si cu sfintii pictati pe ea. Trec pe langa un grup care ma cheama prin semne. Dau buna ziua si primesc o bucata de slanina afumata, asezata pe o felie de paine de casa. ???Pentru parintele Arsenie!”, spune un barbat mai varstnic. ???Daca vreti si o tuica, sedeti aici, langa noi.” Sunt un grup de sateni din Densus, veniti peste deal, pe jos. Barbatul de langa mine are un nume mai rar intalnit: il cheama Paulini. Imi povesteste ca stramosii lui erau italieni, veniti in Tara Hategului inca din secolul 12. E pensionar, dar lucreaza la o ferma particulara din Densus si mai are indeletnicirea de paracliser la biserica satului. Femeile incearca sa imi explice ???duhul de pace” care le cuprinde de cate ori vin la Prislop. ???Nu ne mai certam cu barbatii o luna incheiata!” Nea Paulini are insa o istorie deosebita. Abia dupa zece ani de la inmormantarea parintelui Arsenie Boca la Prislop, s-a dus si el prima oara in pelerinaj. In noaptea urmatoare, a avut un vis ciudat, din care nu a inteles nimic. ???Eram in mijlocul unei arene, fata in fata cu un taur pe care il trageam de coada, ca sa-l impiedic sa ma impunga! Ce sa pricep din asa ceva? Dar n-a trecut nici o saptamana, cand pe islazul comunei mi-a iesit inainte taurul de la ferma unde lucram. Animalul scapase din ocolul sau, fara sa observe cineva. Iar eu aveam in mana o sacosa rosie din plastic!... Taurul s-a repezit, insa am reusit sa ma feresc intr-o parte si l-am apucat de coada, asa cum am nimerit. In acele clipe nu mi-am dat seama ca traiesc exact ceea ce vazusem in vis! La o fereala gresita, animalul a reusit sa ma impunga, fracturandu-mi cateva coaste. Cazut la pamant, namila de peste 300 de kg s-a impiedicat si s-a prabusit pe islaz, la un lat de palma de mine. Altfel, m-ar fi strivit! Am reusit sa fug, aruncand cat colo sacosa rosie. Abia pe patul de spital, la Hateg, mi-am dat seama ca visul acela fusese un semn! Si de la cine altcineva, decat de la parintele Arsenie?! Ma rugasem la mormantul sau pentru sanatatea nepotilor si pentru o batranete linistita, dupa o viata de munca.” In a treia zi de spitalizare, nea Paulini afla ca taurul a fost omorat de un roi de viespi, care l-au intepat pe tot corpul... ???Vedeti dvs.”, imi spune el, ???ca nimic nu este intamplator pe lumea asta? Chiar in ziua cand a trebuit sa aiba loc inmormantarea mea, taurul a fost ucis de veninul viespilor si l-au ingropat pe el in locul meu...” Mai inghitim un dumicat, mai inchinam o tuica, iar vecinul lui nea Paulini il indeamna: ???De ce nu spui ce ti-a povestit asistenta in spital?”. Barbatul ridica sprancenele stufoase si exclama: ???Asa e! Asta e o minune si mai frumoasa.” Cat a ramas in spitalul din Hateg, nea Paulini a povestit personalului medical patania lui neobisnuita cu taurul. Una dintre asistente i-a marturisit, la randu-i, convingerea ca primise si ea semne crestine si ajutor de la parintele Arsenie. Femeia era casatorita de cativa ani, dar nu putea avea copii. S-a dus de mai multe ori la Prislop si s-a rugat la mormantul parintelui, cu toate ca medicii ii dadusera un verdict categoric. ???Intr-o noapte”, zice nea Paulini, ???femeia s-a visat intr-o biserica, unde altarul avea douasprezece icoane mari, cu chipurile celor doisprezece apostoli. Asa ceva nu exista in realitate, pentru ca Iuda nu este pictat in nici o icoana. La putina vreme, ea a aflat ca la maternitatea spitalului din Hateg se nascusera doisprezece baieti, unul dupa altul, si toti fusesera abandonati de mamele lor, cu declaratii de abandon legale. Mai sunt mame netrebnice care fac asemenea marsavii” - ofteaza nea Paulini. ???Asistenta s-a dus sa-i vada pe bebelusi si s-a induiosat pana la lacrimi de mila lor. In aceeasi zi, a luat hotararea, impreuna cu sotul ei, sa-i boteze pe toti.” Nea Paulini ridica degetul aratator in aer, semn ca urmeaza sa spuna ceva extrem de important: ???Inchipuiti-va dvs. ca acei baietei au fost botezati cu numele celor doisprezece apostoli! Numai lui Iuda i-au schimbat numele. Tot spitalul a aflat vestea. Asta fusese cu cativa ani inainte de internarea mea. Ghiciti ce s-a intamplat dupa numai cateva luni? Ei bine, femeia a ramas gravida si a nascut apoi un baiat, pe care l-a botezat Arsenie, in semn de recunostinta fata de ajutorul primit de la parintele!...”

Epilog

Se lasa seara. Umbrele toamnei invaluie cerul in culori cenusii. Pelerinii incep sa plece. Nu mai au buchete de flori, iar cosurile sunt goale. Unul cate unul, autobuzele si masinile parcate la portile manastirii o iau din loc. Taranii din Densus au pornit inapoi, peste deal, tot pe jos, asa cum venisera. Duminica apune, odata cu soarele, dincolo de liziera padurii. Curtea manastirii se pustieste treptat. In deal, la mormantul parintelui Arsenie Boca, nu mai e nimeni. Pe locul de veci s-a adunat o capita de tufanele si crizanteme. Cateva sute de lumanari mai ard vitejeste, luptand cu paclele viorii. Intr-o singura zi, in locul acesta, aproape o mie de oameni au plans, s-au rugat, au cerut iertare si ajutor. Pe drumul intoarcerii catre casa, toti il duc in gand si in suflet pe ???Sfantul Ardealului”, cel care ii pazeste si le trimite semne de pe lumea cealalta. Pe masura ce noaptea inainteaza, mormantul sau incepe sa se inalte, amestecand licarul lumanarilor cu stelele de pe cer.


MARIUS PETRESCU
Fotografii de GEORGE DUMITRIU